Memoria bolnavă la Parlament
Marţi la Chişinău a avut loc Gala Drepturilor Omului. Ceremonia a avut loc la Palatul Republicii, sediul în care se desfăşoară actualele şedinţe ale Parlamentului.
La Gală au participat mulţi oameni, fiind invitaţi cei mai buni militanţi pentru drepturile omului. Cei mai buni militanţi erau diferiţi: o tânără în scaun cu rotile, o elevă de etnie romă, o mamă cu un copil cu deficienţe locomotorii, nişte studenţi activişti, nişte femei entuziaste care au grijă de bătrâni. Cei mai buni aveau pe ei haine simple şi un comportament modest.
Păreau ameţiţi cumva de luminile Palatului Republicii. Acolo unde muncesc ei, cei mai buni, nu există lustre strălucitoare, ci mai degrabă glod, frig, plânsete de copii, miros de urină şi bălegar, injustiţie, frică sau atmosferă de subsol. Pentru că e sediul Parlamentului, aşteptam vreun grup de deputaţi să dea năvală, măcar să îi întrebe cum o duc, măcar să vadă de unde ar începe o nouă campanie electorală. Doar preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a fost, obligat probabil de protocol, dar nu l-am surprins discutând cu romii, românii, ruşii din regiunea transnistreană, cu toţi ceilalţi.
Tot zilele trecute Centrul pentru reabilitarea victimelor torturii “Memoria” a consemnat 14 ani de activitate. Este singura instituţie specializată în susţinerea victimelor torturii din Moldova. La “Memoria” e foarte greu să lucrezi, pentru că oamenii care vin acolo sunt terminaţi de tragedii şi pentru că ei acceptă să îşi povestească dramele doar unor oameni care ştiu a înghiţi aceste drame. Cine poate spune cum e să înghiţi drame umane timp de 14 ani? Cine ştie cum e după atâtea drame să rămâi lucid, optimist şi numai bun de încurajat următoarea victimă a torturii? Oricât de buni specialişti ar fi cei de la “Memoria”, memoria lor tot se îmbibă cu suferinţa tinerilor bătuţi de poliţie în aprilie 2009 sau a bătrânilor chinuiţi de deportări până astăzi. La “Memoria” nu există lustre strălucitoare şi nu miroase a fourchette scump, acolo miroase a plante medicinale şi a mâneci răsuflecate. De aceea, la “Memoria” nu prea vin politicieni.
Nimeni nu-i forţează pe cei de la “Memoria” să facă această muncă grea pentru reabilitarea unor oameni mutilaţi. Nici pe ceilalţi, premiaţi la Gala Drepturilor Omului, nu-i obligă nimeni să se ocupe de bătrâni, orfani sau de persoane infirme. Ei nu reprezintă organizaţii de stat. Unii o fac individual sau în cadrul unor organizaţii neguvernamentale. Şi toţi sunt descurajaţi.
În R. Moldova e ruşinos să întinzi mâna unui om înglodat, unui bătrân căzut, unei femei cu SIDA sau unui bărbat ieşit din puşcărie. În Moldova e încă foarte la modă să dai ultimii bani pe haine cu paiete, să imiţi vedete strălucitoare şi să te faci că restul nu există, să crezi că viaţa strălucitoare va veni de la sine.
Marţi, la Gala oamenilor care ajută oameni au venit foarte mulţi ambasadori străini şi foarte puţini politicieni din Moldova. Nu era Gala lor. Gala lor a fost a doua zi – la şedinţa din Parlament, când comuniştii au declanşat o nouă moţiune deşartă şi toţi ceilalţi au trebuit să răspundă acestei deşertăciuni. Activiştii reveniseră în subsoluri şi prin gloduri la munca lor.
