Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Niculin, schimbat pe Havici şi…

Niculin, schimbat pe Havici şi Koţiuba?

L-am cunoscut pe Simion Niculin cu câteva ore înainte ca acesta să fie reţinut la Odesa. Nu ştiam că urmează să fie arestat în scurt timp şi deţinut luni în şir pentru anchetă, riscând să stea în detenţie mai mulţi ani.

Era 12 aprilie, zi de joi. Ajunsesem la Tighina pentru şedinţa Comisiei Unificate de Control. Niculin mi-a fost prezentat ca ofiţer de presă şi trebuie să recunosc că a fost unul dintre puţinii care m-a încurajat să filmez şi să iau poze, chiar dacă reprezentanţii Federaţiei Ruse şi ai părţii transnistrene şi-au exprimat în mod ameninţător ostilitatea pentru acţiunile echipei ZdG. Simion le-a replicat de câteva ori părţilor nemulţumite că avem dreptul să filmăm şi să luăm imagini. Ţin minte că au urmat ameninţări verbale directe la adresa lui, i s-a dat de înţeles că nu o va sfârşi cu bine. M-a surprins acest limbaj la CUC, dar calmul lui Niculin m-a făcut să îmi caut de chestiunile reportericeşti.

Peste câteva ore, în noaptea de 13 aprilie, ofiţerul de presă al Comisiei Unificate de Control a dispărut. Apoi s-a stabilit că ar fi fost reţinut la Odesa. Apoi a fost transferat la Kiev. Dar opinia publică nu a ştiut nimic de el. De un ofiţer de presă al unei instituţii de stat din R. Moldova.

Ştirile despre Niculin au apărut abia peste 4 luni lungi. Şi au apărut din presa străină, unde Niculin este acuzat că ar fi spion, agent SIS, al KGB, etc., etc. Partea moldovenească nu a infirmat, nici nu a confirmat nimic despre cetăţeanul său deţinut timp de 4 luni la Kiev.

„Da, el era angajatul nostru. Ba chiar era locţiitorul şefului. Dar nu pot să spun ce s-a întâmplat. Ancheta va arăta”, a declarat ieri Ion Leahu, reprezentant al CUC, pentru ZdG.

Arestarea  lui Niculin poate e pe bune, poate că o fi încălcat ceva, nu ştiu. Dar când îmi amintesc cu câtă uşurinţă a plecat din R. Moldova Eduard Baghirov, având deja dosar penal, fiind chiar în închisoare… Cu câtă uşurinţă a părăsit R. Moldova Veaceslav Cojuhari, soldatul rus care l-a împuşcat mortal pe Vadim Pisari… Crede cineva că autorităţile R. Moldova au făcut totul ca să stopeze evadarea acestora? Sau să îi aducă înapoi pentru a finaliza dosarele?

Avem şi o paralelă cu Ucraina. Cei doi cetăţeni ucraineni – Oleg Havici şi Iaroslav Koţiuba, fiind anchetaţi penal pentru clonarea a două ziare în R. Moldova, au plecat nestingheriţi acasă, şi trăiesc fericiţi mai departe, chiar dacă au fost prinşi cu redacţia clandestină şi sacii de bani negri. Îi mai caută cineva ca să îi deferească justiţiei? Probabil că nu, aşa cum nu îl vor fi căutând pe ofiţerul de presă al CUC ca să îl apere de vreo injustiţie.

Alina Radu, alina.radu@zdg.md