Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   ANETA GROSU: Noaptea în "Pădurea…

ANETA GROSU: Noaptea în „Pădurea Domnească”

Iarna e pe sfârşite, iar în “Pădurea Domnească” primăvara întârzie. Sufletele morţilor bântuie prin poienile înzăpezite, în special noaptea, când urletele animalelor flămânde sparg liniştea de mormânt. “Pădurea Domnească” geme supărată, iar oamenii din satele învecinate nu-şi mai găsesc odihna. Atunci, la sfârşit de an, ei au aflat printre ultimii despre moartea, în ajun de Crăciun, din “Pădurea Domnească”, iar de când au cunoscut detalii despre acest caz se gândesc tot mai mult la numărul celor care o fi fost împuşcaţi la alte partide de vânătoare, dar despre care s-a preferat să se tacă, înţelegând că e dezonorant ca, fiind om de stat, să vânezi oameni, în loc de animale.

De la telefoane cu numere ascunse, oameni de prin satele din apropierea acestei păduri ne contactează la redacţie, încercând să afle mai multe despre dosarul morţii suspecte din “Pădurea Domnească”. Au trecut zile, săptămâni, în care nu am avut ce le spune, deoarece orice tentativă de a afla detalii despre evoluţiile din dosarul morţii lui Sorin Paciu eşuau, sub pretextul “secretului anchetei”. Chiar şi după reţinerea în arest preventiv a altor trei participanţi la acea vânătoare, lucrurile rămân incerte, iar lumea începe a vorbi despre utilizarea unor date din dosar în scop de şantaj sau de estorcare de bani. Acum, după căderea Guvernului Filat, tăcerea e şi mai profundă, şi mai lugubră, şi mai iresponsabilă. Este exact ca nopţile din “Pădurea Domnească”. Astăzi, cine mai crede că e posibil? Cine mai crede că dosarele “îngheţate” vor fi “dezgheţate” vreodată? De ce, după atâţia ani, despre 7 aprilie 2009 nu se mai vorbeşte deloc în contextul celor aşteptate de tinerii protestatari care au murit sau şi-au schilodit vieţile, învingând comunismul? Cine i-a mai văzut vreodată, în ultimul timp, pe aceşti tineri? Cine s-a mai întâlnit cu părinţii sau cu fecioraşul lui Valeriu Boboc? Unde, pe ce poliţă, a cărei instanţe, o mai fi fiind dosarul? Singurul suspect de omor, un fost poliţist, se plimbă cu automobile luxoase, bine îmbrăcat în haine de firmă, întotdeauna cu un chip optimist. De ce ar fi altfel, dacă timpul e cel care le tratează pe toate, iar, la noi, aceasta e regula de aur în cazul dosarelor în care sentinţele ar trebui să fie cele mai blânde, dacă nu chiar inexistente, “din lipsa componentelor infracţiunii”. Dosarul morţii din “Pădurea Domnească” nu este nici primul, nici ultimul dintre dosarele trecute sub tăcere. Mă întreb acum ce s-ar putea schimba dacă, totuşi, în urma demiterii lui Valeriu Zubco ar fi ales un procuror general profesionist, principial, care ar accepta să muncească o lună sau, poate, doar o săptămână, dar fără comenzi politice.

Ani de zile, în R. Moldova s-a făcut o justiţie imposibilă, şi asta pentru că, în instanţe, ajung dosare imposibil de prost anchetate. Şi avocaţii, şi procurorii, şi judecătorii, şi miniştrii, şi şefii de stat ştiu despre acest lucru, dar nimeni nu poate schimba nimic, deoarece politica dictează totul. Ani la rând, însă, ne convingem că politica şi politicienii nu sunt nici pe departe busuioc de pus la icoane, dar nu ne putem detaşa de această condiţie a noastră, în care politicienii sunt cei care dictează ziua de azi şi cea de mâine a cetăţenilor acestui stat. Ca prin rotaţie, aceştia vin şi se duc, după care revin, mult mai viguroşi, mai plini de forţe, mai lacomi şi mai vicleni.

Constat acum că aproape nimic nou nu am spus în aceste rânduri. Lucruri răscunoscute, dar răbdate, tolerate, tăcute. Uneori mă gândesc că, chiar dacă, în fiecare dimineaţă, noi, jurnaliştii, am începe ziua cerând de prin instanţe date noi despre evoluţiile dosarelor “7 aprilie”, lucrurile ar rămâne, oricum, neschimbate, pentru că neschimbaţi sunt cei care pot decide ceva în această viaţă a noastră. Parcă am trăi într-o noapte, asemeni celei despre care ne vorbesc oamenii din satele învecinate cu “Pădurea Domnească”.