Natalia Dabija: Condamnări de taină

După ce dau ştirea, sunt mai relaxat, fumez o ţigară şi trec la următoarea. Stresaţi şi mereu pe fugă, ştiriştii ne ţin la curent cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, doar că de puţine ori respectă şi o continuitate. Vedem mereu că oamenii sunt arestaţi, că riscă pedepse cu închisoarea, de cel puţin câţiva ani de puşcărie. Ceea ce se întâmplă după aceste evenimente rămâne în lumea necunoscutelor.

Bunăoară, a spune că şoferul riscă şapte ani de puşcărie, după ce a omorât doi copii e una. Alta e că, în realitate, şoferul stă acasă, fiind condamnat la trei ani, condiţionat. Partea cu justiţia e cam omisă şi mi se pare nedrept. Şi ce dacă soţul şi-a omorât soţia, chiar de Paştele Blajinilor? Ce-a păţit? În cele din urmă a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis. Puţini, însă, cunosc asta, dar exemplul acesta trebuie prezentat societăţii, ca să respectăm, cel puţin relativ, rolul coercitiv şi preventiv al presei. Astfel, poate nu mai aveam să auzim de un alt soţ, care nu s-a temut de lege şi a băgat cuţitul de câteva ori în mama copilului său. Mai mult. Atunci când presa urmăreşte un dosar, un proces, o infracţiune, nu se fac „înţelegeri” între judecător şi avocat, între procuror şi avocat sau între  inculpat şi judecător. Aşa, însă, cine naiba mai cunoaşte ce se întâmplă prin sala de judecată de la etajul doi a Judecătoriei Sângerei, cum este „prelucrat” dosarul, astfel încât inculpatul să se poată transforma chiar şi în victimă?

Cine mai relatează astăzi ce s-a întâmplat după un accident? După un viol? Mai sunt exemple, ca cel al pedofilului de la nordul ţării. După ce mass media a anunţat că acesta riscă cel puţin zece ani de închisoare, până la urmă, a primit doar cinci. Cum s-a întâmplat asta, nimeni nu ştie. Poate doar instanţa de la Sângerei, care a pronunţat verdictul.

Natalia Dabija