Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Moldova dintre "ziduri"

Moldova dintre „ziduri”

Cu douăzeci de ani în urmă, cădea Zidul Berlinului, eveniment epocal, consemnat la sfârşitul săptămânii trecute şi la Chişinău, graţie Ambasadei Germaniei în R. Moldova. Căderea Zidului berlinez, în esenţă, cel mai mare miracol politic al secolului douăzeci, punea începutul sfârşitului dominaţiei sovietice în Europa postbelică. Doamne, ce repede mai trece timpul pentru alţii şi ce greu mai trece pentru noi.

Căderea Zidului Berlinului nu ne-a învăţat nimic. Şi după 18 ani de independenţă, cu 3 şefi de stat la activ, 5 parlamente şi 10 guverne, noi rămânem, constant, prinşi şi surprinşi de aceleaşi probleme de ordin identitar, cu două state româneşti, două Moldove, două limbi, două istorii, două popoare, două biserici, chiar dacă nimeni, până şi cei mai absurzi adversari ai românismului clasic, nu neagă că la origini suntem aceiaşi. Nici în politica externă nu am făcut mare ispravă. Pendulăm, ani la rând, mai mult sau mai puţin camuflat, dar totdeauna prost calculat, între Est şi Vest,   CSI şi UE, bine şi rău, ieri şi mâine, între şansa de a fi sau a nu fi. Guvernări ipocrite succedate la domnie, ani în şir, matematic şi arbitrar, de alte guvernări ipocrite. Şi o lume care le-a răbdat pe toate cu aceeaşi îndurare cu care şi-a răbdat Iisus Hristos răstignirea. Asta-i tot ce avem după 18 ani de independenţă.

Soarta Germaniei s-a decis în mai puţin de două săptămâni, noi în nici 18 ani nu ne-o putem decide. Unii mai acuză şi azi Bucureştiul pentru evoluţiile care au urmat anului 1991, reproşându-i recunoaşterea independenţei R. Moldova în schimbul condiţiei de reunificare a României după modelul german, alţii acuză Rusia că este excesiv de arogantă şi rămâne pro-imperială în relaţiile cu R. Moldova, refuzând să-i respecte condiţiile de suveranitate. Cea mai mare parte, însă, înclină să creadă că vina pentru cele întâmplate revine fostelor guvernări de la Chişinău, acuzate de lipsă de interes naţional, şi îşi leagă, în acest sens, speranţele de AIE.

Medvedev şi Iuşcenko la Chişinău

Azi şi mâine, la Chişinău, pentru două zile consecutiv, este programat summit-ul Comunităţii Statelor Independente (CSI). R. Moldova îşi încheie mandatul preşedinţiei de un an de zile în CSI, acesta urmând să fie preluat de Rusia. Agenţiile de presă au anunţat de cu vreme că cea mai importantă prezenţă la reuniunea CSI de la Chişinău o vor avea preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Dmitri Medvedev şi Victor Iuşcenko. Motivaţiile sunt clare şi sunt câteva. Unu: Ucraina este vecinul estic al Moldovei şi  coechipier pro-UE, iar Rusia – cel mai important şi singurul actor cu drept deliberativ în cadrul CSI, dacă excludem, desigur, partea formală a lucrurilor. Doi:  Kievul şi Moscova sunt doi din cei trei mediatori şi, deocamdată, principalii în soluţionarea diferendului transnistrean – subiect care, deşi nu este trecut pe agenda summit-ului, oricum va fi abordat, cel puţin la nivelul întrevederilor bilaterale Ghimpu-Medvedev, Ghimpu-Iuşcenko. Şi trei: întrevederile tete-a-tete Ghimpu-Medvedev-Iuşcenko vor fi primele, după schimbrea regimului de guvernare în R.Moldova. În linii mari, importanţa acestul summit pentru R. Moldova se va limita, cel mai probabil, la rezultatele celor două întrevederi oficiale cu Medvedev şi Iuşcenko. Mari decizii, evident, nu vor fi luate, dar o abordare de principiu a unor probleme bilaterale,  trilaterale şi chiar regionale, la sigur, va exista. Depinde, cine şi ce va vrea să afle ori să ceară.

Interesul naţional, între CSI şi UE

Cât de multe şi de mari speranţe îşi leagă noua administraţie politică de la Chişinău de CSI? Nu prea.
Deşi preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, de altfel ca şi premierul Vlad Filat, a cerut serviciilor o pregătire a summit-ului «pe nota zece», Ghimpu nu ascunde şi reiterează ideea, deja cunoscută, că CSI nu e un mecanism viabil, iar subiectele abordate în cadrul CSI ţin mai degrabă de interesele strict subiective ale Rusiei decât de cele ale membrilor comunităţii.

