La Vilnius: 2 din 6

Lupta pentru Vilnius se transformă, de la o zi la alta, tot mai mult într-un joc de marionete. Scenariile şi decorurile cad din mers, rolurile jucătorilor se schimbă şi ele peste noapte. Riscul unor surprize mai puţun aşteptate sau total neaşteptate este în dinamică. Cu o săptămână înainte de summit (28-29 noiembrie), Rusia a răsturnat cu picioarele în sus agenda Parteneriatului Estic.

Ianukovici îşi schimbă „cravata”

Pe 21 noiembrie, Kievul îşi anunţa public retragerea (pauză, zic ei) din proiect – Ucraina fiind singurul candidat cu drept de semnare la Vilnius a Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb cu UE. Premierul Azarov şi preşedintele Ianukovici au capitulat în faţa lui Putin, după care s-au plâns presei şi lumii că au fost constrânşi economic şi şantajaţi politic de Rusia să nu meargă la Vilnius. Că au fost presaţi – da, au fost, dar că nu au putut rezista – aici opiniile în mediul analitic din Ucraina şi din străinătate s-au împărţit: unii cred că restricţiile impuse de Rusia la importul de mărfuri ucrainene au pus, cu adevărat, Ucraina în dificultate, alţii zic că problema cu importurile, ca şi cea cu dosarul Timoşenko, a fost o chestie regizată, convenită între Kiev şi Moscova, pentru ca, pe ultima sută de metri, Guvernul Azarov (după ce a păpat mai multe fonduri şi granturi europene) să-şi poată motiva „onorabil” evadarea din proiectul Vilnius-2013. Aşa sau altfel, Kievul a cedat. Neonorabil, pe la spatele partenerilor UE, pe care-i asigurase că merge la Vilnius. Post-factum, acuzat de trădare şi speriat de protestele anti-guvernare, care iau amploare în Ucraina, Ianukovici îşi schimbă „cravata” şi încearcă să preseze Europa ca nu cumva să oprească proiectele de finanţare pentru ţara sa. „În cazul în care nu există garanţii de sprijin pentru cursul european al Ucrainei, după suspendarea discuţiilor, Ucraina va fi forţată să adere la Uniunea Vamală cu Rusia după condiţiile impuse de câştigătorul jocului geopolitic – Moscova”, ameninţă Ianukovici de pe paginile publicaţiei Financial Times. Întrebare: dar de ce Ianukovici nu şi-a consultat partenerii UE până a suspenda negocierile? Joc. Fariseism politic.Vrea să se reabiliteze în faţa ucrainenilor? Partea proastă a lucrurilor e că, la patru zile după evadarea Kievului, din proiect s-a retras şi Azerbaijanul – al doilea după Ucraina şi al treilea după Armenia, care părăsea proiectul încă pe 3 septembrie. Numărul candidaţilor pe lista de aderare pentru Vilnius-2013 (Armenia, Azerbaijan, Belarus, Ucraina, R. Moldova, Georgia) a coborât de la 6 la 3. Pe listă, pentru că scorul real e şi mai mic, de 2:4, dacă ţinem cont că Belarus nu e decât un jucător formal în Parteneriatul Estic. Singurii candidaţi reali, rămaşi pe pistă, sunt Georgia şi R. Moldova. Doi din şase. Lucrurile se vor opri aici?

„Revoluţie” la Chişinău, cu steaguri ruseşti

După ce Putin a „dat jos” Ucraina din trenul Kiev-Vilnius-Bruxelles (dar poate încă nu?), presa străină a scris că următoarea, după Ucraina, va fi R. Moldova. Faptul că Rusia nu are nicio plăcere să ne vadă în UE şi aşa este ştiut. Să ne amintim, cel puţin, de ultimul război al vinurilor, care încă rămâne neîncheiat, sau de vânatul gasterbaiterilor moldoveni, ori de ameninţările vicepremierului rus, D. Rogozin, cu „îngheţul la iarnă” sau cu „desprinderea vagonului transnistrean de la R. Moldova”, în cazul în care nu ne scoatem din cap UE. Paradoxul cel mare e că, până la summit, mai rămâne doar o zi, iar Rusia tace, nu se manifestă în niciun fel, ceea ce pare prea suspect în cazul Moscovei. Este adevărat, avem comuniştii în stradă. Revoluţia „de catifea”, pe care, doar în luna noiembrie, Voronin a amânat-o de trei ori, până la urmă, a fost lansată (în raioane) exact în aceeaşi zi cu căderea Ucrainei, 21 noiembrie (să mai zică cineva că revoluţia e a comuniştilor şi nu a lui Putin), şi s-a încheiat pe 23 noiembrie, la Chişinău, fără niciun impact social sau politic. A fost o revoluţie mitingardă, cu circa 30 de mii de oameni adunaţi de prin satele republicii şi ţinuţi timp de două ore şi jumătate în PMAN sub drapelele URSS şi ale Rusiei (fără niciun drapel al R. Moldova). „Revoluţia” nu a fost una pro-Moldova, după cum au promis comuniştii, ci una anti-Vilnius, deşi trenul Chişinău-Vilnius-Bruxelles a plecat din gară încă pe 3 noiembrie, după Reuniunea Populară de la Chişinău. Dincolo de „revoluţia” care „a fost şi nu e”, cu ce ne-ar mai lua Rusia? Cu Transnistria? Nu prea. Rusiei nu-i convine să bage Transnistria în joc, în situaţia în care exporturile de aici spre UE le depăşesc pe cele dinspre CSI, iar asta înseamnă mai puţine cheltuieli pentru întreţinerea Transnistriei, în special acum, când Rusia şi-a asumat nişte obligaţii financiare faţă de Ucraina (Putin a anunţat deja acordarea unui credit Ucrainei de 30 mlrd USD). Şi asta, pe lângă cheltuielile cu Abhazia, Osetia de Sud, Crimeea şi Transnistria. În plus, nu se ştie care sunt costurile retragerii din joc a Armeniei şi Azerbaijanului? Mai există şi aşa-zisul „pericol” găgăuz, la care fac periodic apel ba Moscova, ba Comratul, ba Tiraspolul, dar chestia e mai mult banală decât serioasă. Cel mai probabil, Rusia va merge pe varianta absorbţiei economice. Şi în cazul R. Moldova, şi în cazul Ucrainei. Potrivit unei declaraţii recente a ministrului suedez de Externe, Carl Bildt, sprijinul rusesc pentrtu Ucraina, după Vilnius, va fi unul foarte scump. Creditarea Ucrainei se va face sub garanţii sigure de neîntoarcere la UE. Iar aceste garanţii, se presupune, vor consta în privatizarea de către Rusia a obiectivelor strategice ale Ucrainei, spune Bildt. Să însemne asta că, dacă Chişinăul este lăsat în pace, a plătit deja poliţa? Sau urmează s-o plătească, după Vilnius… „Operaţiunea” Aeroportul Internaţional Chişinău şi Banca de Economii ar putea să se regăsească şi în cazul privatizării celor 160 de obiective anunţate pentru privatizare? Că până la asociere mai avem. Sau, poate, UE face un avans Chişinăului şi trece R. Moldova la Vilnius direct în „clasa a doua”, pe locul Ucrainei, în caz de vacanţă a locului?