Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Natalia Dabija: Cum se schimbă…

Natalia Dabija: Cum se schimbă poliţia

Până acum, avusesem mici tangenţe cu poliţiştii, comisarii, serviciul de presă sau alţi angajaţi de la Ministerul Afacerilor Interne. Nu pot să neg faptul că am rămas surprinsă de deschiderea unora şi de dorinţa de a realiza ceva împreună. Îmi amintesc de comisarul de la Cahul şi de implicarea sa activă în soluţionarea problemei infracţionalităţii juvenile. Inspectoarea pentru minori din acelaşi raion s-a dedicat nu doar profesional, ci şi sufleteşte identificării unor soluţii pentru problemele celor trei minori bănuiţi că ar fi comis un omor. Poate la sud aşa sunt oamenii, mai omenoşi?

Acum câteva zile, am fost la Orhei. După lungi discuţii cu cei de la comisariat, doar şeful Secţiei urmărire penală a binevoit să ne dea o declaraţie, menţionând că este pentru prima dată când face aşa ceva. Am citit Codul Penal împreună, am schimbat replici şi apoi am trecut la subiectul care ne interesa. Cum că presa ar fi creat imaginea negativă a poliţiei, cum că presa caută scandal şi poliţişti răi… Poate e adevărat, dar poate că nu. Cu siguranţă însă nu vom afla niciodată cu ce se ocupă poliţia dacă ea stă închisă într-un cabinet, de unde ni se spune că “nu dăm nicio declaraţie”. Nu înţeleg nici atitudinea aceleiaşi responsabile pentru minori, care, chiar dacă nu putea să vorbească despre cazul dat, putea să facă o evaluare generală a situaţiei minorilor din raion, o punctare a modului în care se ocupă ei de minori, a măsurilor ce se întreprind pentru a nu admite astfel de cazuri cum sunt furturile, violurile, tâlhăriile şi omorurile? Această informaţie nu este secretă. Altfel, se creează impresia că nu se face nimic.

Mă întreb ce fac oamenii obişnuiţi. Cum abordează ei poliţiştii, dacă nici noi, jurnaliştii, uneori nu avem acces la ei? Îmi spunea vicecomisarul că e foarte greu să lucrezi în poliţie şi că puţini rezistă mai mult de două săptămâni. Cred, fiindcă e un lucru cu oamenii. Dar mai cred că, dacă ar fi mai deschişi şi s-ar prezenta într-adevăr ca nişte apărători ai societăţii, relaţia s-ar schimba şi oamenii i-ar privi cu alţi ochi. Schimbarea vine de la voi, de la poliţie, începând cu cel mai mic şi terminând cu ministrul. Presa nu poate să vă schimbe.

Natalia Dabija