Moldova dintre “ziduri”

Cu douăzeci de ani în urmă, cădea Zidul Berlinului, eveniment epocal, consemnat la sfârşitul săptămânii trecute şi la Chişinău, graţie Ambasadei Germaniei în R. Moldova. Căderea Zidului berlinez, în esenţă, cel mai mare miracol politic al secolului douăzeci, punea începutul sfârşitului dominaţiei sovietice în Europa postbelică. Doamne, ce repede mai trece timpul pentru alţii şi ce greu mai trece pentru noi.

Căderea Zidului Berlinului nu ne-a învăţat nimic. Şi după 18 ani de independenţă, cu 3 şefi de stat la activ, 5 parlamente şi 10 guverne, noi rămânem, constant, prinşi şi surprinşi de aceleaşi probleme de ordin identitar, cu două state româneşti, două Moldove, două limbi, două istorii, două popoare, două biserici, chiar dacă nimeni, până şi cei mai absurzi adversari ai românismului clasic, nu neagă că la origini suntem aceiaşi. Nici în politica externă nu am făcut mare ispravă. Pendulăm, ani la rând, mai mult sau mai puţin camuflat, dar totdeauna prost calculat, între Est şi Vest,   CSI şi UE, bine şi rău, ieri şi mâine, între şansa de a fi sau a nu fi. Guvernări ipocrite succedate la domnie, ani în şir, matematic şi arbitrar, de alte guvernări ipocrite. Şi o lume care le-a răbdat pe toate cu aceeaşi îndurare cu care şi-a răbdat Iisus Hristos răstignirea. Asta-i tot ce avem după 18 ani de independenţă.

Soarta Germaniei s-a decis în mai puţin de două săptămâni, noi în nici 18 ani nu ne-o putem decide. Unii mai acuză şi azi Bucureştiul pentru evoluţiile care au urmat anului 1991, reproşându-i recunoaşterea independenţei R. Moldova în schimbul condiţiei de reunificare a României după modelul german, alţii acuză Rusia că este excesiv de arogantă şi rămâne pro-imperială în relaţiile cu R. Moldova, refuzând să-i respecte condiţiile de suveranitate. Cea mai mare parte, însă, înclină să creadă că vina pentru cele întâmplate revine fostelor guvernări de la Chişinău, acuzate de lipsă de interes naţional, şi îşi leagă, în acest sens, speranţele de AIE.

Medvedev şi Iuşcenko la Chişinău

Azi şi mâine, la Chişinău, pentru două zile consecutiv, este programat summit-ul Comunităţii Statelor Independente (CSI). R. Moldova îşi încheie mandatul preşedinţiei de un an de zile în CSI, acesta urmând să fie preluat de Rusia. Agenţiile de presă au anunţat de cu vreme că cea mai importantă prezenţă la reuniunea CSI de la Chişinău o vor avea preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Dmitri Medvedev şi Victor Iuşcenko. Motivaţiile sunt clare şi sunt câteva. Unu: Ucraina este vecinul estic al Moldovei şi  coechipier pro-UE, iar Rusia – cel mai important şi singurul actor cu drept deliberativ în cadrul CSI, dacă excludem, desigur, partea formală a lucrurilor. Doi:  Kievul şi Moscova sunt doi din cei trei mediatori şi, deocamdată, principalii în soluţionarea diferendului transnistrean – subiect care, deşi nu este trecut pe agenda summit-ului, oricum va fi abordat, cel puţin la nivelul întrevederilor bilaterale Ghimpu-Medvedev, Ghimpu-Iuşcenko. Şi trei: întrevederile tete-a-tete Ghimpu-Medvedev-Iuşcenko vor fi primele, după schimbrea regimului de guvernare în R.Moldova. În linii mari, importanţa acestul summit pentru R. Moldova se va limita, cel mai probabil, la rezultatele celor două întrevederi oficiale cu Medvedev şi Iuşcenko. Mari decizii, evident, nu vor fi luate, dar o abordare de principiu a unor probleme bilaterale,  trilaterale şi chiar regionale, la sigur, va exista. Depinde, cine şi ce va vrea să afle ori să ceară.

