Neformalul
A intrat în redacţie cu timiditate. Aveai impresia că nu poate vorbi sau că a confundat uşa biroului ZdG. De fapt, majoritatea celor care ne păşesc pragul sunt oameni simpli, destul de timizi. De obicei sunt chinuiţi de căutări. Când îi întrebi ce caută, îşi răspund fără ezitare – dreptatea.
„Eu sunt cel care, acum câteva săptămâni, vă telefonam, prezentându-mă “Neformalul”. Am ales acest nume şi cred că mi se potriveşte chiar mai mult decât numele de botez”, ne spune bărbatul, încercând să ne amintească despre convorbirea telefonică de la început de aprilie.
S-a aşezat şi a încercat să afle de la noi dacă, în R. Moldova, mai există şanse de supravieţuire pentru NEFORMALII de altădată… “Cred că nu mai are nimeni nevoie de ei. Cred că au fost folosiţi, după care marginalizaţi, ca să fie uitaţi. Fără NEFORMALI, nu ar fi fost posibile evenimentele din 1989, nu ar fi fost posibilă rezistenţa de la Nistru şi cea de la Comrat, iar în 2009, nu ar fi fost posibilă căderea comuniştilor”, ne vorbea oaspetele nostru, spunând nişte adevăruri pe care le cunoşteam, de altfel, dar despre care nu încetăm să vorbim, atunci când apare ocazia.
NEFORMALUL era supărat pe Iurie Roşca, Mircea Snegur, Valeriu Matei, pe Mihai Ghimpu, pe alţi politicieni care, în opinia sa, nu au reuşit să consolideze o mişcare de eliberare naţională rezistentă, de nezdruncinat. “Mă gândesc mereu unde sunt cei care, acum două decenii, îngenuncheaseră în PMAN, cerând Libertate şi Victorie. În puţinele imagini video, păstrate pe la unele posturi TV, descopăr feţele de altădată… Mai mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut atunci nu mai sunt. Au plecat prea devreme şi nimeni nu-mi poate reproşa această constatare”, zicea omul. Parcă îmi citise gândurile de acum două zile, când, într-o discuţie, mă întrebam unde e acea forţă care, acum două decenii, ridicase în picioare întreaga Moldovă. Mă întrebam unde sunt luptătorii de altădată şi de ce nimeni nu-i mai aude (sau nu-i mai ascultă?).
„O fi existând un plan pe care noi nu-l cunoaştem. În orice timpuri, forţele care luptă pentru putere au nevoie de carne de tun. Găsesc aceste “resurse” printre noi, oamenii simpli, printre cei care nu au ce pierde, iar pentru că nu au ce pierde, sunt mai curajoşi, mai deschişi, mai rezistenţi”, spunea NEFORMALUL.
Îl ascultam şi îmi aminteam de alţi oameni, pe care nu i-am văzut de mult… Vă mai amintiţi de Ştefan Jurja, eroul de la Nistru, purtător de schije? Ultima dată l-am întâlnit anul trecut. Părea obosit, derutat, decepţioant. Părea fără ocupaţiile ce-i aduceau satisfacţie altădată. Jurja a ajuns printre cei uitaţi, în schimb, câteva organizaţii de veterani nu se mai satură să aduleze puterea.
Nici despre Simion Moscalu nu-şi mai aminteşte nimeni. Omul cu mulţi copii, cu Eminescu în suflet şi în casă, cu o soţie decedată pentru limba română, bate din când în când la uşa redacţiei ca să ne vorbească despre cum ar putea fi salvată Moldova de corupţi, nemernici, şmecheri, făţarnici sau escroci. Deseori nu avem timp să-i ascultăm problemele. Deseori nu avem timp să-i citim toate scrisorile, pe care, cu ajutorul feciorului său, ni le trimite în poşta electronică a redacţiei. Nu se supără şi vine ori de câte ori are timp. El ştie că nu-l putem ajuta, iar noi îi spunem direct că nu avem nicio putere de decizie, pentru a combate viciile societăţii, atât de multe şi atât de mari. Nu se supără şi revine.
Mă întreb acum unde sunt Vârtosu, Popa şi Calistru, cei trei tineri arestaţi în 1989, pe când Vladimir Voronin era ministru la Interne. Cine îşi mai aminteşte de ei după acea zi de 12 martie 1989, când pentru prima dată, în centrul Chişinăului, fusese arborat Drapelul Tricolor, chiar în faţa sediului Comitetului Central? Atunci, în urma altercaţiilor cu miliţienii lui Voronin, erau arestaţi trei tineri, I. Vârtosu, D. Popa şi F. Calistru. Cine îşi mai aminteşte de ei acum, cine mai ştie ceva despre viaţa lor, a familiilor lor?
Astăzi, la televizor, au reapărut mulţi dintre cei de altădată. Ei fac opiniile. Vor să revină pentru că, spun ei, R. Moldova e în impas, e în dificulate şi trebuie salvată. Ei se recomandă că ar fi salvatorii. Le lipsesc, însă, NEFORMALII. Unii au murit, alţii nu-şi pot tămădui rănile, alţii sunt buni de dus la tratament psihiatric, nemaiputând suporta decepţiile şi depresiile, alţii nici televizoare nu au, de unde ar afla că, iarăşi, cineva are nevoie de ei, de energia lor, de firea lor luptăroare.
NEFORMALUL care ne păşi, acum câteva zile, pragul redacţiei a ajuns în Italia, de unde revenise într-o vacanţă şi a decis să treacă şi pe la Ziarul de Gardă.
