Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   "Mormântul" Unirii de la Chişinău

„Mormântul” Unirii de la Chişinău

Ne place să fim spectaculoşi. Mai ales de sărbători. Chiar dacă ceea ce facem e altceva decât ceea ce spunem. Vorbim de unitatea neamului românesc, dar ne lamentăm în singurătate, ne declarăm români şi uităm să fim români, vorbim de Istorie, dar nu ne onorăm Trecutul… Aruncăm din cap tot ce am putut improviza de la marile tribune imediat ce am ieşit din ele sau după ce ne-au fost retrase microfoanele.

Vin zilele, se duc anii, facem schimbări de locuri (mă refer la «sus-puşi»), dar vorbim la fel. Şi chiar dacă se şi întâmplă să vorbim ori să gândim altfel, procedăm, oricum, în aceeaşi manieră.

În mai puţin de două săptămâni, vine 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri – Sărbătoarea celui mai mare vis împlinit (şi re-sperat) al românimii. Conform unei tradiţii mai noi, parte din lumea de la Chişinău (nu în totalitate şi cea mai indicată) se va îmbulzi de cu vreme, ca de fiecare dată, să-şi facă loc pe lista delegaţiei pentru Alba-Iulia. Alţii vor încerca să ajungă, cel puţin, la Bucureşti. Oficialii noştri, spre deosebire de alţi ani, vor fi onoraţi, bănuiesc, pentru acest 1 Decembrie-2009, cu invitaţii total speciale  la solemnităţile tradiţionale din Capitala Marii Uniri.

Unde se vor «uni» sau «reuni», însă, ceilalţi, ne-plecaţii? Anul trecut, de 1 Decembrie, istoricii şi intelectualitatea de creaţie s-au întrunit într-o conferinţă tematică la Biblioteca municipală «B.P. Hasdeu», cei de la Asociaţia «Hyde Park» s-au ambiţionat şi au mers să scoată din anonumat Piaţa Unirii Principatelor, arborând un Tricolor pe umerii unui postament ruinat din sectorul Buiucani, de la intrarea în strada Alba-Iulia,  oficialii «noştri», străini de eveniment, au stat ascunşi, de frică, probabil, să nu cadă vreun Tricolor peste ei (deşi, sinceri să fim, nu prea a avut de unde) şi doar seara, graţie recepţiei oferite de Ambasada României la Chişinău, mai multă lume diferită a fost văzută adunată la un loc, chiar dacă nu toată de dragul evenimentului. Dar, să trecem peste acest detaliu şi să vedem, totuşi, ce s-ar putea întâmpla de 1 Decembrie-2009 la Chişinău? Că timpul s-a schimbat. Plecăm «de-acasă», mergem, ca şi până acum, la Alba-Iulia şi lăsăm cea de-a «doua Românie» fără sărbătoare? Iar dacă o facem, unde ne adunăm? Că Piaţa Unirii Principatelor rămâne în continuare o pustietate în paragină, uitată, delăsată şi în totală disonanţă cu gratitudinea mesajelor oficiale de 1 Decembrie. Greu de închipuit, dar aceasta arată exact ca şi un sicriu dezgropat, mai rău, mult mai rău decât monumentul lui Lenin, chiar dacă ultimul, spre deosebire de primul, stă dosit departe de ochii lumii. În fine, arată ca orice uitare. Piaţa Unirii Principatelor nu a fost încă niciodată scăldată în Tricoloruri şi Imnuri, iar strada Alba-Iulia nu şi-a trăit încă niciodată, de 1 Decembrie, semnificaţiile. O piaţă şi o stradă, încoronate în nume istorice şi eroice, stau sub povara aceleiaşi uitări, de proastă conotaţie, ca şi cimitirele ostaşilor români din Basarabia în anii dominaţiei sovietice. S-ar putea să nu placă ceea ce spun, dar care ar fi rostul să recurg la ceea ce place? Scriam, acum un an, exact la acelaşi subiect şi o făceam (motivat moral, desigur) cu mult mai multă îngăduinţă şi delicateţe. Şi rostul?

În «perioada Costin» (primarul N. Costin) Chişinăul avea să treacă printr-un proces, deloc uşor, de renaştere naţională, inclusiv sub aspectul reanimării simbolisticii naţionale în denumirea pieţelor şi străzilor. Repertoriul agoronimic şi dromonimic, excesiv de sovietizat după 1944, fusese  readus la normalitate: «Dacia», «Traian», «Sarmizegetusa», «Bucureşti», «Tricolorului», «Unirea Principatelor», «Ştefan cel Mare», «Alba-Iulia» etc. de atunci ne revin. Nu s-a trecut fără «tribut». Până la urmă, Costin a plătit cu preţul vieţii pentru ambiţia de a merge până la capăt în această idee. Noi, cei de după el, cu ce plătim pentru aceeşi idee?

Petru Grozavu
petru.grozavu.zdg@gmail.com