Interesul naţional, între CSI şi UE

Cât de multe şi de mari speranţe îşi leagă noua administraţie politică de la Chişinău de CSI? Nu prea.
Deşi preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, de altfel ca şi premierul Vlad Filat, a cerut serviciilor o pregătire a summit-ului «pe nota zece», Ghimpu nu ascunde şi reiterează ideea, deja cunoscută, că CSI nu e un mecanism viabil, iar subiectele abordate în cadrul CSI ţin mai degrabă de interesele strict subiective ale Rusiei decât de cele ale membrilor comunităţii.

Potrivit lui Ghimpu, pe agenda de lucru a reuniunii CSI de la Chisinău nu figurează niciuna dintre marile probleme ale R. Moldova cu Rusia, fie că e vorba de problema transnistreană sau de prezenţa militară rusă pe teritoriul Moldovei. Curios lucru, dacă Chişinăul, care a deţinut preşedinţia CSI pe durata ultimului an şi care găzduieşte summit-ul, nu a putut influenţa cel puţin agenda zilei, care-i rostul acestor preşedinţii rotative decât unul de protocol? Şi dacă dincolo de întâlnirile de protocol nu se mai întâmplă altceva nimic, la ce bun aceste «petreceri» pe care mulţi dintre membrii comunităţii nici nu le mai iau în serios (cu excepţia Rusiei, care ţine foarte mult, mai ales, la partea protocolară a lucrurilor). Interesant, ce s-ar întâmpla dacă Chişinăul ar ieşi mâine cu propunerea de a i se delega Rusiei, de jure (că de facto aşa şi este), calitatea de preşedinte permanent al CSI, după vechiul tipar de CC al PCUS? Ar avea cumva de suferit din asta imaginea CSI? Puţin probabil.

Se va retrage sau nu Moldova din CSI? Dacă «da», când şi de ce? Chişinăul oficial tratează cu multă delicateţe acest subiect. Preşedintele interimar, M. Ghimpu, evită, de altfel, cu multă eleganţă, un răspuns frontal la această întrebare, lăsând loc libertăţii de alegere. În opinia sa, dacă CSI va reuşi să devină o alternativă viabilă UE, R. Moldova va avea de ales, în caz contrar, va merge în UE, susţine Ghimpu şi cu asta spune totul. Şi nu pentru că aşa vrea Ghimpu sau AIE, ci pentru că asta este regula interesului naţional. Şi Rusia cunoaşte destul de bine preţul acestei reguli. Trebuie să spunem că nici părerea premierului Filat nu diferă de cea a preşedintelui ad-interim, M. Ghimpu, în ceea ce ţine de nevoia de reformare capitală a CSI ca instituţie comunitară. Îi va reuşi Rusiei acest efort, dacă nu i-a reuşit până acum? Greu de spus, dacă ţinem cont că trebuie refăcut, practic, din temelie un CSI formal, prost inspirat din practica UE şi neconcordat regulilor de convieţuire comunitară, fără un cadru legal plauzibil şi, mai ales, fără asistenţă şi proiecte comunitare. Nu cunosc, de-a lungul anilor, să fi lansat CSI, în versiune UE, vreun proiect sau o serie de proiecte atractive şi valabile membrilor comunităţii pentru dezvoltarea infrastructurii, democratizarea societăţii, învăţământ, educaţie, protecţie socială, libertatea presei, lupta cu sărăcia sau corupţia. Da, au existat, ca şi în cadrul reuniunii curente de la Chişinău, proiecte, gen «Anul 2010 – anul veteranului» sau «650 de ani de la victoria asupra fascismului» (sovietisme, reambalate în CSI-sme), dar cu o atare abordare   conceptuală de cooperare comunitară este greu, practic imposibil, să reuşeşti să faci concurenţă UE. În această situaţie, Rusiei i-ar fi mult mai simplu să opteze, alături de R. Moldova, pentru integrarea în UE, decât împotriva ei. Până una-alta, însă, CSI va continua să existe la nivelul summit-urilor rotative, care amintesc, realmente, un tren trecut pe linie moartă, scos periodic în gară să mimeze nişte manevre, în speranţa că lumea îl va lua de tren valabil şi va porni să urce în el.

Vineri summit-ul îşi va încheia lucrările. Ce se va schimba, după această reuniune, în problema «zidului»  dintre noi şi restul lumii? Cel cu Rusia, care se cheamă «problema transnistreană», prea puţin probabil să vrea Medvedev să-l scoată, iar cel cu Europa rămâne pe conştiinţa noastră. Întârzierile costă. Vom avea de recuperat nişte restanţe. Până mai învăţăm nişte «lecţii», rămânem între ziduri.

