Legea dură a junglei
Cum arată o redacţie în Franţa? Toţi colegii mei de aici mă întreabă acest lucru. Chiar dacă mulţi îşi cer scuze aici pentru birourile mici, eu prefer să îmi fac stagiul la ZdG.
În Franţa, orice redacţie a unui ziar vestit arată ca o fabrică. Ca un muşuroi, unde sunt angajaţi fără de număr, un vacarm.
Fiecare jurnalist francez şi-a dorit măcar o dată în viaţă să se angajeze la Le Monde sau Le Figaro. Dar pentru că la uşile acestor ziare stau mereu în aşteptare foarte mulţi candidaţi, asta înseamnă că la prima greşeală eşti dat afară. Speranţele nu au loc, a doua şansă nu se acordă.
Şi apoi, bieţii tineri ajunşi să fie acceptaţi ca voluntari în aceste redacţii nu acumulează de fapt experienţa visată. Superiorii din aceste redacţii îi solicită de mai multe ori pe zi, dar cu sarcini mai puţin jurnalistice: să facă cafea, să facă copii de acte la xerox, să aranjeze arhivele, şi uneori – să facă curat. Şi acest fel de practici nu sunt folosite doar în redacţii, ci şi în alte instituţii, unde tinerii voluntari sunt mai degrabă învăţaţi să devină buni exponenţi ai profesiei fac totul.
Şi atunci când, după eforturi la cărat ceştile cu cafea, ajung să obţină un post de reporter, aceşti tineri sunt solicitaţi să scrie despre subiectele refuzate de jurnaliştii mai vechi”. Astfel, temele importante şi de maxim interes rămân pe seama reporterilor „importanţi”.
Editorii preferă să muncească cu cei care au deja experienţă, în loc să lase tinerii să se manifeste. Şi atunci, cum pot aceşti tineri să devină buni jurnalişti? Eu nu ştiu.
Poate că norocul le va surâde într-o zi şi ei vor găsi în aceste redacţii un jurnalist care îi va accepta, îi va ajuta să înţeleagă secretele meseriei. Dar un asemenea noroc poate veni foarte rar sau foarte târziu.
Puteţi înţelege cât de plăcut surprinsă am fost să descopăr o echipă atât de tânără la Ziarul de Gardă. Reporetrii sunt de vârsta mea, de aceea prefer să îmi petrec stagiul în Moldova. Aici se acordă încredere tinerilor, şi nu aş schimba acest loc pentru nimic în lume.
Îmi place foarte mult să fac fotojurnalism aici. Dacă în Franţa aceasta ar fi o muncă ingrată, atmosfera de aici e complet diferită. Or, în Franţa fotojurnaliştii insistă să se ignore unul pe altul, cei din Moldova mă salută cu drag.
Atunci când ajung într-o instituţie necunoscută, ei mă ajută să înţeleg ce se va petrece şi care va fi cel mai bun unghi pentru a fotografia. Atunci când nu cunosc oamenii pe care i-am fotografiat, colegii mei fotojurnalişti mi-i prezintă.
Asemenea lucruri nu mi s-au întâmplat în Franţa. În schimb, am văzut cum ascund informaţia unul de altul, cum uneori îşi spun chiar minciuni pentru a se abate reciproc din cale. De asemenea, am văzut că nu există remuşcări pentru a descuraja un tânăr.
Uneori i-am văzut luptând ca să fie unicii care vor avea cele mai bune imagini. De parcă nu talentul ar face fotografiile unice. În Franţa, în acest domeniu, îmi pare că domină legea dură a junglei.
Şi în R. Moldova reporterii se grăbesc şi sunt presaţi de evenimente şi de timp. Dar în aceste condiţii, ei tot găsesc posibilitatea de a fi colegiali şi de a nu deranja pe alţii prin propria muncă.
Celine Jankowiak, stagiar la ZdG, Franţa
