“Moara” morţii: lumea ca un abator

Omor sadic într-un sat din Criuleni. Localnicii sunt îngroziţi. O femeie de 36 de ani a fost găsită moartă, la o margine de drum, plină de răni, dezbrăcată până la piele şi total desfigurată. Omorul s-a întâmplat chiar în noaptea de Sfântul Vasile. Aflăm, ulterior, că patru tineri, printre care doi minori de doar 14 ani, sunt cercetaţi penal pentru că ar fi violat şi ar fi omorât o femeie din satul Boşcana, Criuleni.

Primenirea “pe dinăuntru”

A plecat 2012. S-au trecut şi Sărbătorile de Iarnă. Şi pe stil nou, şi pe cel vechi. Mesele s-au descărcat de cărnuri, sarmale, răcituri şi băuturi, lumea revenită de sărbători de prin străinătăţi a umplut din nou trenurile, avioanele şi autocarele, revenind la destinaţiile unde-şi câştigă bucata de pâine pentru ei şi pentru cei rămaşi acasă, s-au întors de prin vacanţele lor luxoase miniştrii, deputaţii, preşedinţii, judecătorii, procurorii şi altă cuconime – care de la băi de soare, de prin ţările calde, care de la schiat la munte, care de la vânat… Odată cu ziua de 15 ianuarie, toate au reintrat în circuitul ordinar al vieţii, Sărbătorile de Iarnă, presărate dumnezeieşte cu zăpadă, trecând uşor-uşor în amintiri. A fost frumos de Sărbători. A fost ca de Crăciun. Satele s-au umplut de colindători şi urători, a fost mai cald în casele în care părinţii, reveniţi de peste mări şi ţări, au fost alături de copiii şi bătrânii lor, lumea şi-a urat, după cum e tradiţia, sănătate, belşug şi pace în case, viaţă frumoasă, copii cuminţi şi conducători cu dreptate. Se zice din bătrâni că, de Anul Nou, lumea se înnoieşte şi ea, se primeneşte. La răscrucea dintre ani, adunaţi în jurul meselor, oamenii se întreabă, de cele mai multe ori, pe cât de bun a fost cu ei anul care pleacă. Mai puţini şi mai puţin se întreabă pe cât de buni au fost ei în anul şi pentru anul care se duce şi dacă, odată cu înnoirea anului, sunt gata să se primenească şi ei. Şi nu doar vestimentar, ci şi “pe dinăuntru”.

Aceiaşi sau alţii?

Trec cu ochii, în grabă, peste rapoartele operative ale Ministerului de Interne pentru 2012 şi constat (reieşind din ceea ce găsesc trecut pe www.mai.md) că, pe durata anului, deja trecut, în R. Moldova au fost săvârşite circa 36.000 de crime, în medie câte 100 de crime pe zi – de la trafic de persoane (+6,7%), spargeri de locuinţe (+11,4%), tâlhării (+15,6%), corupţie (+34%), şantaj (+50%), jafuri şi bătăi cu grave vătămări corporale (+10 şi, respectiv, 23,2%), violuri (+31,8%) şi omoruri (+4,3%). Situaţia criminogenă generală arată o creştere faţă de 2011 de 14,6%. Groază: părinţi omorâţi de propriii copii, hăcuire, până la moarte, între fraţi, soţi înjunghiaţi de soţiile lor, soţii omorâte în bătăi de soţi, prieteni înjunghiaţi la beţii de amicii lor, prunci aruncaţi la gunoi de mamele care le-au dat viaţă, bătrâni omorâţi în casele lor pentru câteva sute de lei sau omoruri la comandă pentru bani grei… Crimele, inclusiv omorurile, nu au contenit, oricât ar fi de suspect, nici în Postul Crăciunului şi nici pe durata Sărbătorilor de Iarnă. În ajunul Crăciunului pe stil nou – bărbat bătut şi înjunghiat în propria casă la Petrunea, Glodeni; în noaptea de Revelion – omor din răzbunare la Plopi, Donduşeni, iar de Sfântul Vasile – o femeie omorâtă cu bestialitate într-un sat din raionul Criuleni. Şi dezastrul nu se termină aici. “Moara morţii” macină în continuare. Crime şi morţi. Şi atunci, ne-am primenit sau nu, la cumpăna dintre ani? Ne-am urat de Sărbători să fim mai buni cu gândul că chiar vom fi sau am spus-o mai mult mecanic, dintr-o obişnuinţă, pentru că aşa o cere obiceiul? Am devenit alţii sau am rămas aceiaşi?

