Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Maia Sandu şi Bacalaureatul filmat

Maia Sandu şi Bacalaureatul filmat

Ideea de a realiza, în premieră, un “film” al Bacalaureatului a provocat în societate mai multă nemulţumire decât curiozitate sau satisfacţie. Părinţi, profesori, pensionari, copii sau oameni politici se revoltă şi strigă, în voce, că nişte camere de supraveghere, instalate în sălile în care absolvenţii vor susţine examenele de bacalaureat, ar fi contrare normelor democratice şi ar face ca R. Moldova să deraieze pentru totdeauna de pe drumul european, ales acum 4 ani. Voci singulare, ale unor liceeni studioşi, care nu au frică, decât de corupţie, că cineva le-ar putea diminua notele, susţin iniţiativa Ministerului Educaţiei. Chiar dacă, an de an, în faţa notelor de bilanţ, oricine putea constata un decalaj uluitor între calificarea, nemeritată, acordată celor cu bani şi calificarea, subestimată, acordată celor fără de bani, astăzi, când se încearcă depăşirea unor astfel de carenţe, nemulţumiţii răguşesc la microfoane.

Oricât ar părea de straniu, nimeni, dintre cei care se revoltă, nu încearcă să explice din ce cauză, totuşi, în cei 4 ani de democraţie şi de parcurs european, corupţia rămâne la ea acasă în Educaţie, chiar dacă au fost iniţiate mai multe acţiuni anticorupţie, toate eşuate, până la urmă.

Aceleaşi voci sunt indignate că, iată, noua ministră a Educaţiei a decis să cheltuie sume mari de bani din bugetul de stat pentru camerele de supraveghere a examenelor de Bacalaureat şi că, în condiţiile de austeritate în care se află R. Moldova, aceste cheltuieli ar fi mai mult decât inoportune. Chiar dacă le spui că aceste camere de supraveghere nu ar costa deloc mai scump decât consecinţele unor examene “cumpărate” cu bani grei de către părinţii obosiţi de muncă silnică prin ţări străine, argumentele sunt trecute cu vederea. De altfel, o astfel de cameră costă între 800 şi 4000 de lei, în funcţie de parametri şi de producător. În cele 100 de centre de bacalaureat, care urmează să fie deschise, vor fi instalate cel puţin 100 de camere. Dacă e să estimăm valoarea actelor de corupţie şi costurile acestor camere, constatăm cu uşurinţă că nu e atât de scump pentru un stat tentat să scoată, cel puţin actuala generaţie de tineri, din mrejele corupţiei, în speranţa că, scăpând de corupţia de la Bacalaureat, vor fi liberi să nu mai accepte acte de corupţie la universităţi sau la ulterioarele lor locuri de muncă.

Marţi, o profesoară cu un stagiu mare de muncă în domeniul Educaţiei a telefonat înfuriată la redacţie ca să ne convingă că deciziile Maiei Sandu ar fi antiumane, antinaţionale, antidemocratice şi antieuropene. Striga în receptor, de parcă avea copii care, în acest an “decisiv”, urmează să susţină Bacalaureatul. O rugam să nu strige, deoarece astfel de decizii nu sunt luate prin redacţii, după care profesoara cu stagiu a început să ne acuze că şi noi, la fel ca şi alte zeci de generaţii anterioare, am fi susţinut toate examenele copiind, la şcoală, pe la universităţi sau masterate. Avea rost să o contrazicem, când ea striga atât de tare, încât nu era nicio pauză liberă pentru discuţii sau pentru vreo replică, cel puţin?

Alte voci o contraziceau pe Maia Sandu spunând că, dintr-o lovitură, aşa cum ar intenţiona ea, nu poate fi combătută corupţia din Educaţie. Cum adică, de ani de zile, inclusiv la pretestări, oricine a copiat cum a vrut sau cum a putut, şi acum, la cel mai important examen, să nu mai poată copia în niciun fel? Aceleaşi voci susţin că, la Bacalaureatul din acest an, dacă vor fi instalate camere de supraveghere şi aparate de bruiat, s-ar putea întâmpla ca doar un număr neînsemnat de elevi să susţină examenele. Atunci, ce ne facem? Cu cine am putea umple sălile universităţilor? Vă închipuiţi ce va fi la admitere?

Răspunsul este unul simplu de tot: aşa cum, de la ‘90 încoace, nu reuşim să scăpăm de corupţie şi de corupţi, s-ar putea ca nişte camere de supraveghere, instalate în toate instituţiile statului şi nu doar în Centrele de Bacalaureat, să-i ordoneze pe funcţionari şi pe cetăţeni. Altfel, cred, nu se mai poate. Să avem camere de supraveghere prin şcoli şi prin universităţi, prin procuraturi, spitale, judecătorii şi primării… Cu siguranţă, aceste camere ne-ar costa mult mai puţin decât banii investiţi în campanii inutile, iniţiate pentru combaterea corupţiei.