Nadia de pe frontul rusesc
Nadia este profesoară de limba română într-un sat din regiunea transnistreană. Sunt peste 25 de ani de când predă româna la Pârâta şi promoţii întregi de elevi îi sunt recunoscători pentru asta. După facultate, toate colegele Nadiei au căutat un loc de muncă prin Chişinău sau în centrele raionale, dar Nadia a decis ferm că trebuie să revină în satul părinţilor săi şi să fie profesoară de română. Fiind sora mai mare, şi-a îndrumat şi cele două surori şi cei doi fraţi să facă studii şi să revină în sat. Aşa au şi făcut. Toţi au revenit de oriunde ca să muncească la Pârâta.
Nu le-a fost uşor. Viaţa într-un sat de pe malul Nistrului ar fi deosebit de frumoasă, dar această regiune a fost o permanentă provocare din 1992 încoace. Ei însă au rezistat. Şi Nadia a muncit. A născut şi a crescut doi copii şi iar a mers la şcoală să predea limba română. Între timp, mulţi dintre pedagogi au părăsit şcoala şi au plecat în străinătate pentru o viaţă mai bună. Au plecat ilegal, şi-au cumpărat vize false, dar în câţiva ani şi-au aranjat viaţa prin diferite state europene. Alţi profesori, sau pur şi simplu consăteni, au trădat limba română şi alte valori şi au luat cetăţenia aşa-zisei republici transnistrene pentru a primi o pensie mai mare. Nadia nu a cedat, nici nu a plecat.
A ieşit din Moldova doar de câteva ori. A fost invitată la câteva congrese pedagogice în România, iar mai târziu şi-a vizitat copiii plecaţi la studii tot în România. Şi de câteva ori a vizitat nişte prieteni. Nu prea mult într-un sfert de veac. Dar hotare a trecut multe, prea multe. Ieşirile din satele de pe malul Nistrului sunt controlate de posturi militare. Vadim Pisari, consăteanul ei, a plătit cu viaţa pentru faptul că unui militar rus nu i-a plăcut cum a trecut podul. Nadia, ca şi toţi oamenii din împrejurimi, a învăţat să treacă podurile de pe Nistru cu precauţie.
În toţi aceşti 25 de ani de chin, Nadia a visat mereu la o viaţă mai bună. De curând a înţeles că o viaţă mai bună la Pârâta nu poate exista, căci militarii ruşi se simt tot mai stăpâni în zonă, iar autorităţile din Moldova ajung tot mai rar pe la Pârâta.
Cu ceva timp în urmă a decis să depună şi ea actele pentru redobândirea cetăţeniei române. A fost informată că nu are ce redobândi. A durut-o tare acest verdict, căci după ce predai limba română un sfert de secol în această regiune, e ca şi cum ai preda româna pe un front rusesc. Să fi dorit cetăţenia rusă – o obţinea uşor, dar Nadia a rămas româncă fără acte.
Uneori, ar fi vrut doar să iasă pentru puţin timp din R. Moldova, să-şi viziteze prietenii sau colegii din statele europene, dar obţinerea vizelor a fost mereu o corvoadă. Inclusiv una financiară, căci un pedagog nu are bani în plus de cheltuit pe vize.
La 28 aprilie pentru Nadia a fost anulat regimul de vize cu statele UE. Şi pentru fraţii şi surorile ei. Şi pentru copiii lor. Şi pentru copiii ei. Şi pentru alţi profesori din regiunea transnistreană. Nadia vrea să plece. Nu ştie dacă pentru mult timp sau pentru puţin. Nu ştie dacă va pleca imediat sau se va mai reţine. Nadia ştie doar că acum acest pas e posibil. Luna aceasta ea e totuşi la şcoală, în cabinetul de limba română, dar ştie că nu mai e atât de ostatică în acest sat din regiunea transnistreană, ştie că există o şansă.
Nadia are cont pe Facebook. La 28 aprilie ea a văzut pe reţelele de socializare o mulţime de lume care blama liberalizarea regimului de vize. Unii se lăudau că au paşapoarte româneşti de ani de zile, alţii – că au vize valabile de ani de zile, alţii – că au plecat de mult şi nu le mai trebuie nimic. Nadia n-a avut şansa să ia altă cetăţenie sau vize, nici bani să cumpere un act fals. De fapt, Nadia nu a vrut să fugă sau să trădeze. Ea a muncit constant pentru R. Moldova. Şi acum, acest regim liberalizat de vize este pentru ea. Şi pentru oameni ca ea.
