Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Lilia Zaharia: Schimbarea la față

Lilia Zaharia: Schimbarea la față

Intenţia fostului şef al Securităţii , Valeriu Pasat, anunţată la începutul anului 2010, la care s-a alăturat şi Mitropolitul Vladimir al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, de a introduce în şcoli disciplina Bazele Ortodoxiei ca materie obligatorie a eşuat, fiindcă elevii din clasele I-IX vor studia Religia opţional.

La 16 noiembrie 2010, Mitropolitul Vladimir a menţionat în cadrul unei conferinţe, desfăşurată în cadrul Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, că pentru prima dată după 20 de ani de independenţă a R. Moldova, în societatea moldovenească abia anul acesta a început să fie discutată mai activ necesitatea predării religiei în şcoală.

Mitropolitul şi-a schimbat opinia iniţial, acum fiind de acord cu decizia tizului său, Vlad Filat, remarcând că, deşi decizia actualului Guvern privind predarea opţională a religiei cu începere de la 1 septembrie 2010 iniţial a fost întâmpinată sceptic de Mitropolia Moldovei, acum se simte necesitatea de implicare mai activă a bisericii în predarea orelor de religie, precum şi la elaborarea manualelor.

Premierul afirma că religia nu trebuie impusă copiilor”. Ţara noastră, acum ca niciodată, are nevoie de unitate. Un rol important în realizarea acestui scop îi revine bisericii. Având în vedere şi experienţa mea de părinte, sunt convins că este necesar de a preda religia în şcoală, dar predarea să fie fără impuneri”.

De a cui parte a rămas Mitropolitul: a omului politic care stă şi acum pe mai multe panouri publicitare din Chişinău, în vederea susţinerii acestui demers, sau de partea premierului?

Este sigur că deciziile sale  au  nedumerit oamenii şi au dat puternice conotaţii politice iniţiativei întreprinse, mai ales în urma „declaraţiei membrilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova”, care aprobau  intenţia lui Pasat, de a constitui un partid politic nou de orientare creştin-ortodoxă”.

Religia se predă în 691 de instituţii de învăţământ. Numărul elevilor care studiază religia este de 74 656 de persoane, ceea ce constituie 23,3% din numărul total al elevilor. Obiectul este predat de 791 de persoane, inclusiv 516 cadre didactice, ceilalţi fiind slujitori ai cultelor, 40% dintre care sunt licenţiaţi în teologie.

Lilia Zaharia