Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Nicolae Cuşchevici: Dorin şi clovnii…

Nicolae Cuşchevici: Dorin şi clovnii „comunişti”

În ultimul timp, cu regularitatea unui ceas elveţian, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, este supus mai multor „atacuri”: fie sub formă de proteste, uneori cu adevărat ingenioase, fie de acuze verbale, fie tratat cu zvonuri. Nu voi face o trecere în revistă a succeselor şi eşecurilor lui Chirtoacă, nici a celor pe care a reuşit să le realizeze din programul său electoral (programele electorale întotdeauna au un conţinut ce sună frumos, dar, cu cât mai frumos sună, cu atât e mai greu de realizat). Cu toate acestea, unele „acuze” aduse acestuia nu mi le pot explica nici în ruptul capului.

Ceea ce nicicum nu pot înţelege se referă la două probleme majore ale capitalei – mirosul de la staţia de epurare şi lipsa parcărilor. De fapt, prima deja poate fi aruncată din sertar, cel puţin pe un timp, din moment ce metoda de prelucrare a nămolului prin geotuburi a soluţionat problema mirosului neplăcut. Dar până a ajunge la etapa respectivă, câtă zarvă s-a făcut? O pereche de cizme din cauciuc, o pereche de mănuşi şi o mască de protecţie pentru primarul Chirtoacă, căldări cu nămol, vărsate în faţa Primăriei, semnături colectate de la cetăţeni… Toate – în semn de protest faţă de mirosul de la Staţia de epurare. Bun, înţeleg nemulţumirea oamenilor şi accept acest spectacol. Dar unde erau clovnii când primar, fie şi interimar, a fost independent-comunistul Vasile Ursu, iar, ulterior, cel care flutura mănuşa roşie şi anunţa că are ceva în plus? De ce, din aprilie 2005, când Serafim Urechean a renunțat la funcția de primar în favoarea celei de deputat, până în iunie 2007, când primar a fost ales Chirtoacă, problema mirosului emanat de la Staţia de epurare exista doar în cabinetele Primăriei, nu şi în stradă? Parcă şi acum îl văd pe Vasile Ursu, pe când era primar, cum, în cadrul unei întâlniri, i se tânguia lui Krzysztof Suprowicz, ambasadorul Poloniei la Chişinău, de mirosul de afară (întrevederea fusese seara şi, după cum e bine ştiut, mirosul de la Staţia de epurare se simţea cel mai tare anume în amurg).

De ce în acea perioadă nu exista, pe faţă şi într-un mod atât de tranşant, problema parcărilor? Şi Ursu, şi Iordan încă de pe atunci vorbeau de parcări supraetajate, ba chiar şi de intersecţii etajate (!). De ce atunci nimeni nu a găsit de cuviinţă să-şi parcheze maşina chiar sub uşa primăriei, în semn de protest?

P.S. Posesorii de automobile nemulţumiţi de locurile de parcare insuficiente ar trebui să cunoască faptul că, în capitală, sunt înregistrate circa 200 mii de unităţi de transport, cam acelaşi fiind şi numărul vehiculelor care o tranzitează. În plus, ei ar trebui să ştie că Chişinăul a fost proiectat pentru trăsuri de maximum 4 cai „putere”, nu pentru „căruţe” de cel puţin 80 de cai putere, iar cu toate modificările ulterioare, capacitatea de proiect a străzilor este doar de circa 100 mii de autovehicule. Şi dacă ştiu acest lucru, de ce, tot în semn de protest, dar şi de respect faţă de pietonii care trebuie să înconjoare bolizii căţăraţi pe trotuare, nu găsesc de cuviinţă să se deplaseze la serviciu cu transportul public? Anume din acest motiv am o plăcere sadică atunci când văd cum agenţii rutieri scot numerele de înmatriculare de la maşinile parcate neregulamentar.

Nicolae Cuşchevici,
n.cuschevici.zdg@gmail.com