O nouă apocalipsă

În ajunul Sărbătorilor de Iarnă, toată lumea planetară fusese pusă pe jar. Mai mulţi “cititori în stele” au lansat tot felul de scenarii fanteziste, prin care argumentau că vine sfârşitul lumii şi că, odată cu 21 decembrie 2012, se va termina pentru totdeauna civilizaţia umană. Argumentele invocate variau de la un “proroc” la altul: de la sfârşirea calendarului maia până la “alinierea planetelor Jupiter şi Saturn, marea eclipsă de Soare şi îngheţarea Pământului, după care erau invocate “exploziile solare” care vor arde Pământul sau apocaliptica teorie a “găurii negre” – hăul care ne va înghiţi cu tot cu Terra. Lumea se agitase de-a binelea – care şi-a făcut rezerve de provizii, apă, lumânări, chibrituri, săpun şi sare pe mai multă vreme, care şi-a “bronat” locuri pe la sate (motivând că oraşul este mai vilnerabil pentru acest gen de cataclisme), unii şi-au reamenajat în grabă beciurile, şi-au făcut sobe, s-au aprovizionat cu lemne şi cărbune, şi-au procurat lămpi, gaz, staţii electrice mobile, cineva, pus pe afaceri, s-a apucat şi a întocmit o hartă de “rezervaţii” în diferite oraşe ale lumii. În Rusia şi America mai mulţi băieţi “descurcăreţi” s-au apucat şi au reamenajat în adăposturi fostele ascunzişuri militare subterane, presa, nici pentru o zi, nu a slăbit subiectul din atenţia sa şi doar biserica a fost cea mai calmă la această temă. Un bătrân stareţ, de la o mănăstite din Rusia, întrebat de presă dacă vine sau nu sfârşitul lumii, a răspuns cu înţelepciune: va fi. Numai că nimeni nu ştie când, decât Unul Dumnezeu… Lumea a devenit foarte rea şi nu este exclus ca răbdarea Domnului să se termine într-o bună zi. Asta a zis Stareţul. Şi asta, de fapt, o confirmă viaţa. Şi pe stil vechi. Şi pe stil nou. Şi până la Sărbătorile de Iarnă. Şi după ele. Şi atunci, de ce să dăm vina pe calendare, pe Jupiter, pe Saturn, pe Soare şi pe alte corpuri planetare, dacă, de fapt, pericolul apocalipsei e în noi… 21 decembrie a trecut. “Cititorii în stele” prezic o nouă apocalipsă. Va fi? Nu va fi? De fapt, de ce ar fi să ne mai temem, dacă noi, inconştient, de mult şi zi de zi trăim într-o lume a apocalipticului, dominată de aceeaşi teorie astrologică a “găurii negre” (hăului), care absoarbe omenescul din noi şi ne face din răi în mai răi? Nu există zi în care să nu găsim pe fluxurile informaţionale ştiri despre noi şi noi crime, de parcă am trăi într-un abator: omoruri, jafuri, violuri, tâlhării, atacuri armate, trafic de fiinţe, droguri şi arme, contrabandă, mită, corupţie, abandon, pruncucideri…

