Nedreptatea ca un film

Acum câteva săptămâni, la Chişinău, a ajuns un film animat de excepţie, “Crulic – Drumul spre dincolo”, de Anca Damian. În film, Claudiu Crulic, românul arestat în Polonia pentru un presupus furt, îşi povesteşte, după moarte, propria sa viaţă. Cuvinte simple, vorbite domol, deapănă o poveste obişnuită la prima vedere. Sătul de sărăcie şi de probleme, pleacă la muncă peste hotare. Acolo ajunge să se facă suspect într-un dosar de furt. Se presupunea că ar fi lăsat un judecător fără portmoneu. Aşa cum ancheta şi justiţia pot fi solidare în astfel de situaţii, Claudiu este arestat. Încătuşarea sa are loc chiar la uşa sălii de judecată a instanţei din Cracovia, unde se prezentase benevol, pentru a demonstra că nu el este vinovatul. Venise special pentru asta din România, fiind sigur că nu i se poate întâmpla nimic rău, odată ce nu el este hoţul. Nu a reuşit, însă, să pledeze în instanţă, pentru că a fost luat într-o dubiţă, fiind dus într-un izolator.

Jurnalul lui Claudiu, scris în acea închisoare, e similar cu jurnalele altor numeroşi deţinuţi, închişi fără vreo vină. Zile la rând caută soluţii, scrie demersuri în instanţe, aşteaptă răspunsuri şi scrie nişte note pe foi răzleţe, ca să nu uite. Atunci când înţelege că nu mai are rost să scrie demersuri către oficiali, alege să protesteze, refuzând hrana.
Claudiu este tânărul a cărui luptă cu nedreptatea a zguduit lumea în 2008, atunci când, după trei luni de grevă a foamei, pe 18 ianuarie, a decedat într-un spital din Polonia, la doar 24 de ore de când fusese adus din închisoare. Când s-a stins, Claudiu, de 33 de ani, cu înălţimea de 1,75 metri, avea doar 40 de kilograme. Nu era uscăţiv. Era un schelet.
Eram în Polonia, într-o vizită de studiu, în ianuarie 2008, când mass-media de acolo căuta să afle adevărul despre acest caz. De altfel, subiectul a şi fost descoperit de o jurnalistă, Maigosia Nocuni, reporter al  săptămânalului “Tygodnik Powszechny”, care în articolul său făcea trimitere la surse confidenţiale din sitemul penitenciar.

După trei ani de la tragedie, filmul “Crulic – Drumul spre dincolo” readuce în actualitate acea întâmplare care, dacă nu ar fi lucrat atât de bine jurnaliştii, nimeni nu ar fi avut nimic de învăţat din ea, iar sacrificiul lui Claudiu, găsit nevinovat după moarte, ar fi fost unul total inutil. De câte ori ne confruntăm cu sacrificii inutile aici, în R. Moldova?

De câte ori doar presa face ca mai multe feţe ascunse ale realităţii nedrepte să fie făcute publice? De câte ori oameni dezamăgiţi de tot ce li se întâmplă ajung, până la urmă, la uşa unei redacţii, crezând că aceasta ar fi ultima lor şansă de a învinge în lupta cu nedreptatea?

Anume aşa am cunoscut-o pe Varvara Zingan, care, zi de zi, de vreo cinci ani deja, încearcă să demonstreze că fiul său, Vitalie, ar fi fost condamnat fără vină. Aşa l-am cunoscut pe Tudor Pânzaru, din Căuşeni, voluntarul care protestează în faţa Casei Guvernului pentru că, după ce a participat la război, apărând integritatea teritorială a R. Moldova, a rămas fără masă şi fără casă. Singura sa “relicvă” fiind gradul de invaliditate, ce i-a revenit după război. Aşa i-am cunoscut pe părinţii lui Ilie Cazac, intrând în greva foamei pentru libertatea fiului lor. Aşa am aflat şi despre Anastasia Mironaş, femeia de 80 de ani care a tot protestat pentru că, din cauza injustiţiei, la această vârstă, şi-a pierdut locuinţa. La fel şi pe Vera Eşanu, care protestează zilnic, din contul sănătăţii sale, încercând să restabilească dreptatea, chiar şi iluzorie, în această societate.

Dacă presa nu ar fi scris despre ei, protestele lor ar fi rămas neauzite, la fel cum Claudiu Crulic ar fi fost astăzi un anonim, ca mulţi alţii, mort într-o închisoare din străinătate. S-ar fi putut ca nimeni să nu mai afle despre faptul că a fost încarcerat fără vină, adevăratul hoţ al portmoneului acelui judecător rămânând şi pănâ astăzi în libertate.

Aneta Grosu, 
aneta@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. un om

    Sa nu uite un procurorii,politistii,organele speciale de informatii,ca mas-media in totalitate cu jurnalistii care o compun,reprezinta un segment de baza in afisarea unor informatii de prima mina pentru Procuratura,Politie,Serviciile de Securitate ,diferite institutii publice si administative,etc.Persoanele aume desemnate din cele enumerate mai sus, li se usureaza munca de multe ori,fara a mai cheltui carburant,efort fizic si mental, greutatea culegerii de informatii si evaluarea lor ulterioara. .Alaturi de jurnalisti, mai exista o categorie de persoane care detin multe informatii,acestia sunt preotii,dar prin prisma functiei si regulilor milenare impuse, nu le pot furniza si nici sa depuna marturire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *