Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Moldova, între Lupu şi Kaminski

Moldova, între Lupu şi Kaminski

R. Moldova rămâne în continuare un stat al dublelor standarde. Şi după 20 de ani de post-sovietism, până la Nistru bat un fel de vânturi iar dincoace de Nistru – altele. Parcă altele, deşi tot din aceeaşi direcţie bat mai tare, chiar dacă nu toate «pânzele» politice de la Chişinău se umflă sub ele.

A mai recut o săptămână. De la o joi la alta. Jocurile, de dincolo dar şi de dincoace de Nistru, au rămas aceleaşi: de-a preşedintele. Rivalităţi aici, rivalităţi dincolo. Intrigi aici, intrigi şi dincolo. Cu singura deosebire, poate, că dincolo Rusia (dacă-i să credem că nu putea face acest lucru altfel sau mai înainte) a încheiat «reglările de conturi» cu Igor Smirnov. Acesta a fost scos din cursa prezidenţială, fiind devansat de principalii săi contracandidaţi, Evgheni Şevciuk, fostul şef al legislativului de la Tiraspol şi Anatoli Kaminski, actualul şef al aceluiaşi legislativ. De fapt, oameni din aceeaşi bucată. Băieţii Kremlinului. Au fost şi vor fi. Altfel nu ar fi fost.

Nu «valeţii» decid în Transnistria

Deşi jocul nu s-a încheiat – mai urmează turul doi, în care Şevciuk şi Kaminski au de încheiat finala «jocului democratic» de-a preşedintele, am auzit lume la Chişinău, care a şi început să bată din palme şi să ovaţioneze că gata, căderea lui Smirnov ar fi începutul unei «noi ere pentru R. Moldova şi regiunea transnistreană». Ar fi fost bine să fie, dar de unde? Studiul cel mai recent al Agenţiei americane de geopolitică şi securitate STRATFOR spune altceva, la nivel de experţi. Unu: «Chiar dacă actualul lider transnistrean a pierdut alegerile, Transnistria va rămâne supusă militar, economic şi politic Federaţiei Ruse”. Doi: «liderii unor regiuni precum Transnistria sunt, de fapt, figuri politice ale căror supravieţuire depinde de Moscova». Şi atunci, care «eră nouă»? O eră, cu adevărat nouă pentru R. Moldova, inclusiv Transnistria, poate interveni nu de pe urma schimbării la Tiraspol a unui valet politic al Moscovei cu altul, ci de pe urma schimbării elitelor (?!) politice în vârful «piramidei» la Chişinău. Sau, în cea de la Kremlin – lucru şi mai puţin posibil. În tot cazul, numai nu de pe urma schimbărilor de decor pe care le face Moscova la Tiraspol. Într-un interviu pentru «Tribuna», Igor Corman, preşedintele Comisiei parlamentare de politică externă, remarcă, în acelaşi context electoral de la Tiraspol, că deşi ar fi de dorit să intervină nişte schimbări în bine în relaţia Chişinău-Tiraspol, puţin probabil că se vor întâmpla. Şi problema, – susţine Corman, e că Rusia rămâne a fi un jucător cheie in cazul conflictului transnistrean. Da, este. Dar trebuie să recunoaştem că nu fără concursul Chişinăului.

Precedentul baltic pentru Moldova

Gradul de dominaţie a Rusiei în Transnistria este direct proporţional capacităţilor de negociere ale Chişinăului. Sau de laşitate. Nu e cazul să intrăm în istoricul gafelor şi cedărilor absurde pe care le-a făcut Chişinăul până în 1992, în 1992 şi, mai ales, după, cu atât mai mult că nu există nici azi prea multă claritate pe acest front (totul e în subterană). Însă, dacă nu ar fi fost eliminată România din formatul de negocieri ori s-ar fi procedat la fel şi cu Ucraina, multe din aceste gafe puteau fi evitate. Ele, de altfel, şi aşa puteau fi evitate, dacă Chişinăul şi-ar fi coordonat, cel puţin, deciziile cu Bucureştiul, după exemplul Moscovei şi Kievului. Marea greşală a Chişinăului a fost (şi este) că nu a condiţionat niciodată Moscovei unirea Basarabiei cu România, în cazul în care Rusia nu-şi retrage armatele sale militare şi civile din Transnistria. Şi lucrurile sunt azi aşa cum sunt: Rusia, deşi are semnat cu Chişinăul Tratat politic de bază prin care recunoaşte suveranitatea R. Moldova, alege preşedinţi la Traspol, investeşte deschis într-un regim secesionist, face alegeri când şi cum îşi doreşte, pune frontiere, arestează şi judecă, închide şcoli, deschide puşcării, cu alte cuvinte privatizează Moldova transnistreană.

La ce ar fi să ne aşteptăm după intrarea lui Kaminski (că asta a fost anunţat favoritul Moscovei) pe post de «preşedinte rmn», dacă el, ca şi Smirnov, pledează aceeaşi idee: independenţa Transnitriei. E clar că Tiraspolul (Moscova) forţează nota, ca să poată rupe maximumul posibil din ceea ce-şi doreşte. Însă, la modul real, nu vrea Rusia independenţa Transnitriei (altfel o făcea demult), pentru că această «independenţă» ar echivala cu recunoaşterea de facto a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov şi revenirea Basarabiei la România. Şi dacă Moscova este conştientă de acest risc pentru ea, de ce Chişinăul nu face uz de el şi nu-l valorifică? Nu vrea? Nu poate? Sau cei care ar face-o nu au «dreptul moral» ori au, poate, nişte obligaţiuni mai speciale? Datorii? În situaţia în care nu putem face mai mult decât a făcut Rusia în Transnistria, nu ar fi mai bine ca «problema transnistreană» să fie scoasă din prima linie a priorităţilor politice ale Chişinăului? O rezolvare a difernedului transnistrean în variantă rusească, în care Transnistria trebuie recunoscută ca entitate statală egală cu R. Moldova, este mai grav decât dacă această problemă ar fi amânată pentru timpuri mai bune. La Chişinău, prima linie a priorităţilor trebuie acordată integrării europene, iar Occidentului şi Europei trebuie solicitat un altfel de sprijin şi ajutor. Dacă UE vrea, cu adevărat, o extindere în Est şi democratitzarea spaţiului estic, ar fi să facă o excepţie de la regula generală şi să grăbească absorbţia R. Moldova. Aşa cum este, fără s-o mai treacă din «clasă» în «clasă». Pentru Occident şi UE ar fi mai simplu şi mai puţin costisitor, ca efort şi investiţii, să reformeze R. Moldova din interiorul Uniunii, decât din exteriorul ei. Aşa cum a făcut-o, de altfel şi în cazul Ţărilor Baltice. Sau a Poloniei.

Mâine jocul de-a preşedintele va fi transferat de la Tiraspol la Chişinău. Va fi în acelaşi stil rusesc, ca la Tiraspol, cu răsturnări de situaţie, fie şi formale? Sau unul în stil moldovenesc, din care nu va ieşi nimic. Iar dacă admitem că trece Lupu, va fi Lupu un Kaminski al Moscovei sau un Cuza al Moldovei?

Petru Grozavu