Petru Grozavu
petru.grozavu.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

16 comentarii

  1. Simona

    Dileme şi false dileme la Chişinău

    “Statele care au un viitor, la fel ca şi indivizii, trebuie să fie capabile să aştepte” (Lord Salisbury, 1878)

    Apar tot mai multe semne de întrebare legate de coerenţa şi unitatea AIE în raport cu anumite teme majore. Unele sunt întemeiate, altele, nu. Însă îngrijorările sunt deseori exagerate sau ipocrite. Căci, cine şi-a imaginat că AIE ar fi coerentă şi unitară din toate punctele de vedere? AIE este un compromis, dar unul cu incontestabil mai mult potenţial pozitiv decât defunctul regim Voronin. Iar (posibilele) dileme, să le trecem în revistă…

    Dilema Marian Lupu

    Premierul Vlad Filat a spus, în „limba română”, două lucruri test pentru Alianţă: revenirea la „Istoria Românilor” şi apropierea de NATO. Marian Lupu a reacţionat nefavorabil la aceste chestiuni, tot el şi partidul său asumându-şi rolul de garanţi împotriva oricărei periclitări a neutralităţii RM (!). De ce face Marian Lupu aceste gesturi? O parte dintre membrii AIE şi a comentatorilor de la Chişinău le consideră atitudini „tactice”, respectiv o tentativă de a rămâne undeva între electoratul liberalilor din AIE, mai radicalizat pe aceste chestiuni, şi cel mai apropiat de PCRM.

    Pentru cei care cred asta prestaţia fostului spicher este explicabilă şi scuzabilă, mai ales că doar aşa el poate beneficia de voturile „opoziţiei constructive” din interiorul PCRM. Alţii, adică unii membri ai PCRM, unii „comentatori internaţionali” sau experţi din jurul Kremlinului, consideră că atitudinea lui Lupu este „strategică” şi, de aceea, îl şi susţin! Liderul PD ajunge astfel candidatul unor tabere cu mize şi geografii diferite: unii îl văd ca pe un tactician, alţii – garant al menţinerii distanţei faţă de Bucureşti, alţii percep relaţia Voronin-Lupu în termenii Kucima-Ianukovici). Unde e adevărul vom vedea numai cu ocazia alegerii şefului statului şi a eventualei prestaţii a viitorului preşedinte. Deocamdată, consemnăm dilema: ce vor face adepţii săi de astăzi, indiferent din ce tabără vin, când vor vedea că Lupu, mâine, va proceda altminteri?

    Dilema alegerilor anticipate

    Miza alegerii preşedintelui este oricum umflată artificial, în condiţiile în care puterea reală a unui preşedinte, fără majoritate parlamentară, e incontestabil mai redusă decât cea a executivului. Mai mult, uneori e ridicată extrem de sus, la dimensiunile unui „a fi sau a nu fi” pentru proiectul politic al RM. Ceea ce este excesiv. În niciunul dintre cazuri situaţia nu va fi nici dramatică, nici ideală. Dacă, de pildă, Marian Lupu este ales, atunci AIE va lucra, în formaţiune completă, la implementarea a ceea ce şi-a propus în programul de guvernare. Dar dacă declaraţiile lui Marian Lupu referitoare la manualele de istorie sau la NATO sunt „strategice”, nu „tactice”, atunci nu avem nicio garanţie că divergenţele din AIE vor dispărea.

    Aici se adaugă şi dificultatea evidentă de a guverna patru ani cu o opoziţie ameninţătoare de 40% în Parlament, postură deloc ideală. Dacă, totuşi, preşedintele nu va fi ales, lucrurile nu trebuie dramatizate. În ceea ce priveşte coerenţa AIE, aceasta va creşte, pentru că respingerea candidaturii lui Marian Lupu îl va împinge pe acesta mai aproape – şi nu mai departe! – de liberali. În plus, eventualele alegeri anticipate de la anul, după o ieşire bună din iarnă a AIE, va fi strict în beneficiul Alianţei şi în detrimentul PCRM. Una peste alta, dincolo de calculele hârtiei, în niciunul dintre cazuri – AIE cu preşedinte ales de către Parlament sau fără – nu e nevoie nici de lacrimi, nici de râsete, ci de calm.

