Nicolae Cuşchevici: Samsareala R. Moldova
Negocierile dintre partidele politice care au acces în Parlament după scrutinul din 28 noiembrie mai rămân cap de afiş pentru presa din R. Moldova. Şi asta în pofida faptului că, o informaţie mai preţioasă decât actul în sine, deputaţii nu au mai dezvăluit-o.
Că negocierile sunt evenimente importante, dar, deocamdată, neimportante prin rezultatul lor public, e una, dar felul în care decurg ele merită o atenţie specială. Zilele trecute, un coleg de breaslă se revolta pe faptul că deputaţii nu poartă tratative, ci negocieri. Evident, avea în vedere sensul termenului primar – „negoţ”, el, personal, optând pentru termenul de „tratative”.
Deşi DEX-ul ne prezintă cuvintele „negociere” şi „tratative” drept sinonime, declaraţiile deputaţilor lasă o impresie clară că, în spatele uşilor ferecate, au discutat câţiva negustori care nicicum nu pot ajunge la o tocmeală, şi nu câţiva politicieni interesaţi de soarta ţării şi de cetăţenii săi. Cei care, în mod normal, aşa cum prevede şi Legea supremă, ar trebui să fie „în serviciul poporului”, care i-a mandatat, par a fi mai mult nişte comercianţi angro care nu pot împărţi o plăcintă astfel încât toţi să fie sătui, fiecare vrând să obţină o bucată cât mai mare. Iar prezenţa la discuţii a unor indivizi, până mai ieri cunoscuţi practic exclusiv doar în sfera businessului, care, cel mai probabil, joacă roluri de samsari (sens direct – mijlocitor în afaceri negustoreşti, sens figurat – persoană care face din orice lucru obiect de negoţ), demonstrează că, pentru ei, R. Moldova e un bun pe seama căruia vor să câştige capital politic, economic, electoral etc. Să câştige orice, numai să fie la capitolul – profit.
Din multitudinea declaraţiilor fără fond ale deputaţilor e clar că fotoliile ministeriale sunt, pentru moment, cel mai mare măr al discordiei. Or, anume prin intermediul acestora obţii operativ capital. Dar, dacă tot ne considerăm un stat (pseudo)democratic, de ce şi miniştrii n-ar fi aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat? N-ar mai fi nevoie de tocmeli şi de nişte babe capricioase care se piaptănă, atunci când s(t)atul arde.
Anul trecut, în cadrul unei vizite în SUA, am vizitat oficiul şerifului din or. Oklahoma, care era, totodată, şi un centru de detenţie (cu o capacitate de 2 950 de deţinuţi). Când şeriful a intrat în sala de judecată în care îl aşteptam, am crezut că e vorba de un băiat rău în uniformă, şi nu de un reprezentant al poliţiei. Era de statură medie, bine făcut, cu o burtă în proces mediu de „creştere” şi ras pe cap. La încheietura mâinii stângi avea o brăţară din aur, cam de grosimea degetului mic, iar pe un deget purta un inel din aur voluminos. Dar în timpul discuţiei, am aflat că a fost reales de cetăţeni în aceeaşi funcţie deja câteva mandate consecutiv, iar, la final, ne-a înmânat câte un pliant, cu o scurtă prezentare a sa şi a activităţii sale de şerif, probabil din alea care se repartizau în campania electorală.
Atunci am înţeles că, cel puţin în cazul dat, aparenţele înşală, din moment ce respectivul se bucură de o încredere atât de mare din partea populaţiei. Iar la noi, ca la noi. De obicei, aparenţele sunt cele mai grăitoare.
Nicolae Cuşchevici, nicu@zdg.md