Petru Grozavu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

14 comentarii

  1. Petrus

    D-le Grozavu, m-ati socat cu cele 36000 de crime! Am cateva remarci:”36000 de crime” inseamna in statistica respectiva de fapt 34956 de INFRACTIUNI, caci crima inseamna de fapt, OMOR. Procentele dv., care adunate dau 187% in loc de max. 100% posibil, sunt denaturate de prezentarea relativ imbecila facuta de autorului tabelului( autoarea, mai degraba). In loc sa faca o rubrica “2011” o denumeste “AN P.” (!?), in locul coloanei logice “2012” ea scriind “AN C” si a treia coloana, din care v-ati inspirat dv. gresit, este de fapt variatia procentuala intre cei doi ani. Din acest motiv v-au rezultat procentele aberante. In alta ordine de idei, inteleptul staret rus a citat-o pe fiica mea din clasa intai, care stie ca planeta noastra va dispare din cauza unui meteorit fatal sau cel mai tarziu odata cu disparitia soarelui, deci cam in 4-5 miliarde de ani. In plus ea stie ca cine nu exista-pana la proba contrarie-nu poate avea rabdare…

  2. Autor

    Dle Petrus, sa inteleg ca va preocupa, mai mult, partea tehnica (procentuala) a problemei, decat problema propriu-zisa. Ma mir ca ati luat-o in sens de rau la adresa MAI (vad ca cunoasteti prea multe amanunte de pe “interior”, inclusiv cine a admis eroarea in tabelul statistic, şi, probabil, faceti parte din echipa de consilieri MAI sau din cei “mai mari”. Cu referire la “crime” sau “infractiuni”, e mai bine sa ne “judece” DEX-ul. În opinia mea, “penalul” este crimă. În ce ţine de procentajul pe care-i dati (187% in loc de 100%) e exagerat de tot, pentru ca daca si ar fi sa mergem pe cifra Dvs (34956 de “infracţiuni”, in loc de “circa 36000 de crime” (tabelul arata 35908), oricum e dintr-o altă matematică (cea fantezista). Si acuma la subiect: calcul gresit, daca considerati ca materialul loveste in MAI. Nu despre felul in care isi face ori nu-şi face politia treaba, e vorba. Ci despre ne-omul din om, la care politia nu are nici o atributie, iar comparatia fiica-staret, pe care-o faceti, considerati ca nici nu am citit-o. Poate, şi din considerentul ca eu nu sunt “darvinist”. Numai bine, PG

  3. elena

    PG seamana cu o amenintare.
    De ce atit de pedimist,d-le autor!!
    Crime au fost de la inceputul lumii!Uitati-va in evul mediu ,in timpul revolutiei din Rusia, in timpul regimului stalinist!!!! Vagoane de oameni nevinovati dusi la exterminare de aceleasi fiinte umane .
    In toate timpurile au fost infractori !
    Articolul dumneavoastra parca ar concluziona cu aceleasi cuvinte ale comunistilor:
    “alianta nu e in stare sa faca ordine in tara,Iata pe timpul comunistilor…”
    Minciuni!!! Crimele comunistilor nu erau afisate ,fiindca presa era in miinile lor si mai este !!!

  4. Autor

    Draga “Elena” (Petrus) de ce incercati sa va ascundeti dupa deget si sa politizati ceea ce nici mie nu mi-a trecut prin cap sa o fac? Nu AIE are sau trebuie sa aiba vina pentru omorurile care s-au intamplat pe durata lui 2012, si in 2007, sau 2000, sau orice an care vreti, ci apocaliticul din lumea care a salbaticit. Va vedeti vizat? Atunci e treaba Dvs. … Iar asocierea pe care o faceti cu (Procurorul general, probabil,) in cazul abrevierii numelui meu, nu este decat rodul fanteziei DVS pentru care eu nu am cum purta vreo vina. Fiti sanatos (oasa)

  5. Petrus

    CRÍMĂ=Infracțiune care reprezintă un grad ridicat de pericol și pe care legea o sancționează cu pedepsele cele mai mari; spec. omor.
    CRÍMĂ s.f. Violare a legii penale, care se pedepsește cu detențiune riguroasă, muncă silnică, temniță grea, moarte etc.; omor.
    CRÍMĂ s. asasinat, moarte, omor, omorâre, omucidere, ucidere, (livr.) homicid

  6. Petrus

    INFRACȚIÚNE= Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege.
    INFRACȚIÚNE =Violare a unor legi penale. 2. Abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat
    INFRACȚIÚNE =încălcare cu vinovăție a unei legi penale. 2. abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat
    INFRACȚIÚNE=vină.
    INFRACȚIÚNE =Violare a unei legi, care merită a fi sancționată prin pedeapsă penală; faptă care prezintă pericol social.

