Nicolae Cuşchevici: „Tortura” de 20 000 de lei
Este oare oarbă, în sens clasic, justiţia din R. Moldova? Adică imparţială, fără a face diferenţe dintre un bogat şi un sărac, dintre un tânăr şi un bătrân, dintre un protestatar şi un poliţist, dintre un copil şi un agresor? Cred că răspunsul este univoc – nu.
Prefer, totuşi, să răspund – da. Doar că nu este oarbă, ci chioară, în sensul direct al cuvântului. Or, rezultativ, justiţia se face pe dibuite şi nu în săli de judecată cu suficientă lumină pentru a vedea în care parte să încline balanţa dreptăţii.
Săptămâna trecută, un militar de la Pichetul de grăniceri „Cuhneşti” a fost condamnat de Judecătoria Bălţi. Fapta de care acesta este acuzat s-a întâmplat încă în vara anului trecut, într-un sat din Glodeni. Fiind în drum spre locul de muncă cu motocicleta, militarul l-a observat pe un tânăr de 14 ani care se întorcea seara târziu de la discotecă cu bicicleta. S-a întâmplat a fi anume acel băiat pe care sergentul îl suspecta că i-ar fi găsit telefonul mobil pe care îl pierduse în 2009, fără să i-l returneze. Dorind să-l facă pe minor să-şi recunoască fapta, militarul l-a lovit de mai multe ori. Ulterior, băiatul a fost forţat să meargă la pichetul de grăniceri, sub ameninţarea că va fi strivit de roţile autovehiculului, dacă va încerca să fugă. Deja la pichet, sergentul l-a închis pe tânăr în încăperea de preparare a hranei pentru animale şi l-a bătut, ameninţându-l că va asmuţi câinii asupra lui, dacă nu-şi va recunoaşte „vina”. Totodată, militarul i-a sustras victimei telefonul mobil, după care l-a forţat să-l însoţească, în maşina de serviciu, prin satele din zonă, ameninţându-l că îl va îneca în râu. Minorul, însă, aşa şi nu dorea să-şi recunoască vina. În cele din urmă, militarul l-a eliberat pe copil, nu înainte de a obţine de la el promisiunea că nu va povesti nimănui despre cele întâmplate. Dar…
20 000 de lei. Atâta a decis instanţa că ar costa fapta militarului. Chiar dacă procurorii l-au învinuit în baza a trei articole din Codul Penal: art. 370. Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii, art. 352. Samavolnicia şi art. 164. Răpirea unei persoane, cerând o pedeapsă de 5-6 ani de detenţie, retrogradarea şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de 2-6 ani. Cu toate acestea…
„Provocarea, în mod intenţionat, a unei dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice unei persoane, în special cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a intimida sau de a face presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, dacă o asemenea durere sau suferinţă este provocată de o persoană cu funcţie de răspundere sau de oricare altă persoană care acţionează cu titlu oficial […]”
Fragmentul respectiv pare a fi o definiţie a acţiunilor sergentului în raport cu tânărul. Dar nu-i aşa. Este un fragment din acelaşi Cod Penal, doar că art. 309.1 Tortura. Acesta mai prevede, la alin. 3, că acţiunile săvârşite „cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a […]”, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani. O pedeapsă pe măsură, aş spune. Dar…
Deşi R. Moldova a ratificat şi este parte la mai multe convenţii şi declaraţii internaţionale împotriva torturii şi altor tratamente crude şi degradante, sentinţe care să demonstreze ataşamentul real faţă de aceste angajamente întârzie să apară. Am putea spune că în R. Moldova nu este tortură. Dar sunt sute de martori vii care pot infirma o astfel de declaraţie. Justiţia, însă, are nevoie de ceva mai mult. De ce? Deocamdată e o enigmă.
Avem legi europene. Asta spun experţii. Vrem în Europa. Asta arată sondajele de opinie. Vă vom duce în Europa. Asta ne tot promit guvernările. Trebuie, totuşi, să constat că, la acest moment, suntem în Europa cu trupul. Nu şi cu sufletul. Încă nu am învăţat să respectăm chiar şi ceea ce nu ne place. Încă nu am învăţat cum să taxăm politicienii. Încă nu am învăţat cum să judecăm orbeşte, în sensul clasic.
Şi-acum mă întreb: dacă Themis, zeiţa dreptăţii din mitologia greacă, a cărei chip e utilizat pe larg în sectorul judiciar, ar avea un manager căruia i-ar fi transmis drepturile de imagine, ar fi permis el utilizarea chipului Themis-ei în justiţia din R. Moldova, chiar şi contra sumei de 20 000 de lei?
Nicolae Cuşchevici, nicu@zdg.md