    Dilema relaţiilor cu Rusia

    Summitul CSI, a cărui valoare azi e mai degrabă subiectivă decât obiectivă – prilej de depăşire a disonanţelor cognitive deopotrivă ale Moscovei şi ale celorlalţi ex-membri ai URSS – aduce în prim-plan relaţiile cu Rusia. Ce vrea astăzi Moscova de la RM? În niciun caz mişcări bruşte, nici spre Est, nici spre Vest. Spre Est, adică Transnistria, în legătură cu care Moscova era îngrijorată de un eventual „scenariu georgian”, adică ceea ce în interpretarea ei era intervenţia armată a Tbilisului împotriva celor două regiuni separatiste. Scenariu inacceptabil, deşi o asemenea evoluţie nu a fost reală nicio clipă. Spre Vest înseamnă, înainte de toate, România şi NATO.

    Moscova nu vrea intrarea NATO în RM, la fel cum nu vrea unificarea dintre România şi RM, care, în acest moment, ar crea probleme masive de stabilitate regională (ruptura de Transnistria etc.). De aici şi semnalele Moscovei, care nu a uitat să avertizeze că este gata să-şi protejeze „cetăţenii din Transnistria” sau că e dispusă să recunoască regiunea separatisă în anumite condiţii. Moscova vrea menţinerea status-quo-ului, cu ea la timonă. Asta în condiţiile în care nu exclude, pe termen lung, o apropiere consistentă a Bucureştiului de Chişinău, fiind din ce în ce mai conştientă de mentalităţile în schimbare din RM, după cum sugera în preajma summitului CSI ziarul rusesc „Izvestia”.

    În ceea ce priveşte sugestiile de înlocuire a trupelor ruseşti de menţinere a păcii cu unele sub egida UE, această propunere a mai fost făcută cu vreo patru-cinci ani în urmă, fără niciun rezultat concret. Aşa va fi şi acum, mai ales că europenilor nu le trece nici măcar prin gând să intre acolo înainte de o soluţionare politică, iar secretarul general al OSCE a anunţat deja că nu e cazul. Una peste alta, rămâne limpede că jocurile geopolitice se suspendă, iar miza cea mai importantă a guvernării AIE, respectiv eforturile de europenizare ale RM, nu are un potenţial exploziv în raport cu Moscova.

    Dilema relaţiilor cu România

    Cât e prea mult şi cât e prea puţin în relaţia Chişinău-Bucureşti? Şi care e viitorul acesteia? Nu este deocamdată clar din două motive: poziţiile din cadrul AIE nu coincid la acest punct, iar blocajele politice de la Bucureşti reduc semnificativ viteza contactelor dintre cele două capitale. Totuşi, acestea sunt detalii. Relaţia dintre cele două state nu trebuie gândită nici în grabă, nici pe termen scurt. Deocamdată, suntem la „punctul zero”, pentru că (doar) asta a însemnat ridicarea vizelor pentru cetăţenii români. Şi de aici încolo există enorm de multe lucruri de făcut. Un singur exemplu: Acordul de Asociere a României la UE a fost semnat la 1 februarie 1993 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1995 (la 22 iunie România a depus cererea oficială de aderare la UE). Ce înseamnă asta?

    Înseamnă că RM, în eventualitatea semnării unui Acord în 2010, va mai trebui să aştepte cel puţin 12 ani pentru aderarea la UE. Şi asta în condiţiile „normale”, când Europa era pregătiă şi dispusă la integrare europeană. Acum, nu mai este. Astfel că, dincolo de orice gripaje de moment (neplăcute, e adevărat), noile echipe de la Chişinău şi Bucureşti vor trebui să genereze o viziune nouă, care să scoată RM din seria insuficientă a „Parteneriatului Estic”, dar nu negându-l, ci completându-l. Soluţia ce ar individualiza RM ar putea suna aşa: „Parteneriat Estic” plus „parteneriat special cu România”. Doar aşa poate spera Chişinăul că va reuşi să compenseze „oboseala extinderii” care s-a instalat insidios la Bruxelles şi să încerce să nu mai ţină încă o generaţie în afara spaţiului european.

    Dan Dungaciu
    Chisinau,(Basarabia)/Romanian Global News
    vineri, 09 octombrie 2009

  2. Simona

    Henri Paul, ambasadorul Frantei în România: “Trebuie sa mergem impreuna cu basarabenii!”

