Maşina timpului
În weekendul trecut am prins un loc în maşina timpului. În pofida tuturor sfaturilor prietenilor mei de a rămâne acasă, am decis să merg la Tiraspol ca să văd cu ochii mei ce înseamnă Transnistria, căci nu am auzit opinii prea binevoitoare despre ceea ce se întâmplă acolo.
Am luat un microbuz cu care am traversat Nistrul. Aşa am aflat că ceea ce mi s-a spus despre vamele transnistrene este adevărat.
— Imya?
— Jankowiak.
— Ya ne sprosil „Familia”!
— Ah, scuzaţi. Este Céline.
— Imya otţa?
— De ce? Mă gândeam… Este de asemenea Jankowiak!
— Imya!!!…nie Familia! !!
— Michel.
După o explicaţie foarte vagă despre ghişeul la care trebuie să mă înregistrez încă o dată, am avut permisiunea să intru în Transnistria. Toată lumea din microbuz mă aştepta pe mine. Eram singurul cetăţean străin, dar eram deja puţin transnistrizată – devenisem Celine Mihailovna. Aşa am intrat în ţara oligarhului Seriff.
La o staţie de autobuz mă aştepta Andrei cu bicicleta. Împreună cu soţia lui Iana m-au găzduit întreg weekendul. I-am cunoscut prin intermediul unei pagini web couchsurfing.org, care oferă cazare oamenilor din întreaga lume, care doresc să stea împreună cu localnicii.
A fost o bună oportunitate să înţeleg traiul oamenilor de acolo. Am servit împreună cu ei solianka, gretchka, sloillka, ceai de păducel. Serile , stăteam la bucătărie şi spuneam bancuri. Am făcut şi câteva lecţii de studiere a limbilor. Rusa împotriva francezei. Am ajuns să învăţ şi câteva înjurături în limba rusă.
Am vizitat centrul Tiraspolului. Era foarte frig, aşa că am trecut pe la fabrica Kvint, de unde am cumpărat câte ceva. Piaţa centrală din Tiraspol se aseamănă destul de mult cu cea din Chişinău, doar că o parte din piaţă e ocupată cu lucruri la mâna a doua.
Unii precupeţi aveau în faţă câte o grămadă de orice: bucăţi de piele, lenjerie intimă, căciuli, ciorapi, instrumente, cărţi. Se vede că sunt nevoiţi să îşi câştige existenţa vânzând obiecte găsite. Apoi am văzut universitatea, unde Andrei a învăţat germana şi a devenit traducător. În Franţa nu se mai întâmplă aşa. Andrei s-a reprofilat în jurnalist, lucrează pentru un post de radio care emite în Germania. Munceşte mult şi asta m-a impresionat. Nu am văzut politicienii transnistreni, dar oamenii de rând sunt ca oriunde – muncesc din greu ca să existe.
Celine Jankowiak, stagiară la ZdG, Franţa
