Lume, lume…
Grele timpuri, încurcată lume. De parcă sfârşitul sec. 20 şi începutul sec. 21 au trecut pe-alături de bucata asta de Moldovă, parcă suverană, parcă independentă şi, până la urmă, în niciun fel.
De 19 ani tot alegem şi nu ştim ce vrem. De 19 ani tot încercăm să ajungem undeva şi nu mai reuşim. Cei ce ştiu unde – din cauza celor ce nu ştiu. Sau nu vor. Ori, nici nu ştiu şi nici nu vor. Să fie asta cumva răsplata rătăcirii noastre, că am consimţit şi mai consimţim încă intervenţia necuraţilor în creaţia lui Dumnezeu şi ne-am lăsat rupţi Moldova de Moldovă şi de Ţară, de Neam şi de Biserică? Încurcată lume. Grele vremuri. Azi alegem din nou. Câţi oare vor aleje? Şi câţi, pur şi simplu, vor vota sau nu vor vota deloc, ori, şi mai rău – îşi vor scoate voturile la vânzare pe trei arginţi? Lume, lume…
Prostia, servilismul şi docilitatea au ajuns să fie azi cele mai mari luxuri în societatea moldovenească. Luxuri aproape exclusive. Ca pe vremea domniilor fanariote. Încercaţi să analizaţi (exceptând excepţiile) ce clasă guvernatoare avem, ce elită diplomatică, ce miniştri, legiuitori, ambasadori, judecători la marile Curţi, procurori, comisari, şefi de raioane şi altă funcţionărime şi veţi vedea că R. Moldova este statul în care cărturarilor li se lasă de la un an la altul tot mai puţin loc în viaţa publică, mai ales la nivel decizional. De obicei, deştepţii pleacă să lucreze pentru binele altor state şi popoare, care au nevoie de minţi, nu de „cuminţi”. Paradoxal, dar totuşi, de vreo 15 ani încoace avem o situaţie în care tot mai puţină lume se vrea şcolită, luminată, cultivată. De ce? Pentru că într-un mediu semifeudal, ca al nostru, e mult mai confortabil să fii ori prost, ori cuminte. Dacă eşti altfel – eşti „străin”. Dacă nu eşti din „cârd” – eşti în plus, nu ai trecere, nu eşti văzut, nu ai loc acolo unde locurile contează pentru o carieră. Vorba cu „prostul şi norocul” parcă este din zilele noastre. Ori „prostia în capul mesei”. Sau „proşti, dar mulţi”? Nu este Voronin un Lăpuşneanu, chiar dacă este adus la domnie pe altfel de iatagane decât cele turceşti? Că până la urmă, miza lui este aceeaşi, ca şi în cazul lui Lăpuşneanu. Nu am auzit, nu am ştire, nu cunosc un alt domeniu public, dincolo de politic, în care proştii şi comozii să aibă atâta trecere, iar prostia şi laşitatea – atâta căutare. Cu funcţii într-ales, „salar bun”, birou, secretară, telefon fix şi mobil, deplasări luxoase, maşină la scară, „şampan la frigider”, curve „la pachet”, procurori şi judecători la îndemână, Constituţie la dispoziţie, poliţie la dispoziţie, biserică cu tot cu mitropolit şi preoţime la dispoziţie, stat la dispoziţie… Boieri, frate, nu şagă. Chiar dacă fără barbă şi mustăţi.
De mai mulţi ani, conştient sau nu, în societatea noastră este cultivat cu insistenţă „patriotică” spiritul prostiei fudule. Mai mare pacoste nici că ar putea inventa cineva. Un prost fudul valorează în condiţiile R. Moldova mai mult decât o Academie de Ştiinţe. Prostul-fudul, ajuns „sus” şi preocupat de securitatea propriei prostii-fudule, se va aşterne, fără să discearnă, fără jenă şi remuşcări, în faţa „lu’ şefu’ „, va fi cârpă, va fi bâtă, râmă, căţel, turnător, lichea, va fi orice îi va cere „şefu’ ” să fie, doar ca să placă.
Laşitatea şi conformismul, la nivelul politicii de personal în stat, au ajuns să fie jinduite azi mai mult decât harul. Şi-atunci, cum vrei Tu, Lume, să trăieşti bine şi să ai viitor într-un stat pe care l-ai lăsat să ajungă, cu voia ta, în halul în care a ajuns? Sau poate că fără voia ta? Şi-atunci, ce faci?
Petru GROZAVU
