Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Natalia Dabija: Am oare dreptul…

Natalia Dabija: Am oare dreptul la limba de stat?

Minorităţile naţionale ne-au luat-o înainte şi au cerut să li se asigure dreptul la limba maternă. Adică o altă limbă decât cea de stat. Motivează că fiecare cetăţean are dreptul să-şi aleagă limba de educaţie, iar la noi poţi să alegi doar între limba de stat şi cea rusă. Cei 800 000 de cetăţeni cer dreptul la limba maternă, la toate nivelurile de învăţământ.

Se simt discriminaţi şi nu pot participa activ la viaţa politică. Nu pot să se integreze în societate, mai spun. Poate ar fi să ceară nişte cursuri de română? Că altfel s-ar simţi printre noi. Dar adevărata provocare vine din partea lor. De ce mă forţează pe mine, cetăţean al R. Moldova, să ascult, să înţeleg şi să vorbesc într-o altă limbă? Eu zic bună ziua, ei răspund здравствуйте. De ce la centre comerciale se vorbeşte în rusă, şi nu aşa, dar în mod obraznic? Când insişti să le răspunzi în limba maternă, devin iritaţi. Cine îmi garantează mie dreptul de a comunica în limba maternă, limba pe care am învăţat-o de la mama, pe care am studiat-o la şcoală? Îmi este interzis să cer sau să spun cuvinte în limba maternă? Ştiam că nu, dar dacă dai o raită prin magazine, restaurante şi instituţii, te pomeneşti că trebuie musai să ştii o a doua limbă, pentru a te descurca. Eu nu pot să accept asemenea situaţii şi nici să le tolerez. Atunci când plătesc bani ca să iau masa la un local şi toată seara să mi se vorbească în rusă. Să-i explic, în altă limbă, femeii de la terenul de joacă al copilului că nu am văzut bahile de cinci lei, în tot oraşul. Unde este legea cu privire la sfera deservirii, în care să se specifice clar că toţi cei implicaţi trebuie să ştie în primul rând limba de stat, şi apoi – rusa. De ce cetăţenii care nu ştiu rusa pică la testele de angajare, iar cei care nu ştiu limba de stat – lucrează în posturi care le permit să ceară ce limbă vor ei?

Cum să se integreze în societate, dacă nu ştiu limba acestui stat? De ce eu trebuie să vorbesc limba unei minorităţi? Nu demult, am cunoscut un caz când o vorbitoare de rusă a fost angajată, cu toate că nu ştie două cuvinte în limba de stat. Iaca să fi fost invers – nu cred că avea şanse. După câteva luni, aflu că nu-i prea place la serviciu. Fiindcă toţi vorbesc româna şi nu îi răspund în rusă, aşa cum pretinde ea. De ce, în aceste luni, nu a încercat să facă un efort? S-a concediat, în speranţa că va găsi un colectiv de muncă unde ceilalţi vor trece la comunicarea în limba rusă.

Desigur că nu toţi procedează la fel, sunt oameni demni de admiraţie, care au depăşit bariera lingvistică. Psihologic, nu pot trece de această situaţie, când sunt obligată să vorbesc în altă limbă, decât cea maternă, pe teritoriul ţării mele. Dar nici minorităţile nu-şi vor putea rezolva problemele dacă cer şi se plâng. Atunci, nu vor mai fi motivaţi niciodată să înveţe limba de stat. Iar scindarea în societate va fi şi mai radicală.

Natalia Dabija,
natalia@zdg.md