  7. Petrus

    Comentariu la DEX: nu se poate denumi crima orice este penal, de exemplu depasirea alcoolemiei legale de 0% cu un pahar de bere sau furtul unei paini de foame. Iar opinia personala nu are nicio valoare de DEX, dupa cum nu are nicio valoare parerea cuiva ca vorbeste limba moldoveneasca in loc de limba romana sau rezultatul unui sondaj legat de aceeasi problema.

  8. Petrus

    TABEL INFRACTIUNI MAI 2012:

    Total infractiuni 2011 (An Precedent)=33621
    Total infractiuni 2012 (An Curent)=34956
    Procent variatie infractiuni 2012/2011 =plus 4%

    Cifra de 35908 de “crime” nu apare in tabel sau autorul compara tabele diferite.

    Exemple din tabelul oficial:
    Omoruri: 2011=204;2012= 212,variatie plus 3,9%
    Trafic copii: variatie minus 20,8%
    Banditism: variatie minus 50%
    Furt apartamente: variatie minus 7,7%
    Vatamari grave: variatie minus 9,9%
    Evitare plati taxe vamale:variatie minus 11,8%
    Contrabanda: variatie minus 23%
    Treceri ilegale frontiera:variatie minus 33,9.

  9. Petrus

    D-le PG, va consider unul dintre cei mai avizati comentatori politici, pe care-l citesc cu placere, ca si pe Dungaciu, Tanase, sau Socor. Cei tineri, cu blogurile, deasemenea, dau semne foarte bune. Asta nu inseamna ca nu-mi pot permite sa critic liber orice greseala. M-am dus exact la site-ul indicat de dv.: “www.mai.md”. Am intrat la “Informatii si analize”, apoi la “Tabele statistice din anii precedenti” si in sfarsit la
    “Pe anul 2012”. Din tabelul v-am indicat date oficiale. Matematica nu poate fi “fantezista”, cum ziceti dv. ca ar fi a mea. Ea poate fi, sau nu. Bineinteles ca orice statistica poate fi prezentata tendentios sau trunchiat, rezultand orice vrea autorul. Intentionat v-am prezentat cele 212 omoruri, de care merita sa va legati, dar care nu sunt exagerat de mari fata de anul precedent (204). Iar ca numar sunt net inferioare crimelor din SUA sau din Rusia la mia de locuitori. Procentele negative pe care vi le-am prezentat pot da o viziune interesanta a scaderii infractionalitatii in unele domenii, care pot induce ideea unei activitati imbunatatite a organelor abilitate (politie, vamesi, graniceri, etc.). Cred ca dv. ati prezentat date din alta statistica decat mine.
    Despre parerea personala legata de interpretarea sensului cuvintelor din DEX, sper ca nu mai aveti nevoie de indrumare. Dv., ca purtator de opinii foarte citit de oameni cu niveluri diferite de educatie, nu trebuie sa va jucati cu sensul cuvintelor, mai ales cand e vorba de cuvantul “crima”, pe care nu aveti dreptul sa-l asimilati “penalului”. Diferenta dintre 212 crime si 34956 de infractiuni este extrem de mare iar un om cu pregatire submedie, cum este majoritatea, cand citeste ca au fost 100 de crime pe zi, poate sa aiba ideea ca “la atat de multe n-o sa ma prinda tocmai pe mine”…Despre existenta personajului “D-zeu”, prezentat in diferite povesti ca atotstiitor, cred ca prezentarea lui este pur si simplu propaganda religioasa, in principiu interzisa creatorilor de opinie, cum sunteti dv. Religia ar trebui sa fie o chestiune extrem de personala si discreta, pe care fiecare s-o aiba in suflet si cu care sa nu se impauneze. In momentul cand insa personajul va apare pe un DVD, cu adresa exacta, dand indicatii, sfaturi, previziuni despre existenta planetei noastre necunoscute muritorilor, atunci el ar deveni “persona publica” si ati avea dreptul sa-l citati. Pana atunci, “stand-by in selintio”, caci jigniti sentimentele fiicei mele si a celor ca ea, care stiu deja ca Pamantul va dispare, fara sa-l apeleze prin internet ca sa afle un truism. Cu stima!

  10. Dorins

    Dle Petrus, mare diferenţă între definiţiile din DEX ale crimei şi infracţiunii nu este, ambele sunt acţiuni ce vizează penalul. Dar de ce o luaţi atât de mult la personal, de parcă chiar v-ar viza profesional pe Dvs, ci nu pe fiica Dvs? Şi de ce încercaţi să “îndrumaţi” pe cineva, sunteţi, nu cumva, dottore pe la vreo universitate renumită cu filială prin Belgia?
    Am şi o explicaţie la statistica din comentariul de mai sus – variaţia în minus pentru 2012 se datoreşte faptului că infracţiunile date pur şi simplu nu au fost înregistrate, or, crimele rezultate cu omor nu pot fi tăinuite, celelalte, însă, sunt trecute cu vederea de organele de poliţie. Eu am dovezi în acest sens.

  11. Autor

    Buna, dle Petrus. Nu vreti, totusi, sa vedeti problema în hăul din om si nu in politie… S-ar putea, intr-adevăr, sa vorbim despre “tabele” diferite. Dar am cerut sursa, la care m-am referit, celor de la MAI. Şi mi s-a indicat la “Sinteza operativa” – deschideţi site-ul, rubrica 2 de sus, pe dreapta, “Sinteza operativă”, bifati pe sageată şi apelati data de 31 decembrie. In tabelul care apare aveti şi colooana cu datele pentru tot anul 2012 şi, respectiv, creşterile si descresterile procentuale fata de 2011. Nu am inventat nimic.
    In rest, ramane cum este. Nu vreau sa va lipsesc de dreptul la opinie nici pe Dvs, nici pe fiica Dvs, fiecare e liber sa creada in ceea ce îl reprezintă cel mai bine. Vă respect ambitia (sens luptator) de a insista si de a va apăra opiniile şi m-as bucura mult daca mi-ati putea comunica si numele adevarat. As mai castiga un purtator ambitios de opinie pentru Sondajele ZDG. Numarul meu de telefon mobil: 069602646. P.G.

  12. lilica

    CHIND O PERSOANà APRECIAZà ALTà PERSOANà CU CUVINTE,e doar un pasaport pentru a trece frontiera,deci pentru a fi deasemenea apreciat

    APRECIEREA ADEVàRATà NU ARE CUVINTE

    critica este un gest de a amestica rahatul altuea

    OPINIA PROPRIE SI RESPECTAREA OPINIEI ALTUEA e un comportanment de o persoanà constientà de faptul cà dacà el este asa cum este si altul poate fi asa cum este

    cele mai simple lucruri cu pàrere de ràu sint foarte greu intelese de o minte complicatà

    NU POTI FI UN INDIVID CONSTIINT,DACà NU AI RELIGIOZITATEA TA INDIVIDUALà

  13. Petrus

    Buna, domnule PG! Banuiala mea s-a adeverit! Noi ne “certam” pt. doua statistici diferite, emise de aceeasi institutie, desi se referea la aceeasi perioada de timp si la aceleasi subiecte. Am senzatia ca domnul “Dorins” are dreptate, mai putin la inceputul comentariului. Sorry! Va sun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *