Nicolae Cuşchevici: Patru milioane de Transnistrii

În timp ce marţi, la Chişinău, clasa politică era în delir (de bucurie sau de tristeţe) în legătură cu un nou sondaj electoral de opinie (al câtelea, în ultima lună!?), la Kiev se discuta soarta ţării. Zic soartă pentru că independenţa noastră nu costă nimic, având o problemă mai rigidă decât gheţarii de la Polul Nord şi care, în pofida oricăror declaraţii, nu este supusă riscului încălzirii globale – autoproclamata rmn.

Cum spuneam, marţi, pe tărâm ucrainean, în deja veteranul format “5+2” (Moldova, Transnistria, Ucraina, Rusia, OSCE + observatorii UE şi SUA), au avut loc consultări informale în problema Transnistriei. Aceiaşi participanţi, aceleaşi discuţii, aceeaşi problemă, acelaşi rezultat? Greu de spus, deşi, precedate de adresarea preşedintelui interimar Mihai Ghimpu către Andres Rasmussen, Secretarul General al NATO, în pragul Summit-ului OSCE de la Astana, solicitând sprijin în rezolvarea conflictului transnistrean, subliniind şi poziţia R. Moldova – retragerea imediată, ordonată şi completă a trupelor ruse, rezultatele discuţiilor, ca şi cele anterioare, sunt mai mult decât previzibile. Mai ales că, după cum era şi de aşteptat, acest lucru nu a plăcut Federaţiei Ruse, a cărei replică nu s-a lăsat aşteptată. În replică se spune că militarii ruşi din rmn îndeplinesc misiunea de pacificatori şi de pază a depozitelor cu armament rămase de pe timpul URSS, sarcină de care ei se achită „destoinic” şi pe care nu au cui altcuiva s-o încredinţeze.

Şi dacă prezenţa celor câteva zeci sau sute de militari-paznici, cu greu, dar poate fi înţeleasă, în pofida faptului că, în 1999, la Summit-ul OSCE de la Istanbul, Federaţia Rusă s-a angajat să-şi retragă formaţiunile militare din rmn, inclusiv armamentul, atunci ce fac pacificatorii, mult mai numeroşi decât “paznicii”? Da, Rusia face trimitere la nu mai ştiu ce tratate, înţelegeri, dar…

Potrivit DEX-ului, PACIFICATÓR (I), -OÁRE este o persoană care pacifică, care restabileşte pacea, liniştea. Câţi ani au trecut de când pe Nistru e o linişte de mormânt? Puţini, în comparaţie cu un secol, dar destul de mulţi ca să mai justifice prezenţa pacificatorilor ruşi în regiune. Să nu uităm, însă, şi faptul că, în sentinţa CEDO în cazul fostului deţinut politic Ilie Ilaşcu, Federaţia Rusă a fost recunoscută drept stat agresor. Respectiv, R. Moldova nu a făcut nimic altceva decât să accepte (e adevărat că nici alternativă nu a avut, iar dorinţă nici atât), timp de 18 ani deja, un lup în postură de paznic la oi. Şi, să te mai miri că lucrurile nu se mişcă din loc.

Totuşi, pe cine şi de cine/ce se păzesc rămăşiţele Armatei a XIV-a? Explicaţia Ministerului rus de Externe precum că militarii săi au “sarcina de a contribui la menţinerea păcii pe Nistru şi de a crea condiţii pentru continuarea negocierilor paşnice în vederea soluţionării conflictului” nu e câtuşi de puţin credibilă şi, în traducere liberă din limbajul diplomatic şi pseudoamabil, ar suna exact ca în adresarea lui Ghimpu către Rasmussen – militarii ruşi  “nu sunt doar o sursă permanentă de pericol la adresa securităţii R. Moldova, dar şi de alimentare a separatismului transnistrean”. Volens-noles, recunoscând asta sau nu, Armata a XIV-a nu e decât un garant al Federaţiei Ruse. Un garant al existenţei rmn, un garant al liniştii pe “frontul” de sud-vest, un garant că UE şi, implicit, NATO, vor bate pasul pe loc pe direcţia respectivă, un garant că autorităţile R. Moldova i se vor adresa “delicat” (ceea ce s-a şi întâmplat până acum şi încă mai continuă să se întâmple), un eventual avantpost în cazul în care Ucraina va “rătăci” din nou pe drumul spre UE. Oricum o dai, toate îi sunt favorabile Rusiei. Până şi autoproclamatul lider de la Tiraspol, Igor Smirnov, cred că e nefericit în singurătatea-i, fiind nevoit să facă jocul Moscovei şi să ţină piept condamnărilor care năvălesc asupra-i din partea UE, comunităţii internaţionale, organizaţiilor pentru drepturile omului etc.

Pentru că experienţa balticilor în relaţiile cu Federaţia Rusă nu a fost pe placul politicienilor moldoveni (câţi dintre politicieni recunosc franc că Rusia este agresor, şi nu partener strategic, din punct de vedere politic?), şi nici negocierile pe cale paşnică nu aduc roade, ce mai rămâne?  S-o “laşi” – nimeni nu vrea, s-o “iei” – nimeni nu ţi-o dă. Un cerc vicios din care milioane de cetăţeni au luat drumul pribegiei, alte câteva zeci de mii sunt gata să-i ajungă pe primii din urmă. O problemă sau, mai corect spus, un capriciu al Rusiei ne costă mult. Dar Rusia e deja deprinsă să calce peste cadavre. Cu câteva mii mai mult sau mai puţin, pentru ea nu contează. Se pare că nici pentru politicienii noştri…

P.S. Spuneam odată că rmn a devenit mai vestită decât ţara din care, oficial, este parte. Iată şi un exemplu – atotştiutorul motor de căutare pe web Google, pentru expresia “Republica Moldova” îţi găseşte ≈3.280.000 de rezultate, pe când pentru “Transnistria” – ≈ 3.800.000 de rezultate.

Nicolae Cuşchevici,
n.cuschevici.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *