Nicolae Cuşchevici: Amintiri de război

Cuminţi, cu braţele pe bănci, ascultam profesoara. Deja “presimţeam” sfârşitul lecţiei, când cineva bătu în uşă şi intră. Un coleg. Părul roşcat-ondulat era vâlvoi, iar ochii – în lacrimi. În clasă se făcu o linişte de mormânt, iar câteva zeci de perechi de ochi îl priveau ţintă. “Ce s-a întâmplat?”, se repezi profesoara. “Pe tata l-au luat la război!”, fu răspunsul.
La 7 ani, războiul însemna mai mult jocul pe afară cu băieţii, când ne “împuşcam” cu arme din lemn sau plastic, strigând, ca din gură de şarpe – “Tra-tra-tra-tra-tra!”, “Eu primul te-am împuşcat”, “Nu, tu doar m-ai rănit, eu primul te-am împuşcat”, decât un loc unde viaţa atârnă de… un glonte. Dar, în acel moment, după răvăşitorul “Pe tata l-au luat la război!”, nu te mai gândeai la joc, ci la ceva pe care încă nu-l înţelegeai până la capăt. Ştiai un singur lucru – e ceva foarte rău.

Deja începuse vacanţa de vară. Împreună cu părinţii şi sora mai mică a trebuit să venim la Chişinău. În drum, autobuzul, de tipul celor care acum circulă doar pe rutele rurale, s-a stricat aşa că, pentru a ajunge la destinaţie, a trebuit să facem autostopul. În scurt timp, pe dreapta, a tras o “Volgă” albă, parbrizul căreia era găurit, parcă de gloanţe. Am urcat. Maşina deja pornise din loc, când observasem că cele trei „gazde” purtau uniforme militare, iar două dintre ele (cu excepţia şoferului) aveau câte un automat „Kalaşnikov” agăţat la gât (cum şi de unde nu mai ţin minte, dar deja de la acea vârstă ştiam cum arată un “Kalaşnikov”). Şoferul, în schimb, avea nişte ochelari cu sticla de culoare galben-roşcat murdar. Dar nu asta cel mai mult conta, ci faptul că aceştia îi acopereau şi o parte din tâmple, având şi câte o sticlă laterală. Ceea ce mi s-a aruncat în ochi deodată a fost portbagajul ăla mic din drepta şoferului care era arhiplin cu pachete de ţigări. Parcă şi acum le văd – TEMP.

Drumul până la Chişinău a trecut în linişte, “gazdele” fiind destul de tăcute. Singura “informaţie” pe care aceştia ne-au furnizat-o e că se îndreaptă spre Dubăsări.

După ce ne-a lăsat la o margine de capitală, “Volga” şi-a continuat drumul. Bărbatul care stătea pe bancheta din spate, se postă la mijlocul ei, cu automatul în faţă – exact cum stătea înainte de a urca noi. Priveam în urma maşinii şi îmi doream să fiu în ea, să le dau şi eu la “moacă” cazacilor, despre care auzisem că vor să “ne fure” Moldova…

PS. Au trecut deja 18 ani de la acele evenimente. Unii îl numesc conflict, alţii război. “Conflict e atunci când mama cu tata se ceartă, dar acolo, băiete, au murit oameni”, mi-a spus odată un combatant. După aceasta, limba nu mi se mai învârte ca să zic “conflict”, chiar dacă DEX-ul prezintă, ca sinonim, şi cuvântul “război”…

Nicolae Cuşchevici,
n.cuschevici.zdg@gmail.com

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. eu

    frumos scrii, de fiecare data mi se ridica parul maciuca si imi ramine un nod in git dupa rindurilescrise de tine.

    • Ziua buna

      si mie imi place f. mult. e simtit, talentat. Are mare valoare. Si nu are aere. Ati mai vazut om de valoare fara aere?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *