Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Marţi ca vineri: 10 –…

Marţi ca vineri: 10 – într-un dosar, nimeni – în dosarul miliardului furat

Dacă ZdG nu ar fi obţinut o declaraţie de la soţia medicului reţinut de CNA, într-un dosar declarat de corupţie, cu implicarea unor judecători, avocaţi, procurori, nu aş fi scris aceste rânduri. „Ceea ce pot să vă spun este că totul este fabricat. Altceva nu pot să vă spun nimic. El nu este vinovat sub nici o formă. El este acel spin care trebuie să facă alte momente pentru a doborî pe alţii mai duri şi mai tari. El este ca o momeală. Este un caz pe care eu nu pot să îl divulg acum, nu sunt în drept”, menţiona marţi, pentru ZdG, soţia medicului Vadim Scarlat.

De fapt, doamna invoca ceea ce gândeşte o bună parte a societăţii de la noi, atunci când instituţiile de anchetă şi de drept ne oferă astfel de spectacole inedite, cu percheziţii, reţineri, secvenţe de interceptări audio sau video. Sigur, combaterea corupţiei e unul din marile interese ale societăţii, dar felul în care dosarele sunt intentate, după care ajung nicăieri, provoacă nu doar îngrijorări, ci şi neîncredere că declarata luptă anticorupţie este una adevărată.

Aşa cum presa de la noi e mereu în căutare de subiecte „tari”, comunicatul dedicat reţinerii celor 10 a fost mediatizat aproape neîncetat pe parcursul ultimelor două zile. Întrebări care mai de care, versiuni încurcate, idei deşuchiate. Mai întâi – cine sunt cei 10? După – cine e cea care numără şi împarte banii într-un birou? Unde anume are loc numărarea bancnotelor? Dacă medicul era bănuit într-un dosar, cum o fi ajuns intermediar de mită între judecători şi presupuşi infractori? Cum se putea ca şi soţul, şi soţia să figureze în presupuse dosare de corupţie, cu personaje total diferite? Câţi bani, totuşi, au fost ridicaţi în timpul percheziţiilor de la cei 10?

Întrebările păreau din ce în ce mai logice în momentul în care în memoria colectivă reveneau pasaje despre alte percheziţii, despre alte reţineri în flagrant, despre alte dosare declarate de corupţie…

Bunăoară, dosarul licitaţiilor trucate în medicină, de la intentarea căruia au trecut deja trei ani, cu ce s-a soldat? Au fost sau nu compensate prejudiciile aduse bugetului, dar şi sistemului sănătăţii de la noi? Se pare că singura consecinţă palpabilă e condamnarea, acum câteva luni, a R. Moldova la CtEDO, pentru faptul că detenţia provizorie a lui Tudor Ceaicovschi, reţinut în 2015 de CNA în dosarul „licitaţiilor trucate în medicină”, nu a fost întemeiată pe motive relevante şi suficiente. De fapt, ar mai fi o consecinţă. Calitatea medicamentelor de pe piaţa farmaceutică a R. Moldova, care rămân la fel de dubioase şi ineficiente, deşi instituţiile noastre de drept au declarat că sistarea licitaţiilor trucate ar culmina cu importul unor medicamente de calitate mai bună pentru sistemul medical de la noi.

Alt dosar, la fel de scandalos, este cel în care fuseseră implicaţi funcţionari ai Primăriei Chişinău, acuzaţi, la fel, de organizarea unei licitaţii frauduloase. Care-s consecinţele percheziţiilor, reţinerilor, arestărilor? Aproape nule. Suspecţii direcţi sunt liberi şi fac încercări periodice de a se restabili în funcţiile deţinute anterior la Primărie. Oamenii de afaceri cercetaţi îşi continuă activităţile, iar despre parcările subterane care s-au aflat în centrul acelui scandal s-a uitat demult, centrul oraşului fiind invadat în continuare de autovehicule.

Şi dosarul omorului lui Andrei Brăguţă, pe când acesta se afla în custodia statului, a fost restituit de instanţa de fond, la un an de la punerea acestuia pe rol, „pentru reluarea cercetărilor judecătoreşti”.

Cel mai viu argument de trucare a justiţiei rămâne dosarul miliardului furat, în care nu avem şi până azi niciun condamnat. Aşa este, or, potrivit avocaţilor, dar şi a sentinţei pronunţate în dosarul fostului premier, Vlad Filat, acesta nu este condamnat pentru implicare în jaful secolului.

Milioane sunt cheltuite anual pentru reforma justiţiei. Sunt bani ai contribuabililor străini, care s-au angajat să sprijine R. Moldova în procesul de purificare a justiţiei. Consecinţele? Unde sunt? Cine le-a „condamnat” la neştire? Poate că nu ar mai trebui să se învestească în reforma justiţiei, atâta timp cât justiţiarii rămân neschimbaţi?