Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   La Moscova, acum 17 ani

La Moscova, acum 17 ani

Însera, la 20 august 1991, când avionul Chişinău-Moscova aterizase în Aeroportul Domodedovo. Împreună cu cameramanul Televiziunii Naţionale, Vasile Botezatu, coboram din avion într-un oraş care, peste noapte, devenise o linie a frontului între două lumi antagoniste.

În drum spre Reprezentanţa permanentă a Moldovei în Rusia, descopeream un oraş asediat, împânzit de militari şi tancuri. Eram colegi de redacţie cu Vasile Botezatu, lucram la „Mesager”. A fost singurul cameraman care a acceptat această deplasare, într-o zonă de risc. Avea mama stabilită la Moscova şi nu a putut rata o întâlnire cu ea. Vasile avea un picior bolnav, din care cauză ducea cu greu camera de luat vederi, un model mai vechi, destul de voluminos.

Într-un târziu, am ajuns în centrul oraşului. Pe unele străzi ardeau ruguri, iar oamenii pierduseră somnul. Am ajuns pe o stradă încărcată cu flori. Era locul în care trei tineri protestatari fuseseră striviţi de un tanc. Câteva femei, mame, surori sau iubite, păzeau flăcările lumânărilor care ardeau la locul în care se stinseseră vieţile celor trei. Acestea au fost singurele victime ale puciului de la Moscova, chiar dacă oraşul era încărcat de armată şi de mercenari ai Batalionului Alfa, care reprezentau forţele speciale ale KGB-ului.

A doua zi l-am văzut pe Elţin. Era încruntat. În faţa Casei Albe a Rusiei, rostea un mesaj curajos. Lumea, câteva zeci de mii, îl asculta cu atenţie, iar orice solicitare din partea unei echipe de ziarişti era acceptată de participanţii la acel miting. Am discutat cu oameni diferiţi care, în faţa camerei de luat vederi, făceau declaraţii diferite. Perioada gorbaciovistă realizase deja o deschidere, nemaivăzută, în spaţiul sovietic. Oamenii vorbeau, chiar dacă uneori aveau frică. Alexei Andrievschi, ministru-consilier al Moldovei la Moscova, flutura un tricolor chiar în faţa lui Boris Elţin. Părea cel mai falnic drapel. A făcut o declaraţie în faţa camerei de luat vederi şi ne-a ajutat să transportăm caseta cu reportajele filmate la Aeroport, ca să ajungă la Chişinău către ora programului informativ „Mesager”. În 1991, nu existau alte posibilităţi tehnice de transmitere a unor astfel de reportaje…

În cele două zile de la Moscova acumulasem câteva casete filmate, urmele cărora s-au pierdut la fel ca şi multe alte secvenţe, realizate în august 1991, atunci când şeful Comitetului de Stat pentru Televiziune şi Radio, Adrian Usatâi, îşi găsise refugiu mai departe de ochii lumii, pentru a nu se face responsabil de felul în care această instituţie oglindea sau ar fi trebuit să oglindească cursul evenimentelor.

Rebeliunea de la Moscova a fost urmată de mari schimbări la Chişinău. Alexandru Moşanu a convocat Parlamentul într-o sesiune extraordinară. A fost prima şedinţă în care toţi deputaţii au vorbit româneşte. Oamenii îşi amintesc că şi Imnul de Stat „Deşteaptă-te, române”, a fost votat fără mari dezbateri.

Mai mult, la 23 august, acel Parlament a votat scoaterea în afara legii a Partidului Comunist, iar la 27 august a declarat Independenţa R. Moldova.

Apoi, comuniştii au revenit, Imnul de Stat a fost suspendat, Chişinăul s-a grăbit în comunitatea Statelor Independente, Televiziunea Naţională a profanat ideea primului program liber de ştiri, „Mesager”. Boris Elţin a murit de inimă, iar colegul meu, Vasile Botezatu, a decedat de cancer. Bănuiesc că întrevederea cu maică-sa, din perioada puciului, a fost ultima în viaţa sa.

În cei 17 ani, câţi au trecut de la acea deplasare la Moscova, am avut mereu senzaţia că zilele puciului nu s-au încheiat niciodată.

Aneta GROSU