Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Nicolae Cuşchevici: I dream to…

Nicolae Cuşchevici: I dream to be deputato

DEPUTÁT, -Ă, deputați, -te, s. m. şi f. 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. 2. (Înv.) Persoană aleasă şi trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol. – Din fr. Député, it. deputato. Pentru DEX online, „deputat” este doar un simplu cuvânt din cele 140 000 de cuvinte şi 1,4 milioane de forme flexionare pe care le conţine.

Pentru unii deputaţi, însă, acesta nu este decât un cuvânt prin care se autodefinesc deja de ani, dacă nu chiar de zeci de ani de-a rândul. Zic „autodefinesc” pentru că unii dintre ei „încălzesc” fotoliile de aleşi ai poporului încă de pe la începuturile independenţei.

Pentru majoritatea cetăţenilor, „deputat” înseamnă unul din cei 101 indivizi care formează o instituţie de stat în care ei nu au încredere. Or, potrivit Barometrului de Opinie Publică din mai 2010, doar 2,2% dintre respondenţi au încredere în Parlament, 23,9% – oarecare încredere, în timp ce 35,8% nu au încredere nici măcar cât e negru sub unghie.

Cu toate acestea, doritori de a accede în Parlament sunt întotdeauna de ajuns. Aş spune chiar prea de ajuns pentru o ţară atât de mică. Dar, aşa cum legea pentru R. Moldova echivalează cu Sfântă Scriptură pentru biserică, trebuie să te conformezi. Codul Electoral consfinţeşte dreptul cetăţenilor de a fi aleşi. Şi, chiar dacă tot acelaşi Cod prevede şi destule restricţii, persoane care se pot bucura din plin de dreptul de a fi ales cu siguranţă ar fi în jur de un milion.

La alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie curent, numărul candidaţilor independenţi s-a egalat cu cel al partidelor – 20. Că au şanse, că nu au, că vor depăşi pragul electoral, că nu-l vor depăşi, e un subiect discutabil. Cu toate acestea, probabil fiecare dintre ei speră să rupă lanţul insucceselor ce i-au urmărit pe candidaţii independenţi în cursele pentru fotoliile de deputat. Or, în istoria R. Moldova, încă niciun candidat independent la parlamentare nu a reuşit să treacă de pragul electoral şi să ajungă în legislativ.

Bunăoară, la alegerile parlamentare anticipate din 27 februarie 1994, din cei 33 de concurenţi electorali, 20 au fost candidaţi independenţi. Dintre aceştia, cel mai bun rezultat l-a avut Alexandru Chişerin – 0,36%, adică cam a opta parte din cât ar fi trebuit să acumuleze pentru a depăşi pragul electoral. În ce priveşte parlamentarele din 22 martie 1998, în cadrul acestora s-a înregistrat recordul R. Moldova – 67 de candidaţi independenţi (până la finele campaniei 7 s-au retras din cursă) din numărul total de 82 de concurenţi. Dintre aceştia, pe primul loc s-a situat Anatol Plugaru cu 1,09% din voturi. Şi la scrutinul din 25 februarie 2001 au fost destui independenţi (10 din 27 de concurenţi), cel mai bun scor fiind înregistrat de Valeriu Ghileţchi (1,73%). Nici scrutinul din 6 martie 2005 nu a fost mai sărac în „independenţi” – 12 din 23 de concurenţi, în top plasându-se Tudor Tătaru cu 0,15%. În cadrul aceluiaşi scrutin o găsim în lista „independenţilor” şi pe controversata „voce a pensionarilor” Maia Laguta (0,06%), care candidează în aceeaşi postură şi la alegerile din 28 noiembrie curent.

De ce totuşi candidaţii independenţi se încăpăţânează să participe într-o cursă în care statistica arată că nu au nici cea mai mică şansă de izbândă? O fi făcând-o doar pentru CV? Sau poate vor să spele nişte bani? Sau poate încearcă să încurce un pic iţele unor candidaţi şi să ajute pe alţii atunci când vor fi redistribuite mandatele după principiul „partea leului”? Sau poate chiar cred că vor reuşi, într-un sfârşit, să dea peste cap statisticile? Sau poate… Sunt prea mulţi de „poate” şi niciun răspuns franc. Toţi preferă să se ascundă în spatele legii şi să tacă, chiar dacă ştiu răspunsul.

Dar dacă, printr-o stupiditate, toţi „independenţii” înscrişi în cursa pentru parlamentarele din toamna asta trec pragul electoral, acumulând cel puţin 40% din voturile alegătorilor? Restul 60% ar fi împărţite între 5 sau poate 6 partide, dintre care, „felia” cea mai mare îi va reveni, cel mai probabil, PCRM-ului. Şi dacă PCRM se alege cu vreo 30 de mandate, PL, PLDM şi PD cu câte 15, iar AMN cu 11, la care se mai adaugă cei 20 de „independenţi”, atunci criza politică în care s-a pomenit R. Moldova după alegerile din aprilie 2009 va fi floare la ureche în comparaţie cu un parlament pestriţ în care dialogul, consensul şi compromisul nu vor fi decât trei cuvinte din cele 140 000 de cuvinte şi 1,4 milioane de forme flexionare pe care le conţine DEX online.

Nicolae Cuşchevici,
n.cuschevici.zdg@gmail.com