Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Lecţiile votului de duminică

Lecţiile votului de duminică

Alegerile de duminică pentru Chişinău (situaţia s-ar putea să fie identică la Bălţi şi în alte centre urbane cu o polarizare etnică mai mare) au scos în evidenţă, mai mult decât oricând, două tendinţe, deopotrivă de importante pentru fenomenul electoral din R. Moldova: una arată la maturitatea (suprasaturaţia?) politică a electoratului şi alta la corigenţa politică a acestuia.  
Prima «lecţie» ţine de percepţia publică a listelor şi a jocului electoral. Lumea nu mai vrea să audă, iar dacă şi aude, nu vrea să mai creadă în «magicieni» electorali, apăruţi peste noapte, fantezişti, bizari, fără trecut, cu biografii îndoelnice sau compromise, care, între alegeri, stau la dos, iar în campanii ies în faţă, bine dresaţi (unii trăind din «donaţii» sau «fără venituri») şi care promit să facă la Chişinău, într-un mandat, atât cât nu au făcut alţii în 10 ani. Ofertele electorale, gen Darie, Pleşca, Laguta, Klimenco, Onişcenko, Krîlov, Manole… nu au mai fost de data asta creditate. Pe 5 iunie, doar 3 din 13 candidaţi la Primăria Chişinăul au depăşit pragul electoral de 2% – D. Chirtoacă (PL), Ig. Dodon (PCRM) şi V. Buliga (PDM), ceilalţi vălorând între 0,11 şi 0,80%. Situaţia a deraiat catastrofal şi în cazul votului pentru Consiliul municipal Chişinău (CMC). Din 19 concurenţi electorali, doar 4 partide-câştigătoare: PL, PLDM, PCRM şi (la limită) PDM, creditele pentru ceilalţi 15 variind de la 0,05 la 0,43%. Şi culmea: din preferinţele electoratului (valabile încă în 2007) au decăzut fatal PPCD şi Mişcarea social-politică «Ravnopravie» (cele mai longevive în CMC), PSD, Partidul Socialist şi Partidul Umanist (azi Partidul Popular Democrat din Moldova). Deci, «ciurul» electoratului s-a îndesit. Jocul de-a «baba oarba» nu mai merge. «Nu mai este cum era, nu mai merge cum mergea…» – vorba populară. Şi asta este prima lecţie pe care electoratul, trebuie să recunoaştem, a însuşit-o cu brio pe ambele flancuri electorale: şi pe stânga, şi pe dreapta.

Există, însă, şi o altă lecţie a scrutinului de duminică, mult mai subtilă decât prima: cea a votului vectorial sau etnopolitic. Căderea URSS a rupt, politic, R. Moldova în două. În consecinţă, ne-am pomenit cu două clase electorale diferite: «pro-esticii» şi «ceilalţi» (nu ştiu, dacă le putem zice cu siguranţă «pro-vestici»). Primii, în care a încremenit Uniunea Sovietică – «favoriţii», nostalgicii sau profitorii vremii au avut tradiţional grija să-şi dea votul (inclusiv pe 5 iunie) pentru partide şi persoane angajate să menţină R. Moldova pe orbita intereselor ruse. Ei asta îşi doresc să facă şi asta fac. De ani de zile, metodic, foarte bine organizaţi şi milităreşte mobilizaţi la vot. De obicei, aici prevalează votul alolingv – un vot eminamente politic, conştient şi asumat, ca atare, la Chişinău, Bălţi, Cahul, Comrat, Basarabeasca…, unde alegerile sunt mai mult o obsesie politică decât un exerciţiu de drept civil.

Ce fac şi cum procedează «ne-esticii», majoritatea absolută a cărora sunt titularii? În primul rând, se lasă mai greu «mobilizaţi», sunt mai suspicioşi şi pretenţioşi, vor dividente electorale imediate, votul politic contează pentru ei mai puţin sau deloc, moldovenii îşi amintesc în alegeri de toate supărările şi relele, o fac pe principialii şi votează haotic sau nu merg, în genere, la vot. Mă rog, o fi şi asta o modalitate de a protesta, mai ales că aşteptările devin de la an la an tot mai grele, iar listele electorale tot mai comerciale. Se cumpără interese, se vând interese – tradiţie «de la Sangheli încoace». Dacă trecem cu ochiul peste ultimele modificări în listele electorale, cel puţin la Chişinău, nu vom găsi, practic, nicio formaţiune cu liste neafectate de lume «neagră», compromisă, schimbătoare. Dar acelaşi lucru se întâmplă şi pe listele frontului electoral de stânga. Şi atunci, dacă «pro-esticii» sunt capabili să treacă peste aceste decepţii (făcând loc în faţă altor priorităţi) şi votează exclusiv politic, noi de ce am proceda altfel? Dacă netitularii votează, consecvent, nu atât candidaţi şi partide, ci vectorul politic, moldovenii de ce trebuie s-o facă pe «selecţii»? De ce ne-am complica existenţa, şi aşa destul de complicată? De ce am uita că dacă nu eram uniţi în anii de început, 1990—1992, şi nu votam politic, azi nu am fi existat în vocabularul Europei? De puţine ori am fost provocaţi să aruncăm cu pietre unii în alţii? Nu am fost parcă somaţi să nu trecem Prutul în 1990 şi să ne limităn în relaţiile ci România şi Europa doar la poduri de flori? La ce bun am mers zeci de kilometri pe jos la Marile Adunări Naţionale şi am îngheţat în corturi pe străzile Chişinăului, în 2004 şi 2005, dacă ne este totuna pe mâna cui dăm Chişinăul? A vota altfel decât cu Chirtoacă pentru Chişinău este egal cu a face jocul regimului de la Tiraspol la Corjova. Primăria nici nu era, de jure, a comuniştilor în 2005—2007 (pe vremea lui V. Ursu şi V. Iordan) şi Voronin privatizase Chişinăul. Unde-i stadionul Republican? Unde-i Parcul Valea Morilor? Unde-i Casa Teodosiu din plin centrul Chişinăului – toate pregătite să devină zone de afaceri pentru familia Voronin. Întrebaţi-i pe cei din strada Ciocârliei, cum e să trăieşti când Voronin privatizase până şi drumurile? Dar moşiile de la Ţiganca, Geamăna, Stăuceni,Vadul-lui Isac…? De ce vrem să fim mai rânzoşi decât «pro-esticii» şi nu putem să înţelegem că cei care l-au votat duminică pe Dodon nu au făcut-o pentru că Dodon ar fi idealul lor la Primăria Chişinău, ci pentru că el, Dodon, are în spate partidul care ţine Moldova legată de Rusia. Ce putem aştepta noi de la Rusia, în care 0,2% din clanurile familiale deţin 70% din proprietăţile Rusiei (scrie presa rusă), ce poate face Rusia pentru noi, când ruşii protestează că s-au săturat sub «hunta Putin», ce am avea noi de câştigat din apropierea de Rusia, când ruşii trăiesc cu spaimă în aşteptarea unui nou Stalin? Asta vrem? Dacă am însuşit, alături de ruşi, prima lecţie electorală, de ce nu am învăţa-o şi pe a doua? Mai catolic decât Papa de la Roma nu a fost încă nimeni. Noi de ce credem că am putea fi?

Petru Grozavu