Limba română în zona zero

Luni, 31 August 2015, zi cu roşu în calendar. Pentru jurnalişti e zi de muncă. De dimineaţă am pornit spre redacţie. Troleibuzul era plin, dar puţini aveau pe feţe dispoziţie de sărbătoare. Troleibuzul a mers exact jumătate de staţie şi s-a oprit, decshizând larg toate uşile. Şoferul a anunţat sec că e Ziua Limbii şi Bulevardul Ştefan cel Mare e blocat şi că el nu a ştiut, abia acum a aflat.

– Să bag limba ceea în c…

– Asta nu-i limbă, dar că…!

– Limba dracului!

– Oamenii n-au ce mânca, dar ei umblă cu limba!

Pasagerii, disperaţi, coborau buluc din troleibuz şi înjurau înfiorător limba română. Pe Bulevardul Grigore Vieru mergea la deal prin soare un şir lung de pasageri debarcaţi din toate troleibuzele care veneau de la Ciocana şi Râşcani şi înjurau. Limba Română era învinovăţită că le-a stricat ziua.

O parte dintre aceşti oameni se grăbeau la serviciu. De Ziua Limbii Române lucrează medicii, lucrătorii din comerţ, cei din sistemul educaţional. Aceşti pasageri eşuaţi erau aşteptaţi la serviciu de pacienţi, de studenţi, de clienţi. Toate troleibuzele sunt dotate cu difuzoare şi microfoane procurate din bani publici, şi ar fi fost normal şi corect ca oamenii să fie anunţaţi din timp, chiar de la prima staţie, sau poate chiar şi din ziua precedentă, că va fi o staţionare planificată, ca pasagerii să-şi planifice şi ei cum ajung la spital, la universitate, la redacţie. Dar de ce era nevoie să fie oprit transportul public la 31 august, ora 9.00, la câţiva kilometri de Ştefan cel Mare?

La pas grăbit, am ajuns cu toată coloana la monumentul lui Ştefan cel Mare. Era pustiu. Ştefan stătea singur, cu nişte bucheţele de flori pe soclu. Alături, dinspre Guvern – 8 (OPT) maşini ale poliţiei şi mulţi poliţişti. Mă apropii de câţiva dintre ei. Îi felicit cu ocazia Zilei Limbii Române. Îi întreb de ce a fost blocat transportul.

– A fost preşedintele şi deputaţii şi au depus flori.

– Şi cu ce le încurcau troleibuzele cu oameni care se duc la muncă?

– Nu începeţi cu politica, noi avem obligaţiile noastre, când ei depun flori, se declară zona zero.

Zona zero e tare importantă pentru angajaţii din securitate. Trebuie să fie maxim de precauţi, căci riscurile ar fi extrem de mari. Troleibuzele cu medici şi învăţători sunt pline de riscuri. Mai ales cu medici şi învăţători săraci. Ei sunt o bombă cu ceas. E de înjurat, dar nu de Limba Română, ci de politicieni care se separă de cetăţeni cu zone zero.

Am lăsat pâlcurile de poliţişti şi am mers spre redacţie, prin spatele Guvernului. Un bărbat cu flori m-a salutat, dorindu-ne o Zi a Limbii Române frumoasă. Îl întreb pe cine aşteaptă, stând sub castani, de ce nu depune florile la Ştefan sau la vreun scriitor?

– Aştept liberalii, să merg cu ei.

– Chiar nu puteţi depune un buchet de flori fără partid?

– Pot, dar în ţara aceasta nu-ţi poţi rezolva nicio problemă personală fără să te ai de bine cu un partid. Dacă nu eşti cu un partid, nu poţi face carieră, te loveşti mereu ca de pereţi de nişte bariere invizibile.

Îl las să-şi aştepte partidul. Să depună flori şi să-şi rezolve problemele, în timp ce troleibuzele cu oameni stau blocate la 5 cartiere distanţă. Oamenii din troleibuz nu au pe nimeni la partide, de aceea au întârziat în ziua aceea la serviciu şi au plătit dublu sau triplu pentru o călătorie sărind dintr-un microbuz în altul. Şi au ajuns să se înjure între ei.

În spatele Guvernului mişunau maşini negre cu numere SP, şi maşini alb-negre poliţieneşti. În una dintre ele, cu drapel UE la portieră, tocmai urcase ministrul de Interne. Nu s-a salutat. Dar arăta satisfăcut. Blocarea străzilor şi operaţia zona zero de Ziua Limbii Române a reuşit cu succes. Printre maşinile negre cu securişti l-am întâlnit, mergând la pas, pe cameramanul şi regizorul Alecu Barat. „De ce eşti trist, Alecu, azi e sărbătoarea noastră. Noi eram în PMAN la 31 August 1989! Tu filmai!”, îi zic.

„Dimineaţă am pornit televizorul, să-mi revăd imaginile dragi din august 1989. A fost pus pe post un clip al unei cântăreţe tinere, care cică tocmai a făcut un cântec proaspăt. În clip au fost folosite imaginile filmate de mine, care mi-au fost furate şi prezentate ca o operă a ei. Cântăreaţa a fost lăudată, iar eu mă simt furat şi n-am cui mă plânge”, mi-a zis regizorul.

Da, la 31 August 1989 am fost în PMAN alături de zecile de mii de votanţi, printre ei – părinţii mei. Alături de ei – colegii mei de la programul de ştiri Mesager, care în acea zi au lucrat şi au adunat kilometri de peliculă documentară.

Au trecut anii. Votanţii Limbii Române au tot fost furaţi. La fel şi cei care au documentat evenimentul, filmând ore în şir în soare, căţăraţi pe scări improvizate, ca să facă imagini cât mai complexe. Le-a fost furată PMAN, au fost marginalizaţi. Acum, în PMAN şi la monumentul lui Ştefan cel Mare stau guvernanţii şi partidele, care vin pe rând şi zăbovesc câte cinci minute. Între ei şi cetăţeni – o zonă zero de 5 cartiere.

31 august 2015. Chişinău