Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   La Tiraspol, frica de „Maidan”

La Tiraspol, frica de „Maidan”

„Ucraina se mişcă spre Moldova. Cel puţin aşa scrie Regnum.ru, cu referire la Agenţia de presă de la Tiraspol, „Tiras”. Potrivit celor două surse media, „Maidanul opoziţiei ucrainene avansează tot mai mult spre hotarele Transnistriei…”.

Ieri, la Bruxelles, Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din Parlamentul European a aprobat raportul privind liberalizarea regimului de vize pentru R. Moldova. Urmează ca, pe 25 februariue, să facă acelaşi lucru şi plenul Parlamentului European, iar asta înseamnă că, într-o lună-două, cetăţenii moldoveni vor putea intra liber în Europa. Dacă ar fi să numărăm toţi anii şi toate guvernele şi guvernările de la Chişinău, cu toate promisiunile şi jocurile politice de-a Europa, care s-au făcut, mai că nu ar rămâne ceva loc şi pentru optimism. Dar, s-a întâmplat ieri şi sperăm ca acelaşi lucru să se se întâmple şi pe 25 februarie. Loc pentru scepticism pare să nu mai fi rămas, dacă ţinem cont de numărul vizitelor dinspre Europa spre Chişinău şi de rangul oficialilor europeni şi americani care ne-au vizitat în ultima jumătate de an sau i-au primit în vizite pe mai marii R. Moldova. Locul riscurilor în relaţiile UE – R. Moldova – UE l-au ocupat, mai ales după Vilnius, garanţiile de o parte şi de alta şi angajamentul reciproc de a menţine aceste relaţii pe linia de plutire. Ieşirea Ucrainei din joc, la Vilnius, a dat Europei o lecţie, iar Chişinăului o şansă în plus de a se afirma. şi este un mare plus că Chişinăul a înţeles că şansele, mai ales în marile jocuri politice, nu sunt pomeni de neglijat. şi nu e vorba atât de vize sau doar de vize, deşi reacţia publică la vize este una mai sensibilă. E vorba, în esenţă, de cursul şi de orientarea geostrategică a R. Moldova. Faptul că Chişinăul a refuzat jocul la două porţi (să sperăm că e aşa) a dat R. Moldova mai mult prestigiu şi importanţă. Sprijinul pentru R. Moldova este acum enorm. Suntem în ora astrală a R. Moldova. Avem toate garanţiile posibile din partea Europei şi Americii că din vară vom avea liber la vize pentru Europa, că Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb vor fi semnate până la sfârşit de august, avem solidaritatea NATO şi asigurările NATO că vom fi sprijiniţi în reformarea şi modernizarea sistemului de securitate şi apărare, în plus, săptămâna trecută, 13 state-membre UE au dat curs unui program special de asistenţă strategică, prin care Moldova şi Georgia să fie protejate de eventualele riscuri din partea Rusiei (embargouri comerciale, restricţii împotriva muncitorilor migranţi, creşterea tensiunilor în regiunile cu conflicte prelungite), pentru a nu repeta cazul Ucrainei la Vilnius. S-ar părea că toate riscurile pentru noi şi pentru opţiunea noastră pro-europeană au rămas în trecut. În politică, însă, riscurile nu se trec niciodată.