    O declaratie a reprezentantului Frantei la Bucuresti

    L-am întrebat, din partea ziarului “Gardianul”, pe Excelenta Sa domnul Henri Paul, ambasadorul Frantei în România,ce se poate face pentru R.Moldova.
    El a declarat ca, la cererea Romaniei, Franta a sustinut un acord de asociere cu Republica Moldova, care va fi negociat în lunile urmatoare.
    Orice-ar fi, trebuie sa mergem împreuna cu basarabenii.
    Nu putem face altceva decât sa abordam problema Transnistriei la modul periferic, din cauza fragilitatii ei.

  3. STEFANITA

    Romania sprijina aderarea la UE a unor tari care isi bat joc de minoritatea romaneasca din Serbia si Ucraina

    Dupa inceperea proceselor de aderare la NATO si Uniunea Europeana, Romania a fost, ani buni, ciuca batailor in presa internationala, in privinta respectarii drepturilor minoritatilor nationale.
    Am fost facuti cu ou si cu otet, gratie “prietenilor” din Est si din Vest, in ciuda realitatii evidente. Chiar si dupa “integrare”, apar voci ce sustin ca aceste minoritati nu au suficiente drepturi.
    In schimb, in prezent, in calitate de membru cu drepturi depline in “structurile euro-atlantice”, Romania adopta o atitudine inofensiva in privinta romanilor care traiesc in tarile vecine .
    Atitudinea Romaniei, la prima vedere, se bazeaza pe strategia pasilor marunti. Mai exact, militand pentru aducerea in structurile politico-militare a tarilor cu o puternica minoritate romanesca (dar care duc o politica de deznationalizare si asimilare), isi doreste implicit si sa determine aceste tari sa adopte principiile europene in domeniu.
    Problema este ca, avand in vedere viteza reformelor, perspectiva aderarii acestor tari si ritmul in care deznationalizeaza aceste state etnicii romani, s-ar putea sa ne trezim ca nu o sa mai existe subiectul aplicarii legislatiei europene in domeniul minoritatilor.
    Cel mai recent exemplu al felului in care inteleg autoritatile romane sa trateze problema este declaratia ministrului de externe Diaconescu, care, in timpul intalnirii cu omologul sau sarb Vuk Jeremici, a tinut sa accentueze faptul ca “Romania va continua sa sprijine ferm viitorul Serbiei in UE”. “Iar acest lucru mi se pare firesc avand in vedere relatiile extrem de bune intre cele doua tari. (…). Romania va fi un avocat al Serbiei pentru ca aderarea la UE sa devina realitate”, a mai spus oficialul roman, citat de NewsIn.
    Fericit, ministrul sarb a accentuat ca intre Romania si Serbia nu exista divergente in privinta minoritatilor.
    La 10 martie, ministrul Diaconescu a avut o atitudine similara, in privinta Ucrainei. “Avem o relatie de substanta cu Ucraina, suntem sustinatorii acestei tari in ceea ce priveste aspiratiile sale euroatlantice si, in continuare, vom munci impreuna. Este o relatie bilaterala extrem de importanta pentru Romania. Pachetul de orientare pozitiva a acestor relatii bilaterale este in continuare incurajator, inclusiv pentru Romania”, a precizat Diaconescu.
    Cat de mult sunt respectate drepturile minoritatii romane din Ucraina si Serbia s-a scris mult (dar nu suficient) in presa din tara. Problema este ca autoritatile au preferat s-o faca pe mortul in papusoi si sa se ascunda dupa cires (dupa legislatia europeana si drept international). Intre timp, in Serbia, romanilor le sunt daramate bisericile, preotii sunt prigoniti, pe sediile asezamintelor culturale sunt scrise injuraturi, iar autoritatile belgradene, cu sprijinul bisercii “surori”, inventeaza minoritatea vlaha/vlasa, tocmai pentru a respinge prezenta romaneasca in Timoc.
    In Ucraina, situatia este si mai grava. Despre “minoritatea” romaneasca din Bucovina si Basarabia de Sud nici nu vor sa auda autoritatile de la Kiev.
    Introducerea unor carti scrise in limba romana in aceste zone este strict interzisa, liceele cu predare in limba romana sunt desfiintate. Mesajul transmis de ucraineni este clar: nu exista minoritate romaneasca, nu exista limba romana. Eventual, “moldoveneasca” lui Voronin.
    In schimb, isterici din Rada Suprema de la Kiev inventeaza o minoritate “prigonita” si “lipsita de drepturi” de 800.000 de ucraineni in Romania.

