Nebuni cu acte în regulă
Nu inventez nimic. Este o ştire preluată de pe fluxul unei Agenţii de presă, acum o săptămână. A urmat cumva vreo reacţie din partea Chişinăului sau acuzaţii la adresa Moscovei de genul celor făcute la adresa Bucureştiului? Evident, nu. Chiar dacă se ştie că, de la 1990 încoace, Rusia a lansat proiecte şi soluţii de tot genul pentru absorbţia şi re-încetăţenirea rusă a spaţiului ex-sovietic. Tot săptămâna trecută, pe un site, de data aceasta ucrainean, găseam anunţată cifra de 10 mii de cetăţeni ai Ucrainei în R. Moldova. Vă amintiţi, în ultimii ani, cel puţin, să fi fost acuzat vreodată Kievul că ne „fură cetăţenii”? Nu. Lucrurile sunt cu atât mai suspecte, cu cât aceste informaţii deveneau publice tocmai în zilele în care Moscova, prin emisarul ei de la UE, V. Cijov, făcea spume la gură, acuzând România pentru intenţia de optimizare a termenelor de acordare a cetăţeniei române celor cu cetăţenie moldovenească. Vedeţi cât e de simplu să fii curvă în politică? Şi la Moscova, dar şi la Chişinău. Voronin tace orice altă cetăţenie şi, încurajat de Moscova, caută, cu şi fără ocazie, să dea foc celei române. Cu ce drept?
Declaraţiile de ultimă oră ale lui Voronin la adresa preşedintelui Băsescu arată clar că retorica neo-bolşevică a Chişinăului la adresa Bucureştiului deraiază, de la o zi la alta, tot mai mult spre zona unei diplomaţii ostile din perioada războiului rece şi poate chiar a unui rasism clasic. Nimic original, de fapt. Istoriografia sovietciă, singura valabilă în accepţia comuniştilor moldoveni, este ghiftuită de epitete şi terminologii specifice la acest subiect. E o mare nenorocire, până la urmă, pentru Voronin şi anturajul său că nu înţeleg, iar pentru noi şi mai mare, pentru că trebuie să-i convingem de ceea ce ei nu vor şi, probabil, nici nu mai pot fi convinşi. Ei sunt în afara timpului în care trăiesc. Şi nu atât din cauza doctrinei comuniste, pentru că comunism în ei e tot atât de mult câtă sfinţenie în Iuda, pur şi simplu plătesc, băieţii, tribut tinereţii lor sovieto-securiste, fiind priponiţi de Kremlin. Aşa este, aşa a fost. În toţi anii de la anexarea Basarabiei în 1812, cu excepţia unor mici intervale de timp. Un detaliu semnificativ descoperim la K. Marx, în manuscrisele sale inedite despre situaţia Moldovei sub ruşi: „servilitatea faţă de interesele Rusiei era un titlu de promovare…” Era. Şi rămâne.
Răscoleam zilele trecute prin documentele parinţilor. Români, cu acte in regulă. Şi eu, de altfel, ca şi mulţi alţi născuţi din părinţi cu acte in regulă, de ce ar trebui să depindem, în drepturile noastre fundametale, de predilecţiile Moscovei sau de cele ale unui păpuşar sovietic cu prejudecăţi, care nu-i exclus să vrea şi el, ca descendent din bunei români, aceeaşi cetătenie românească ca şi alţii, dar pe care nu şi-o poate permite pentru simplul motiv că a avut slujbă la „împăratul roşu” şi e legat cu dosar kgb de mâini şi de picioare. El şi alţii ca el, care tulbură, asemeni unor nebuni cu acte în regulă, apele în jurul „cetăţeniei române” doar din motivul că au de plătit nişte poliţe mai vechi „centrului” şi de răsplătit, după cum spuneam deja, nişte păcate grele ale tinereţii lor comsomoliste, pline de privelegii, pofte şi curvărie.
De ce se opun comuniştii cetăţeniei române? Simplu de tot: paşaportul românesc te face automat cetăţean al UE, deci, te face ceea ce nu vor să te facă comuniştii.
Petru GROZAVU
