Natalia Dabija: Psiholoagă de la stat
Deşi nu am fost niciodată la vreun psiholog, îmi imaginez cum ar trebui să decurgă o întâlnire, cel puţin prima. Când mi s-a spus că trebuie să consult psihologul de la spitalul raional, m-am bucurat. La cabinet, doamna psihoagă te întâlneşte şi te întreabă cine eşti. Apoi se apucă de completat un formular, de bifat răspunsuri la întrebări despre viaţa ta personală.
Fără a te privi, fără a analiza emoţiile răspunsurilor, psiholoaga toarnă întrebări, una mai deocheată decât alta. Sunteţi căsătorită? Aţi fost victima unui viol? Când v-aţi făcut ultima dată manichiura? Mi-am dat seama că acestea sunt întrebări menite să ajute specialista la depistarea unei eventuale infecţii cu hepatita B, C sau cu virusul HIV. Nu înţeleg care este rostul acestui cabinet, când să bifeze poate şi o asistentă medicală. Chiar este nevoie de un specialist performant pentru a completa formal un formular? Vă imaginaţi cumva că, dacă aş fi fost vicitima unui viol, Doamne fereşte, aş fi recunoscut, din senin, în faţa unei persoane pe care o văd pentru prima dată în viaţă şi despre care înţeleg că o interesează doar bifele dintr-o foaie? Mă gândeam că rolul acestui psiholog ar trebui să fie cu totul altul. Credeam că are obligaţia să descopere situaţiile de violenţă domestică asupra femeii şi copiilor, atunci când medicul de familie bănuieşte ceva. Credeam că are cabinet pentru a consulta tinerele însărcinate şi speriate de viitorul rol de mamă. Credeam că monitorizează starea psihologică a viitoarelor mame din familii social vulnerabile. Credeam că discută cu femeile care nu pot concepe copii sau care suferă de vreo maladie. Credeam că, la urma urmei, discută omeneşte cu vizitatoarele despre situaţia lor familială, pentru a constata ce şanse are copilul să se nască într-un mediu sănătos. Nu cunosc care o fi fost scopul iniţial al instituirii acestui serviciu în spitalele raionale. Sper că nu s-a dorit doar bifarea într-o agendă a Ministerului Sănătăţii, precum că ar desfăşura măsuri de profilaxie, sau nişte bife pentru un raport prezentat finanţatorilor vreunui proiect. Dacă, însă, se doreşte doar completarea unor formulare, atunci cabinetul ar trebui să se numească altfel, aşa cum prevede şi ordinul Ministerului Sănătăţii: cabinete de testare şi consiliere voluntară. Psihologul, însă, aşa cum am arătat mai sus, se ocupă de altceva. Sau spitalul a dorit să ofere servicii “2 în 1”?
Ar fi interesant ca, pe lângă aceste formulare, la ieşire, pacientelor să li se dea un chestionar, unde acestea ar trebui să explice ce au reţinut din vizita la aşa-numita psiholoagă. Pentru a vedea cât de eficientă este munca acestor consilieri şi cât de bine informează pacienţii. Rezultatele sintetizate ar reprezenta faţa adevărată a serviciilor medicale de la cabinetele psihologice. Un sondaj de pe un forum arăta că mai mult de jumătate dintre persoanele chestionate şi-ar dori să se întâlnească cu un psiholog, pentru a discuta despre stres şi probleme cotidiene. Există, într-adevăr, o nevoie de astfel de astfel de specialişti în policlinici şi spitale, dar cred că nimeni nu s-a gândit deocamdată la modul serios la asemenea servicii.
Natalia Dabija, natalia@zdg.md