    Inutil sa spunem ca “cei 800 de mii de ucrainieni”sunt in realitate cateva zeci de mii !

  4. armaghedon

    Ucraina este o mare bruta. A te declara român in Ucraina e mai rău decât a fi taliban în Orientul Mijlociu. Prigoană şi intimidare la tot pasul. La inceputul anilor “90 Ucraina işi declarase ca politică naţională principiul “O Ucraină fără minorităţi”. După ce a fost acuzată la CE de rasism şi intoleranţă, a renunţat să-şi mai afişeze public ambiţiile, dar de renunţat nu a renunţat la ele. Ucraina poate servi, în vecinătatea imediată a României, cel mai cras exemplu de etnocid în raport cu comunităţile româneşti, fie din Sud fie din Nord (Nordul Bucovinei. Dacă Bucureştiul ar fi cerut Kievului respectarea angajamentelor (aşa superficiale cum sunt ele) asumate prin Tratatul politic de bază cu România, comportamentul Ucrainei ar fi fost altul , dar aşa Bucureştiul o face pe “europeanul” tolerant în relaţiile cu “tataro-mongolul ucrainean”. Dacă Bucureştiul şi Chişinăul(ceea ce nu a existat in ultimii ani)îşi vor unifica politicile şi eforturile vizavi de protejarea intereselor identitare ale comunităţilor româneşti din Ucraina s-ar putea să avem şi o altă situaţie, în caz contrar, în următorii 2-3 ani nu vom mai avea nicio clasă începătoare cu predare în limba română. DRRP este în acest sens absolut ineficient. Nu are nici strategii, nici tactici. Proiectele cu care opereaza sunt, in buna parte, formale. Spalare de fonduri. Impact – “0”

  5. Opinie

    Ucraina promoveaza insistent politica “fara minoritati” prin toate mijloacele, in special in domeniul invatamantului. Absolventilor institutiilor de invatamant din Romania si R.Moldova nu le sunt recunoscute diplomele de studii, desi exista acorduri respective cu ambele..

  6. STEFANITA

    China poate cumpăra Republica Moldova cu totul

    Potrivit ziaruluiNEPSZABADSAG din Ungaria, spune ca a provocat multă surprindere, dînd posibilitatea unor speculaţii, faptul că China – cu motivaţie economică şi parţial politică – a apărut în zona Mării Negre.
    Beijingul a semnalat cu bunăvoinţă că este dispus să acorde, cu titlu de ajutor economic, un credit de 1 miliard de dolari Chişinăului, cu o dobîndă neobişnuit de mică, de 3%. În afară de aceasta, se asigură ţării baza materială necesară funcţionării economiei naţionale, PIB-ul Modovei fiind de de 8 miliarde de dolari, iar bugetul doar de 1 miliard şi jumătate.

    Analiştii bănuiesc că în spatele afacerii se află o înţelegere ruso-chineză, Rusia grăbindu-se să se folosească de însemnatul surplus de capital chinez pentru împiedicarea Moldovei să fie „aservită” Occidentului. Şi China are interese în acest sens, pentru că nici ei nu i-ar face plăcere ca Marea Neagră să devină „lacul” NATO în viitorul apropiat. Un articol din „Asia Times” aminteşte că atît Beijingul, cît şi Moscova au fost intrigate de faptul că, după vizita la Moscova a lui Barack Obama, vicepreşedintele Joe Biden, aflat în Ucraina, respectiv în Georgia, a făcut declaraţii incitante în ce priveşte zona post-sovietică. Interesele ruso-chineze se împletesc şi în alte domenii.
    Rusia şi China sînt neliniştite de revigorarea islamistă din Asia Centrală. De aceea, ele îşi propun o colaborare pentru înlăturarea acestui pericol.
    Beijingul, care urmăreşte întotdeauna cu mare îngrijorare paşii făcuţi de ruşi, înregistrează, acum, cu bucurie, dorinţa Moscovei de a deschide, lîngă Os, al doilea oraş din Kîrgîzstan, o nouă bază militară. Aceasta va tăia tocmai liniile de legătură prin care infuenţa islamică, armele şi ajutoarele migrează pe teritoriul autonom Hsincian-Uigur prin Asia Centrală.
    Deşi China nu s-a afiliat la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă – menită să reunească în viitor forţa militară a statelor din zona post-sovietică sub conducerea Moscovei – ea s-ar bucura foarte mult dacă în Asia Centrală ar lua naştere o asemenea alianţă militară, care ar fi o contrapondere la NATO şi care, deloc neglijabil, ar contribui la frînarea consolidării forţelor islamiste.

