Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Nicolae CUŞCHEVICI: La Paradă sau…

Nicolae CUŞCHEVICI: La Paradă sau la „careu”?

Controversata decizie a lui Mihai Ghimpu de a nu da curs invitaţiei omologului său rus la parada de la Moscova este una care merită respect, oricât de contradictorii ar fi viziunile cetăţenilor R. Moldova. Şi asta pentru că invitaţia în cauză implică mult mai mult decât o simplă prezenţă pe Piaţa Roşie a încă unui preşedinte din comunitatea CSI.

Intenţia Moscovei de a organiza anume în acest an o paradă la care să participe toate ţările învingătoare în cel de-al Doliea Război Mondial pare cel puţin bizară. Dacă parada în cauză ar fi fost organizată  în 2005, spre exemplu, când s-au împlinit 60 de ani de la capitularea Germaniei, sau dacă parada ar fi fost în 2015, când s-ar fi împlinit 70 de ani, aş fi înţeles ardoarea. Dar aşa, nici în clin, nici în mânecă…

Parada organizată de Moscova în acest an pare a fi mai mult un fel de refresh, cel puţin în cazul relaţiilor moldo-ruse. Logica e simplă – dacă veniţi, sunteţi cu noi, dacă nu – împotriva noastră. Orgoliul Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte menţinerea zonelor de influenţă e la fel de mare ca şi corupţia şi crima organizată care o macină din interior. Evident, „neprezentarea” lui Ghimpu la „careu” ar putea avea şi efecte ulterioare negative (or, Federaţia Rusă întotdeauna a avut grijă să amintească fostelor republici sovietice cine-i sora mai mare), dar, în schimb, va clarifica statutul relaţiilor dintre cele două state. Dacă, totuşi, ar fi să privim la rece, lipsa lui Ghimpu e mai bună decât prezenţa sa. Este exact situaţia în care din două rele trebuie ales răul cel mai mic.

Atunci când Ghimpu, luat la explicaţii despre refuzul său, a afirmat şi faptul că R. Moldova nu este o ţară învingătoare, a avut dreptate, parţial. Asta pentru că au fost şi basarabeni înrolaţi în Armata Roşie, care au luptat cu trupele Axei. Şi asta pentru că, într-o oarecare măsură, cel de-al Doilea Război Mondial a fost şi un război civil, pentru români.

E ştiut faptul că , după raptul Basarabiei, în 1940, mulţi moldoveni s-au refugiat în dreapta Prutului, dar şi mai mulţi au rămas pe la casele lor. Ulterior, cei rămaşi au fost înrolaţi în Armata Roşie şi au plecat să lupte contra nemţilor, dar şi contra românilor, inclusiv cei refugiaţi din Basarabia.

Acum întreabă-te: te duci la Moscova? Pentru ce?  Ce să sărbătoreşti? Victoria? A cui? A ciumei asupra leprei?

Pe lângă toate astea, prezenţa lui Ghimpu la „careu” ar presupune acceptarea ocupaţiei sovietice din ‘40. Ar însemna că, în ‘44, am fost doar eliberaţi, şi nu eliberaţi ca să fim ocupaţi. Ar însemna să batem din palme Rusiei pentru cei peste 55 de ani de ocupaţie, de deportări, de frică, de trădare, de ateism etc. Ar însemna să recunoaştem că ea ne este sora mai mare, când unicul lucru de care este interesată este poziţia strategică a Moldovei, nicidecum populaţia ei. Şi, pe lângă toate, mai trebuie să şi aduci ovaţii soldatului sovietic. Da, e adevărat, ei sunt cei cărora, în mare parte, Europa le datorează recunoştinţă pentru victoria asupra fascismului. Dar nu ştiu de ce, atunci când se ajunge la capitolul crime şi fărădelegi comise de soldaţi în război, toţi îşi amintesc de soldaţii germani…

PS. Văzusem odată, într-un documentar despre cel de-al Doilea Război Mondial, mărturiile unei bătrâne germane. Parcă o văd şi acum, cu voce stinsă şi parcă ruşinată, relatând cum 12 (!) soldaţi sovietici au violat-o o noapte întreagă pe o masă. Şi când te gândeşti că, la acea vreme, era o domnişoară de doar 20 de ani…

Nicolae CUŞCHEVICI,
n.cuschevici.zdg@gmail.com