Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Nicolae Cuşchevici: Sodoma zilelor noastre

Nicolae Cuşchevici: Sodoma zilelor noastre

Declaraţiile preşedintelui interimar Mihai Ghimpu făcute luni-seara în cadrul unei emisiuni TV în legătură cu o posibilul marş al comunității LGTB (lesbian, gay, bisexual, transsexual) în susţinerea adoptării Legii antidiscriminare m-au făcut să revin la subiect.

„Este un drept?! Să se folosească de el […] – a declarat iniţial Ghimpu, ca mai apoi să-şi arate nedumerirea – De unde a venit moda asta că numaidecât trebuie să iasă în public? Lasă acolo, sub plapumă […] să se iubească unul pe altul și Dumnezeu cu dânşii. […] Societatea noastră nu este gata, noi suntem creştini […]”.

Ceea ce mă nedumireşte cel mai tare în această furtună în pahar, provocată de intenţia comunității LGTB de a organiza un marş în centrul capitalei, este că majoritatea opozanţilor, și în special biserica, „bat”pe faptul că suntem creştini.

Citez câteva dintre numeroasele titluri apărute în ultimii ani în presa occidentală: „Pedeapsa” Bisericii Catolice pentru preoţii pedofili: alţi copii oferiţi ca pradă”; „Pedofilie în Biserica Catolică – episodul Norvegia”; „Scandalul pedofiliei în Biserica Catolică: Papa Benedict îşi cere scuze de la victimele abuzurilor sexuale”. Şi ca să nu aruncăm toate zoile în capul preoţilor catolici, deşi tot sunt creştini, trecem la slujitorii Domnului de peste Prut: „Măicuţa ucisă mai fusese răstignită”; „Preot acuzat de agresiune”; „Un preot este acuzat de o tânără de viol”; „Preot, filmat în timp ce făcea sex”; „Orgie sexuală la mănăstirea Căldăruşani! Un preot, în pat cu un tânăr!”; „Preot acuzat de sex în faţa altarului, la Huşi”; „Preot din Argeş, acuzat că a făcut sex cu două minore din centrul de plasament pe care îl conducea”; „Sex la Patriarhie! Preot surprins cu un bărbat în pat!”.

La noi, cel puţin deocamdată, slujitorii Domnului n-au fost implicaţi în scandaluri de asemenea anvergură, deşi nu exclud că mai muşcă și ei uneori din fructul interzis. În acelaşi timp, oamenii preferă să treacă cu vederea atunci când vreun enoriaş calcă strâmb, iar presa evită, în general, subiectul respectiv, fiind considerat încă destul de delicat. Cert e că biserica are încă o influenţă destul de mare (ceea ce, evident, îi convine), lucru demonstrat de faptul că instituţia în cauză este încă în fruntea topului privind încrederea din partea cetăţenilor. Până când?

PS. Micile, dar sugestivele incidente din cadrul bisericii autohtone, relaţia ei cu autorităţile, dar şi unele intenţii şi reacţii la unele evenimente mă fac să cred, din ce în ce mai tare, că Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenem, adică Dăinuie prin nume străvechiul trandafir, dar nu mai păstrăm decât numele.

Nicolae Cuşchevici,
n.cuschevici.zdg@gmail.com