Potrivit lui Ghimpu, pe agenda de lucru a reuniunii CSI de la Chisinău nu figurează niciuna dintre marile probleme ale R. Moldova cu Rusia, fie că e vorba de problema transnistreană sau de prezenţa militară rusă pe teritoriul Moldovei. Curios lucru, dacă Chişinăul, care a deţinut preşedinţia CSI pe durata ultimului an şi care găzduieşte summit-ul, nu a putut influenţa cel puţin agenda zilei, care-i rostul acestor preşedinţii rotative decât unul de protocol? Şi dacă dincolo de întâlnirile de protocol nu se mai întâmplă altceva nimic, la ce bun aceste «petreceri» pe care mulţi dintre membrii comunităţii nici nu le mai iau în serios (cu excepţia Rusiei, care ţine foarte mult, mai ales, la partea protocolară a lucrurilor). Interesant, ce s-ar întâmpla dacă Chişinăul ar ieşi mâine cu propunerea de a i se delega Rusiei, de jure (că de facto aşa şi este), calitatea de preşedinte permanent al CSI, după vechiul tipar de CC al PCUS? Ar avea cumva de suferit din asta imaginea CSI? Puţin probabil.

Se va retrage sau nu Moldova din CSI? Dacă «da», când şi de ce? Chişinăul oficial tratează cu multă delicateţe acest subiect. Preşedintele interimar, M. Ghimpu, evită, de altfel, cu multă eleganţă, un răspuns frontal la această întrebare, lăsând loc libertăţii de alegere. În opinia sa, dacă CSI va reuşi să devină o alternativă viabilă UE, R. Moldova va avea de ales, în caz contrar, va merge în UE, susţine Ghimpu şi cu asta spune totul. Şi nu pentru că aşa vrea Ghimpu sau AIE, ci pentru că asta este regula interesului naţional. Şi Rusia cunoaşte destul de bine preţul acestei reguli. Trebuie să spunem că nici părerea premierului Filat nu diferă de cea a preşedintelui ad-interim, M. Ghimpu, în ceea ce ţine de nevoia de reformare capitală a CSI ca instituţie comunitară. Îi va reuşi Rusiei acest efort, dacă nu i-a reuşit până acum? Greu de spus, dacă ţinem cont că trebuie refăcut, practic, din temelie un CSI formal, prost inspirat din practica UE şi neconcordat regulilor de convieţuire comunitară, fără un cadru legal plauzibil şi, mai ales, fără asistenţă şi proiecte comunitare. Nu cunosc, de-a lungul anilor, să fi lansat CSI, în versiune UE, vreun proiect sau o serie de proiecte atractive şi valabile membrilor comunităţii pentru dezvoltarea infrastructurii, democratizarea societăţii, învăţământ, educaţie, protecţie socială, libertatea presei, lupta cu sărăcia sau corupţia. Da, au existat, ca şi în cadrul reuniunii curente de la Chişinău, proiecte, gen «Anul 2010 – anul veteranului» sau «650 de ani de la victoria asupra fascismului» (sovietisme, reambalate în CSI-sme), dar cu o atare abordare   conceptuală de cooperare comunitară este greu, practic imposibil, să reuşeşti să faci concurenţă UE. În această situaţie, Rusiei i-ar fi mult mai simplu să opteze, alături de R. Moldova, pentru integrarea în UE, decât împotriva ei. Până una-alta, însă, CSI va continua să existe la nivelul summit-urilor rotative, care amintesc, realmente, un tren trecut pe linie moartă, scos periodic în gară să mimeze nişte manevre, în speranţa că lumea îl va lua de tren valabil şi va porni să urce în el.

Vineri summit-ul îşi va încheia lucrările. Ce se va schimba, după această reuniune, în problema «zidului»  dintre noi şi restul lumii? Cel cu Rusia, care se cheamă «problema transnistreană», prea puţin probabil să vrea Medvedev să-l scoată, iar cel cu Europa rămâne pe conştiinţa noastră. Întârzierile costă. Vom avea de recuperat nişte restanţe. Până mai învăţăm nişte «lecţii», rămânem între ziduri.

Petru Grozavu
petru.grozavu.zdg@gmail.com