  7. Klaus Steinberg

    Stefanitza, FSB a documentat faptul ca Georgia est elocul de campare si tranzit al teroristilor arabi care intra in Daghestan ,Cecenia cu sprijinul lui Saakashwilli.De l-ar spanzura de fudulii odata .

  8. STEFANITA

    Depinde cum privim …In 1924 ,la Tatar Bunar.rusii au trimis peste Nistru grupe de teroristi care au atacat autoritatile locale,au jefuit negustorii de alimente,au omorat invatatori si preoti in numele “revolutiei proletare”si al “eliberarii”moldovenilor.Intre sutele de teroristi arestati numai 8{opt}erau etnici moldoveni.Dupa reocuparea Moldovei de catre Urss in 1944,propaganda comunista a latrat decenii in sir despre”lupta de eliberare dusa de moldoveni impotriva ocupantului roman si a jugului boierilor”.
    Micutul popor cecen lupta pentru independenta pe viata si pe moarte .In astfel de situatii orice ajutor e binevenit.Nu ma indoiesc ca printre voluntarii arabi care pleaca sa lupte in Cecenia sunt si extremisti fanatici musulmani.Intrebarea este daca lupta cecenilor pentru libertate e o lupta dreapta.
    Stim acum ca Stalin a pornit “activitatea revolutionara”ca terorist sadea.Jefuia banci pentru a obtine fonduri pentru partid si credea sincer ca serveste cauza.
    Pentru ce sa credem ca ce au facut comunistii subversiv si criminal e un lucru bun,in vreme ce lupta unui popor pentru independenta si salvarea fiintei sale nationale este condamnabila.Cat despre Georgia,nu cumva ea este exact ca si R.Moldova victima ocupatiei si agresiunii rusesti?Cine pe cine ar trebui sa spanzure de testicule,Klaus ?

  9. STEFANITA

    Stimate si iubite tovarase Steinberg,propun ca in lungile zile de iarna ,in cercurile de lectura comuniste din Germania dv.si tovarasii sa discutati un material de maxima importanta teoretica si practica in limba rusa ,limba marelui Lenin,pe care dv.o cunoasteti foarte bine.
    http://www.women-gulag.ru/copybook/index.php?eng=0&page=1&list=1

    Puteti da eventual si premiu cate o excursie la Magadan sau la Uhta celor mai buni cursanti .
    Traiasca lupta pentru pace !

  10. Simona

    De ce Medvedev a refuzat să se întâlnească cu Voronin?
    Că Vladimir Voronin a vrut, dar nu a putut să se întâlnească la Chişinău cu Dmitri Medvedev e deja o certitudine, nu un zvon. Vorbele care circulau prin târg în ajunul şi în zilele reuniunii CSI din capitala Republicii Moldova, potrivit cărora fostul şef de stat ar fi cerut o întrevedere cu liderul de la Moscova, dar s-a ales cu un refuz, n-au fost simple speculaţii, scrie analistul Petru Bogatu pe pagina electronica a “Vocea Basarabiei”.

    Tentativa eşuată a ex-preşedintelui a fost confirmată la Radio Eho Moskvî şi canalul de televiziune RTVi de ziariştii ruşi care au făcut parte din suita lui Medvedev. Din mărturiile lor se poate deduce că liderului comunist practic i s-a închis uşa în nas în momentul în care căuta să discute între patru ochi cu preşedintele Rusiei. De ce?

    La prima vedere, atitudinea Moscovei pare ilogică. Ruşii îi dau cu piciorul celuia pe care l-au ţinut în braţe de câţiva ani buni. La o privire mai atentă însă vom vedea că poziţia lor este pe cât de pragmatică, pe atât de previzibilă. Mai întâi, este la mintea oricui că, indiferent dacă va fi sau nu ales preşedintele republicii, noua majoritate parlamentară s-a instalat la guvernare temeinic.

    De aceea, Kremlinul va trebui să aibă de a face la Chişinău cu o coaliţie de centru-dreapta. Mai apoi, aripa lui Marian Lupu din AIE nu-i deranjează deloc pe ruşi. Ei speră chiar că, datorită lui, noua putere prooccidentală de la Chişinău să adopte o atitudine respectuoasă faţă de Federaţia Rusă. Iar asta este exact ce vrea Moscova în actuala conjunctură internaţională.

