La sfârşit de negocieri
Se caută nişte soluţii. Şi nu pentru că au fost pierdute, ci pentru că, se pare, lipsesc cu desăvârşire. Unii pe alţii se tot întreabă: ce ar mai fi de făcut, cum poate fi readusă R. Moldova în albia firească a cursului european de pe care poate deraia în orice clipă, cu voia sau fără de voia cetăţenilor?
De fapt, ce mai contează voia noastră, a cetăţenilor, în situaţia în care, după ce am ales Parlamentul, nu mai avem treabă cu alte alegeri, cum ar fi a şefului statului sau a Cabinetului de Miniştri? O dată la patru ani ne dăm votul pentru un Parlament, după care, părerea noastră nu mai contează, pentru că alţii au grijă de cei care vin să administreze toate celelalte instituţii ale statului. În actualele condiţii legislative, nu avem cum să influenţăm asupra proceselor de desemnare a unui lung şir de demnitari, numiţi de Parlament după criterii dubioase, uneori, sau aleşi prin concursuri care, cel mai frecvent, sunt fictive, ineficiente, intransparente. Două exemple, în acest sens, pot fi suficiente pentru a-i convinge şi pe cei care au alte opinii la acest subiect. Să ne amintim cum a fost “ales” şeful CNA şi cum a fost “votat” şeful Procuraturii Generale.
În căutarea unor răspunsuri, descopăr tot mai multe voci care afirmă că lucrurile ar putea fi reaşezate în normalitate, dacă politicienii şi-ar fi respectat promisiunile şi ar fi desfăşurat negocieri transparente. Ce ar fi însemnat transparenţă în negocierile noului Cabinet de Miniştri?
1.Prezenţa presei, fie şi după un paravan de sticlă, aşa cum s-a încercat, eşuat, la Consiliul Superior al Magistraturii, ar fi oferit publicului mai multe informaţii proaspete, lăsând mai puţin loc pentru presupuneri, speculaţii, bârfe sau chiar minciuni .
2.Renunţarea la întrevederi tenebre, organizate prin localuri suspecte, departe de ochii lumii, de către reprezentanţii formaţiunilor decisive, ar fi oferit mai multă încredere cetăţenilor, care ar fi înţeles, în acest mod, că cei care negociază nu au nimic de ascuns.
3.Renunţarea, pe parcursul negocierilor, la acţiuni reciproce de şantaj. De altfel, exact ca în povestea păstorului care tot alerta satul că vine lupul la oi, ne-am şi obişnuit deja cu acest fel de ameninţări reciproce, după care nu urmează aproape nimic.
4.Informarea prealabilă a electoratului despre eventualii candidaţi la fotoliile de miniştri, în scopul testării reacţiei opiniei publice la aceste noi, dar şi la vechile candidaturi de meniştri. De ce, bunăoară, timp de câteva zile, societatea şi presa nu ar discuta “pe nume” despre potenţialii candidaţi? De ce să ne pomenim, mâine-poimâine, cu nişte miniştri mai lacomi, mai hapsâni, mai dubioşi, mai slugarnici, mai făţarnici, mai corupţi decât foştii?
De altfel, transparenţa, de care fug cu multă vigoare (mai iute decât la Cursa Olimpică) demnitarii noştri, de orice culoare politică ar fi, ne-ar face mai încrezători că cei care administrează treburile statului nu ne mint, nu fac tranzacţii ascunse şi că, într-adevăr, au insistat să fie aleşi pentru a reuşi să ne facă viaţa mai bună.
Transparenţa, bunăoară, ne-ar lumina asupra atacurile raider comise asupra unor instituţii bancare sau chiar le-ar face imposibile, dacă cei care află primii despre astfel de atacuri nu le-ar camunfla de ochii lumii.
Transparenţa în Educaţie, prin instalarea camerelor de luat vederi în Centrele de Bacalaureat, ar face lumină asupra tentativelor de a corupe BAC-ul şi de a compromite intenţiile Ministerului Educaţiei de a desfăşura un BAC curat. Cine vrea examene falsificate? Cei care îşi pot cumpăra note impecabile.
Transparenţa i-ar ajuta pe bolnavi să înţeleagă cât anume costă serviciile medicale şi cum ar trebui să fie remuneraţi cei care le acordă, în cazul în care poliţa de asigurare este “insuficientă” sau chiar bună de aruncat la gunoi, după cum sugerează până şi unii medici.
Transparenţa i-ar ajuta pe bătrâni să afle cum anume le sunt calculate pensiile şi din ce cauză unii, care au muncit mai puţin sau care s-au ţinut mai mult de distracţii, la bătrâneţe primesc pensii mai mari decât cei care au robit toată viaţa.
Transparenţa ne-ar ajuta, într-un fel, să credem că, şi în viaţa noastră, e loc pentru Justiţie adevărată, pentru Poliţie implicată, pentru Medicină umană sau pentru Educaţie performantă.
