Natalia Dabija: A fi sau a nu fi… poliţist?
Cu gluga pe cap şi ţigara în mână, un elev iese de pe poarta şcolii, însoţit de doi colegi. Discuţia lor e despre viitoarea admitere la colegiu sau la facultate. Cel cu gluga pe cap le zice ironic colegilor că, anul trecut, tatăl său “o vrut să-l facă ment”. Dar nu a fost primit, nu a susţinut examenele.
După o pauză lungă, el revine, cu o întrebare: voi vă daţi seama ce făceam eu dacă deveneam poliţist? Colegii, curioşi, aşteaptă un răspuns, la fel ca şi mine. “Eu îmi băteam joc de toţi”, spune cu mândrie în glas băiatul, la care ceilalţi doi râd cu poftă. Îi văd discutând aprins despre ce ar face, cui şi cum. Mă dezamăgeşte modul de gândire al acestor adolescenţi, abordarea violentă a unei teme destul de serioase, cum ar fi viitorul profesional. Am aşteptat, cu naivitate, să spună despre dorinţa de a apăra oameni, de a prinde infractori şi de a fi un model în societate. De fapt, cine se mai gândeşte la aceste valori sau aspecte atunci când îşi alege o profesie? De unde se inspiră tinerii şi unde văd asemenea exemple? În loc să fie cei care luptă cu violenţa, poliţiştii sunt de multe ori percepuţi ca promotori ai acestui fenomen, mai ales după mărturiile victimelor evenimentelor din aprilie 2009. Care este miezul adevărului în această problemă, dacă cele două părţi mereu se află în conflict? Cetăţenii mereu se plâng de abuzuri, de corupţie şi de tratament umilitor din partea oamenilor legii. Când şoferul e prins de un inspector al poliţiei rutiere că a încălcat regulamentul circulaţiei rutiere şi “rezolvă” problema cu 100 de lei, nu putem ţine partea nimănui. Şoferul e vinovat, dar şi poliţistul, pentru că a acceptat. Dar atunci când se înjgheabă afaceri pe seama epoleţilor, mi se pare mai grav. Cel mai răspândit mod, pe care-l cunosc toţi, este oferirea unui “acoperiş” solid, sub care nu intră nimeni din instituţii să te întrebe de impozit, bonuri, arendă sau profit. Se întâmplă oare în realitate, aşa cum scriu oamenii pe forumuri, că ofiţerii anticorupţi sunt adevăratul “racket” de prin raioane şi forţează mâna, la propriu şi la figurat, agenţilor economici pentru a obţine ceva? Ştim cu toţii că asta n-ar fi normal, dar cine ar putea să ne aducă acel adevăr la urechile şi în ochii noştri? Oamenii nu au încredere în poliţie şi puţini dintre acei care au astfel de probleme se încumetă să meargă la organele de drept. Ne place sau nu, asta e imaginea profesiei de poliţist, puternic denaturată în ultimul timp şi mult discutată, de la 2009 încoace. Sunt convinsă că, printre cei 8000 de colaboratori MAI, mai există romantici, care încă sunt pasionaţi de muncă, ordine şi lege. Toţi sunt în aşteptare – ca profesionismul şi munca grea pe care o fac poliţiştii să fie văzută, să inspire încredere. Şi cetăţenii aşteaptă ca cei care visează să îmbrace uniforma de poliţist, poartă acest vis nu pentru a face bani sau pentru a practica racketul, cu legitimaţia şi bastonul, ci din alte motive. Strict profesionale.
Natalia Dabija, natalia@zdg.md