    În fine, dar nu şi în ultimul rând, Voronin e un politician expirat în care Kremlinul, în ciuda imaginii sale de filo-rus vehement, nu mai vede nici un rost să investească generos capitalul său potlitic şi financiar. Ruşii nu cred că pot avea în el vreun sprijin. Iar încredere nici atât. De ce, de bună seamă, să strice, orzul pe gâşte?

    Şi cum Moscova, precum se ştie, nu crede în lacrimi, ea nu avea nici un haz să-i plângă de milă unui perdant la final de carieră. Pentru ruşi, Voronin e o vechitură politică tocmai bună de aruncat la coşul de gunoi. Iată de ce actorii politici şi de altă natură care, în interiorul sau în afară ţării, se încăpăţânează încă să parieze pe fostul preşedinte, riscă să încremenească într-o criză perpetuă de idei şi oportunităţi.

    Petru Bogatu:Jurnal de Chisinau

  11. Klaus Steinberg

    Simona,frumos cantec. Daca vrei sa sti mai mult intreaba-l pe pretenul vostru Yushcenko, ca doara Shernautiii-i la el.Daratat timp cat sugeti la Licurici (model Beshinescu ) nu aveti a deschide gura macar sa va mai otzratz.

  12. STEFANITA

    Klaus,mitocanule comunist ,pe tine nu te-a invatzat Lenin sa lupti impotriva imperialismului ?
    Mai imperialista ca Rusia ta draga nu s-a vazut tara pe pamant…
    Cat despre faptul ca practici cunilinctusul,sa fii sanatos,dar invata sa te adresezi cuviincios cand vorbesti cu fetele,nesimtitule !

  13. Simona

    Germania ii omagiaza pe autorii “revolutiei pasnice”

    Germania a adus un omagiu celor 70.000 de est-germani care, in urma cu 20 de ani, au sfidat represiunea comunista, marsaluind pe strazile din Leipzig intr-o revolutie pasnica ce a dus, o luna mai tarziu, la caderea Zidului Berlinului si la reunificarea tarii, in octombrie 1990, relateaza Associated Press si EFE, citate de Agerpres. “Pe 9 octombrie 1989, acum 20 de ani, oamenii din Leipzig ne-au aratat ce pot realiza cetatenii atunci cand cred in puterea lor si isi iau destinul in
    propriile maini”, a declarat presedintele Horst Koehler, in cadrul ceremoniei desfasurate in sala de concerte Gewandhaus din Leipzig, si la care au asistat cancelarul Angela Merkel si politicieni de rang inalt.

    “Trebuie sa invatam de la eroii din Leipzig. In acele zile din octombrie, totul era pe muchie de cutit… oamenii trebuiau sa se astepte la ce era mai rau, pentru ca amenintarile erau clare”, a spus Koehler, evocand temerile ca multimea protestatara avea sa fie reprimata cu aceeasi brutalitate ca si demonstrantii din Piata Tiananmen din Beijing, patru luni mai

    devreme. “Dar revolutia a ramas pasnica, pentru ca nu s-a tras niciun foc si a avut un final fericit, reunificarea germana”, a subliniat seful statului. “Cetatenii Germaniei de Est au stiut ca nu vor sa mai traiasca fara libertate, sa duca vieti inguste si triste”, a adaugat presedintele, remarcand ca trebuie pastrata vie amintirea dictaturii din Germania de Est si a rezistentei impotriva ei.

    In 1989, la inceputul toamnei, rugaciunile de luni de la biserica Sfantul Nicolae din Leipzig au inaugurat un lung sir de manifestatii pasnice, care aveau sa zguduie Germania Democrata. Intrate in istorie sub numele de “demonstratiile de luni”, ele au atins punctul culminant pe 9 octombrie, cand 70.000 de oameni au sfidat deschis autoritatile comuniste, marsaluind pe strazi si strigand “Noi suntem poporul”. Aceste demonstratii au crescut in amploare si s-au extins in intreaga Germanie Democrata, ducand in cele din urma la caderea Zidului Berlinului.

  14. Pirelli

    way klausica, sa stii si tu ca nu toata bucovina o trecut la ei, doar cernautii, la noi o ramas sujtzeava!:-)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *