Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Meseria de a ”lătra” la…

Meseria de a ”lătra” la România

În 25 de ani, de la primul Pod de Flori, la România s-a lătrat mult. Nu zic de Moscova, zic de ceea ce a făcut și face Chișinăul, la nivelul unor ”Dodoni”, care o fac pe ”vitejii din poveste”, dar, în realitate, nu sunt decât niște soldăței de plumb pe mâna unor ”Muchametșini”.

”Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!”. Citez dintr-un interviu, acordat, în mai, unor posturi rusești TV, de către V. Jirinovski, unul din marii și controversații oameni politici ai Rusiei contemporane, care mai este și vicepreședinte al Dumei de Stat, liderul liberal-democraților din Rusia, iar în cercurile mai largi, cunoscut ca și unul dintre marii ultranaționaliști ruși ai timpului. Nu știu ce l-a determinat pe Jirinovski să facă această declarație. Dar nu i-o putem nega. Nu avem cum. Și nici de ce. Jirinovski nu este un necărturar, care nu știe ce vorbește sau un bouț de carton cu coarnele de plastelină, ori un agramat de nota ”0”, precum îi avem de-a valma în politica de la noi. Jirinovski este un personaj bine școlit, iar pe lângă faptul că este bine școlit și instruit, el mai are și plusul de a nu fi slugarnic și de a nu da din coadă și a nu se gudura, așa după cum o fac ”ai noștri” la Moscova. La ce bun i-ar linge el pantofii lui Rogozin, bunăoară sau la ce ar sta cu genunchii strînși în fața lui Putin sau Mironov de la ”Spravedlivaia Rossia”, sau Grâzlov de la ”Edinaia Rossia”, sau Starikov de la ”Velicoie Otecestvo”, sau Patriarhul Kirill, sau… Jirinovski nu e un Dodon sau Bătrâncea, o Greceanîi sau Neguță, Țurcanu, Lupu, Voronin… Toate în lumea asta, așa precum au un început, au și un sfârșit. Și Jirinovski (mai mult decât oricine altul dintre elitele politice ruse) a înțeles, probabil că, inclusiv în politică, nu tot ce zboară se mănâncă și că nu tot ce se mănâncă e bun de mâncat. Într-adevăr, la ce bun să mai insiști pe propaganda ruso-sovietciă, interbelică sau postbelică, vizavi de România și Basarabia, dacă Prutul de 25 de ani nu mai este ”zid”? Care-i rostul să-i contrapui pe moldoveni romanilor, dacă până la urmă din ei, oricum, nu poți face ruși.

Mi-am amintit de Jirinovschi, în contextul scandalului de joia trecută, când ”socialistul” Vlad Bătrâncea – ”vîrful de lance” al lui Igor Dodon, și-a permis, demonstrativ, să rupă, în plenul Parlamentului, Harta României Mari. ”A fost un semn de protest față de un ordin al Ministrului Educației, prin care această hartă a fost distribuită școlilor din R. Moldova pentru a fi utilizată în învățământ”, a motivat Bătrâncea. De fapt, motivul e altul: teama de Unire. După incident, Corina Fusu de la Educație a explicat că e vorba de o donație elementară din partea unui ONG de la București, pentru care Ministerul a luat decizia de a le repartiza și utiliza (după caz) în școli ca material ilustrativ la orele de istorie. Care-i problema? Unde-i ”crima”? Cui i-a trebuit acest schow de 3 parale: lui Muchametșin sau Dodon? Parcă nu au mai venit hărți din România și în alți ani? Parcă nu se făcea același lucru și pe când era Dodon ministru în guvernul Greceanîi sau pe caând era deputat comunist în ceata lui Voronin? Hai la proști! Școlile românești din R. Moldova, dacă-i s-o iei pe bune, se țin, de 24 de ani, pe donațiile României. Tot așa cum există schimb de manulale și material didactic cu Ucraina, Bulgaria sau Rusia pentru școlile cu predare în limbile ucraineană, bulgară sau rusă. Peste tot în lume – lucru arhicunoscut, istoria se învață nu doar din cărți dar și din hărți. Să nu știe acest lucru Bătrâncea, iar alături de el și Dodon, care a amenințat din Parlament că va ”pune lăcată la Prut”? Să nu înțeleagă ei că pentru ”mica unire” de la 1859 a lui Al. Ioan Cuza ai nevoie de hartă, la fel ca și pentru reunirea Basarabiei cu Romania de la 1918 (decizia Sfatului Țării din 27 Martie), Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie același 1918, ocuparea Basarabiei din 28 iunie 1940 sau sfârtecarea Romîniei după 1944? Înțeleg. Cu siguranță, da, numai că nu au dreptul să recunoască acest lucru. Nu le dă voie ”meseria”. Nu cea de deputați, nu. Meseria de anti-români, pe care, în anii de după 1990, au practicat-o în R. Moldova mai întâi ”interfront”-iștii, după care agrarienii, comuniștii, democrații, pe ultima sută de metri și frontiștii, iar acuma o fac socialiștii. Este o meserie veche și profitabilă, pentru care Rusia plătește bine, fie cheș, așa după cum se vorbește că o face în cazul lui Dodon, fie prin afaceri în Rusia, așa cum o face în cazul lui Usatii. Important e să latri la România și la tot ce este românesc. Amintiți-vă ce făcea Sangheli după preluarea guvernului Druc-Muravschi, amintiți-vă și despre ce făcea marele ideolog al moldovenismului post-sovietic în Basarabia, V. Stati în perioada Lucinschi, dar și în cea a lui Voronin, avându-l confrate pe V. Stepaniuc, iar mai încoace pe M.Tcaciuk. Serviciul de propagandă antiromânească a lucrat în toți acești ani non-stop. S-au urzit planuri și scenarii antiromânești de tot genul. Primul și cel mai draconic proiect a fost cel de kgb-izare a mediului studențesc basarabean din România. Au fost infiltrați ”la studii” tot genul de ”donoscici” (informatori), care nu doar făceu rapoarte pe colegii lor, dar aveau și misiunea să răzvrătească mediul studențesc (beții, bătăi, petreceri gălăgioace în cămine și baruri de noapte, bișniță, curvărie) ca să provoace reticența mediului academic, studențesc și social românesc față de basarabeni și Basarabia. România a trecut în primii dpi ani de scolarizare printr-un mare calvar. Și a rezistat. Marea majoritate dintre studenți au făcut carte și s-au aranjat în viață, grație României. Au existat și cazuri în care și ”agenții” au reușit. Dar, deși bine școliți, aceștia, oricum, au rămas prost intenționați. Au rămas agenți. Al doilea mare ”proiect” a fost kgb-izarea mediului de afaceri românesc. Toate s-au făcut prin Clubul oamenilor de afaceri ”Timpul” (perioada Lucinschi), prin care fosta agentură kgb-istă a fost trecută în economie și a împânzigt piața și viața românească. Alde V. Guma și alții ca el, sunt reminiscența acelor ani. Și a existat și un al treilea proiect de scindare teritorială a României: refacerea Moldovei Mari – proiectul Mișcării Patriotice ”Pro-Moldova” a lui V. Stati. Să ne amimtim de Partidul Moldovenilor la Iași, după care apariția pe la Bacău a unor aspiranși la cetățenia moldovenească și autonomie pentru Moldova, dat toate în gol. Și nu sunt singurele ”proiecte”. În 25 de ani, de la primul Pod de Flori, la România s-a lătrat mult, Nu zic de Moscova, zic de ceea ce a făcut și face Chișinăul, la nivelul unor ”Dodoni”, care o fac pe ”vitejii din poveste”, dar, în realitate, nu sunt decât niște soldăței de plumb pe mâna unor ”Muchametșini”. Păcat că suflă împotriva vântului și nu au înțeles că Unirea, de care cred ei că ne feresc, s-a făcut. Și dezlegarea acestei Uniri a fost primul pod de flori, care, pe 6 mai 1990, reunea de o parte și de alta a Prutului, peste 1,2 milioane de români. Mai departe toate s-au făcut de la om la om, indiferent cine au fost ei: elevi, studenți, pedagogi, ministri, deputați sau președinți. Să fie clar: atât timp cât Prutul rămâne deschis, Unirea e ca și făcută. Ea mai trebuie doar conștientizată și oficializată.