Odesa nu mai salvează Transnistria

Ucraina se mişcă spre Moldova. Cel puţin aşa scrie Regnum.ru, cu referire la Agenţia de presă de la Tiraspol „Tiras”. Potrivit celor două surse media, „Maidanul opoziţiei ucrainene se apropie de hotarele Transnistriei”. La Tiraspol, autorităţile se declară îngrijorate că „energetica maidanului ucrainean ar putea trece hotarul transnistrean”, din momentul în care protestele în Ucraina nu mai sunt localizate doar la centru şi în regiunile de Vest, dar au intrat şi în Estul Ucrainei. „Dacă anterior regiunile tradiţional pro-ruse, Herson, Nikolaev, Odesa, erau în afara protestelor, la ziua de azi Euromaidanul a intrat şi în aceste teritorii”, scrie Regnum.ru, specificând că „evenimentele din Ucraina nu au deranjat Tiraspolul atât timp cât regiunea Odesa era un coridor sigur de securitate pentru Transnistria. Schimbarea situaţiei a schimbat şi dispoziţia Tiraspolului”. Sa fie chiar asa? Să se fi schimbat atât de dramatic situaţia în regiunea Odesa, care e foarte departe de a fi egală ca spirit cu Lvovul, Ivano-Frankovsc-ul sau Moghiliov-Podolsk-ul. Sau toate-s un joc mediatic, o isterie improvizată, un pretext, pentru ca Rusia să-şi poată motiva dislocarea unor forţe noi în Transnistria? Sau, conform unei înşelegeri mai vechi cu Kievul – la Bolgrad? Potrivit „Tiras”, pretinsele autorităţi transnistrene sunt în legătură şi consultări permanente cu Moscova pe subiectul evenimentelor din Ucraina. Agenţia îl citează pe deputatul transnistrean Dmitri Soin, unul dintre foştii şefi ai securităţii transnistrene, care susţine că este în posesia unor informaţii că Tiraspolul şi Moscova discută varianta unui eventual sprijin din partea Rusiei, în cazul în care Euromaidanul ar ameninţa Transnistria şi că acest ajutor ar implica forţe ale FSB-ului şi Internelor ruse.

Încă puţin până la mult

În timp ce Putin şi Medvedev erau preocupaţi la Soci de deschiderea Olimpiadei de Iarnă, Centrul rus pentru studierea opiniei publice a dat publicităţii rezultatele unui sondaj, potrivit căruia circa jumătate din populaţia Rusiei (46%) consideră că revoltele din Ucraina au fost provocate de serviciile speciale occidentale, iar altele 25% susţin că revolta este una populară. Dintre adepţii primei opţiuni, 49% sunt persoanele trecute de 60 de ani şi părtaşi ai partidului comunist din Rusia (56%). Cea de-a doua opinie este împărtăşită de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani (30%). Potrivi mediilor ruse de presă, adepţii partidului comunist din Rusia ar fi şi promotorii ideii de implicare militară a Rusiei (ajutor frăţesc poporului ucrainean) pentru a restabili „ordinea” în Ucraina. Curios lucru că poziţia respondenţilor în etate (care sunt şi cei mai numeroşi) coincide cu cea a Kremlinului sau a partidelor ultranaţionaliste din Rusia, care pledează aceeaşi idee a intervenţiei militare a Rusiei în evenimentele din Ucraina. Într-un interviu recent pentru „Kommersant Ucraina”, consilierul preşedintelui Putin, Serghei Glaziev, somează public America „să înceteze şantajarea puterii (de la Kiev, n.red) şi finanţarea rebelilor”, în caz contrar, Rusia ar putea acţiona ca „garant al suveranităţii Ucrainei”. Încă puţin până la o declaraţie deschisă de război. Mai mulţi experţi ruşi înclină să creadă că, după Soci, Rusia îşi va schimba, cu siguranţă comportamnetul şi vizavi de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Toţi motivează cu faptul că „încă nu a sosit momentul” şi că motivul ar fi Olimpiada, iar după Soci Ucraina are toate şansele să se transforme în cel mai serios teatru de război pentru noua Rusie. Putin va da aici lupta decisivă pentru refacerea URSS, – susţin aceştia. În cazul în care nu va reuşi recâştigarea Ucrainei, Rusia va recurge la ruperea Ucrainei in bucăţi, acelaşi scenariu fiind pregătit şi pentru R. Moldova. Referendumurile găgăuze din 2 februarie sunt continuarea procesului pornit în 1991 în Transnistria, scrie Regnum.ru, iar declaraţiile de la începutul acestei săptămâni, făcute de ultarnaţionalistul rus, V. Jirinovski, la un post ucrainean de televiziune că „Donbasul este Rusia, Crimeea este Rusia, Odesa – Rusia, Transnistria – Rusia”, nu sunt, de fapt, decât dovada unei dispoziţii militariste a Rusiei.