Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Nicolae CUŞCHEVICI: Delirul lui Mişin

Nicolae CUŞCHEVICI: Delirul lui Mişin

Declaraţiile comunistului Vladimir Mişin, din 7 mai curent (zi în care în Parlament a fost prezentat raportul Comisiei de investigare a evenimentelor din aprilie 2009), precum că, în aprilie 2009, doar graţie acţiunilor corecte, prompte ale conducerii şi ale organelor de drept nu s-a repetat scenariul kîrghîz (!), că nu au permis să se verse o picătură de sânge şi că, pentru asta, Ghimpu ar trebui să le ofere lui Botnari şi Papuc Ordinul Republicii, dar nu să-i aresteze, m-a lăsat perplex. Şi asta nu din motiv că nu aş avea ce spune, ci pentru că nu am crezut că există cineva cu atâta tupeu, încât să declare aşa ceva. Totuşi, există.

Pe lângă toate astea, declaraţiile lui Mişin conţin gafe alogice pentru care oricare politican din occident ar fi fost imediat taxat şi de mass-media, şi de societate. În primul rând, scenariul kîrghîz a avut loc la un an de la evenimentele din R. Moldova. Respectiv, moldovenii nu aveau cum să-l repete, din moment ce acesta încă nici măcar nu avusese loc. În al doilea rând, câmpul semantic al expresiei „nu au permis să se verse o picătură de sânge” nu a ajuns să se lărgească atât de mult, încât să fie echivalent cu un mort şi sute de tineri maltrataţi. În al treilea rând, nu poţi sugera că Papuc şi Botnari merită Ordinul Republicii, din moment ce recunoşti că o parte dintre poliţişti au acţionat ilegal şi inadecvat. Or, în faţa cetăţenilor, nu ministrul şi comisarii sunt responsabili de acţiunile subalternilor lor? Sau poate că, în poliţia noastră, peştele de la coadă se strică?!

Că se strică poliţia noastră de la cap sau de la coadă, nu am de unde cunoaşte cu certitudine. Cu siguranţă, însă, nu avem pentru ce le înmâna lauri. Despre asta ne vorbesc şi sondajele de opinie conform cărora organele de forţă mai au mult de lucru la capitolul încrederea populaţiei. Or, imaginea şi aşa şifonată a poliţiei în cei 8 ani de comunism a fost redusă, practic, la zero după evenimentele din aprilie 2009. Şi dacă tot vorbesc despre imaginea poliţiei şi despre evenimentele din aprilie, tind să cred tot mai mult că aceasta nu a putut (sau poate nu a ştiut) să tragă foloase din urma protestelor.

Trebuie să recunoaştem că o parte dintre cei arestaţi de poliţie în aprilie 2009 într-adevăr meritau acest lucru, dar nu şi comportamentul la care au fost supuşi. Dacă în acele zile poliţiştii şi-ar fi lăsat sentimentele acasă şi şi-ar fi îndeplinit doar meseria, în limitele legii, nu ar fi existat dezmăţul la care s-au dedat în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, nu ar fi fost nici tineri înnegriţi de bătăii şi  nici condamnări ilegale. Respectiv, în cele din urmă, poliţiştii ar fi ajuns victime în ochii societăţii, obţinând astfel o doză de respect (nu de frică). Aşa, însă, avem ce avem.

Nicolae CUŞCHEVICI, 
n.cuschevici.zdg@gmail.com