„Moştenitorii” euroasistici ai lui Putin

Georgia are un nou preşedinte, Ghiorghi Margvelaşvili, acreditat duminică de georgieni din primul tur cu peste 60 la sută din totalul de voturi. Victoria merită a fi catalogată, dacă ţinem cont că în cursa pentru noul mandat prezidenţial au concurat 20 de candidaţi, parte dintre ei mult mai cunoscuţi publicului şi cu biografii politice mult mai solide decât Margvelaşvili, despre care presa rusă scrie că e un novice în politică – un an de zile ministru în guvernul Ivanişvili. Că nu e prea mult – da, este adevărat, dar nu ştiu dacă, totdeauna, carnetul de muncă şi stagiul politic contează cel mai mult pentru un preşedinte. Parcă Putin al Rusiei a venit din politică? Sau Ianukovici al Ucrainei, care a venit din afaceri, ori Traian Băsescu al României, venit de la primăria Bucureştiului – ca să recurg la cazuri şi precedente din arealul geografic mai aproape nouă. Până la urmă contează Cine Eşti, Crezul, Costul, Cultul Onoarei, care e condiţia ta de Om şi al cui eşti? şi cu cine eşti? ştiu că acest „al cui eşti” şi „cu cine eşti?” deranjază pe mai mulţi, mai ales pe cei din politică cu probleme de instabilitate morală, dar realităţile zilei şi timpului în care trăim sunt de aşa natură că, pe lângă multele întrebări pe care ni le pune timpul, e foarte important să ştim şi ai cui suntem şi cu cine suntem. Altfel e imposibil să putem ieşi din acest cerc vicios al luptei pentru reîmpărţirea lumii, dacă nu avem curajul să ne declarăm cinstit şi detaşat alegerea. Mă refer, în primul rând, la cei care râvnesc puterea, intră în politică şi vor să guverneze.

Al lui Putin sau al lui Obama?

După încheierea scrutinului electoral de duminică din Georgia, primul lucri, pe care s-a grăbit să-l facă presa, în special cea rusă, a fost să-l identifice pe Margvelaşvili al cui este? Era şi de aşteptat, în contextul în care relaţiile Rusiei cu Georgia au ajuns la război militar în 2008, iar astăzi Georgia, alături de R. Moldova şi Ucraina este unul din candidaţii la integrarea europeană pentru summit-ul Partenertului Estic de la Vilnius. Parte din mass-media din Rusia l-a etichetat drept omul Moscovei, pornind de la faptul că Margvelaşvili a fost candidatura promovată de partidul premierului Bidzina Ivanişvili, oligarhul rus de origine georgiană, oponentul lui Saakaşvili, care, în urma alegerilor parlamentare din anul trecut din Georgia, a preluat conducerea cabinetului de miniştri şi care nu s-a putut niciodată înţelege cu Saakaşvili. Curios de tot, dar tot în presa rusă, pe regnum.ru, acelaşi Margvelaşvili este prezentat drept „omul lui Obama”. Al lui Putin sau al lui Obama rămâne de văzut. Rugat să se pronunţe pe marginea scrutinului prezidenţial de duminică, ex-preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili s-a arătat descurajat de rezultate şi a regretat alegerea făcută de electorat. „Ceea ce s-a întâmplat duminică în Geprgia, ca şi ceea ce s-a întâmplat acum un an (alegerile parlamentare în care a câştigat coaliţia lui Bidzina Ivanişvili) sunt un pas înapoi pentru Georgia”, consideră fostul lider georgian.

Putin, tet-a-tete cu Ianukovici

În contextul celor declarate de Saakaşvili, mai mulţi analişti politici sunt înclinaţi să creadă că preluarea puterii la Tbilisi de către oponenţii lui Saakaşvili ar fi primul semnal că Georgia s-ar putea să cadă de pe lista summit-ului de la Vilnius. Potrivit lor, alegerile prezidenţiale de duminică sunt un mare cîştig de cauză pentru Rusia. Moscova va căuta să îmblânzească Georgia lui Margvelaşvili. Se presupune că Rusia ar putea să repete varianta armeană în cazul Georgiei şi să-i promită anumite concesii în problema Abhaziei şi Osetiei de Sud pentru a o putea determina să nu semneze în noiembrie nici un document la Vilnius. Nu e clar cât de mult se va lăsa convins Tbilisi, dar dacă cade Georgia din proiectul Vilnius-2013, următoarele pe listă vin Ucraina şi R. Moldova. După eşecul summit-ului CSI de la Mensk de săptămâna trecută, în care Moscova a căutat să convingă Kievul şi Chişinăul să se abţină de la semnarea documentelor de asociere şi de liber schimb cu UE, V. Putin l-a convocat, la începutul acestei săptămâni, într-o şedinţă tet-a-tete, la Soci, pe omologul său ucrainenan V. Ianukovici. Deşi agenda întrevederii nu a fost făcută publică, agenţiile ucrainne de presă nu exclud că Vilniusul a fost subiectul-cheie la întrevederea celor doi tuji slavi de răsărit. E şi firesc. Până la summit-ul de la Vilnius a rămas mai puţin de o lună, iar Ucraina nu e nici Georgia şi nici R. Moldova, Ucraina este cea mai grea piesă în proiectul de extindere estică a UE şi, respectiv, NATO. La ce înţelegeri, concesii sau constrângeri ar fi gata să recurgă Moscova, fie în raport cu Ucraina, fie în raport cu R. Moldova, deocamdată e greu de spus, dar Rusia are şi putere şi bani pentru a face şi una şi alta. Iar când vorbim de puterea Rusiei nu e numaidecât să ne gândim la armată. Este puţin probabil ca Rusia să intervină militar. Nu ar avea îndreptăţire şi, de fapt, nici nevoie. Arsenalul de putere al Rusiei e mult mai larg: diplomaţie, forţe de influenţă sub acoperire, partide şi ONG-uri de conjunctură, presă, biserică sub comandamnet politic, embargouri, comploturi, diversiuni politice, insurecţii, secesiuni teritoriale, conflicte „interetnice”, cutremure, inundaţii, sabotaj, lovituri de stat, „revoluţii de catifea”… Nu ştim cu exactitate ce se întâmplă la Kiev, dar la Chişinău comuniştii sunt porniţi de mai multă vreme să facă „revoluţie de catifea”, altfel-zis, lovitură de stat. Ies periodic în stradă, se revoltă, protestează, fac scandaluri de presă, cer demisia guvernului, cu alte cuvinte, au grijă să nu se stingă spiritul protestatar în societate şi sunt în pregătire marelui marş spre Chişinău. Asistaţi de Moscova, comuniştii caută cu orice preţ să se revanşeze pentru pierdera puterii în 2010. Dispoziţia PCRM este una de anticipate, iar alegerile prezidenţiale de duminică din Georgia, ca şi cele parlamentare de anul trecut (dacă-i să reieşim din declaraţia postelectorală a lui Saakaşvili), arată clar că Moscova este pregătită să poarte în spaţiul ex-sovietic şi să câştige nu doar războaie militare dar şi politice. Ceea ce urmează să vedem, după cele întâmpllate in Georgia, e cu cine are de gând Rusia să dea lupta anti-Vilnius la Kiev şi Chişinău? Cu comuniştii? Cu socialiştii? Cu stânga unită sau cu miliardarii ruşi cu cetăţenie moldovenească sau ucraineană adăpostiţi şi crescuţi pe lângă Kremlin, gen Ivanişvili. Pentru R. Moldova Moscova îl are aliniat la linia de start pe Renat Usatîi. Pentru Ucraina, pe cine?