La masa de negocieri fără Stalin şi Hitler

În 1918, Rusia pierdea Basarabia, crezând că, după 106 ani de barbarie şi despotism ţarist, nu a mai rămas nimic din starea de spirit şi din ataşamentul Ei şi al Basarabenilor la Neamul Românesc. A greşit. În 1918, la doar patru luni de la proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, Sfatul Ţării vota Unirea cu Ţara

Tiraspolul (Moscova) ne mai încearcă o dată de minte, căutând să ne ia pe sus cu declaraţii gen „Transnistria e pe ducă, încă puţin şi se rupe de R. Moldova şi devine un al doilea caz Kosovo în zonă, „cu recunoaştere internaţională”. Nu e pentru prima dată, în cei peste 25 de ani de la terminarea războiului de la Nistru, când Moscova, în tandem cu Tiraspolul, face acest lucru. De observat ar fi că, de obicei, aceste declaraţii nu sunt făcute la întâmplare, ele toate, având anumite subtexte, sunt făcute în contexte favorabile Rusiei, fie că aceste favoruri sunt rupte Chişinăului, fie partenerilor de negocieri în formatul „5+2”. În cazul în care Rusia nu are nimic de câştigat, Tiraspolul invocă nereguli şi negocierile sunt puse în cui, sunt îngheţate. Astea sunt standardele de negociere ale Rusiei.

Acum câteva luni, pe 25 noiembrie 2017, după mai bine de doi ani de pauză în negocieri, la Tighina (cu participarea OSCE), Chişinăul şi Tiraspolul semnează patru protocoale, pe care Tiraspolul le-a calificat ca fiind „foarte importate pentru bunăstarea social-economică a populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului”. Cum să nu fie „foarte importante”, din momentul în care două dintre ele nu fac decât să sporească, de facto, gradul de autonomie pentru autoproclamata rmn. E vorba de apostilarea diplomelor transnistrene de studii şi recunoaşterea, pe plan european, a plăcuţelor de înmatriculare pentru transportul rutier din Transnsitria (rmn nu e recunoscută nici pe plan local, iar documentele eliberate de ea – la nivel internaţional). Curios, nu? De ce să nu jubileze Tiraspolul? Nu trec, însă, decât trei săptămâni de la „evenimentul de la Tighina”, pe care OSCE l-a declarat aproape epocal în privinţa înţelegerilor dintre Tiraspol şi Chişinău, că pe 16 ianuarie 2018, la Paris, la reuniunea Subcomisiei pentru conflicte a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), delegaţia transnistreană să pună veto pe problema prezenţei militare ruse în Transnistria şi pe agenda politică a reuniunii. „Nu este timpul potrivit să purtăm un dialog politic, deoarece şi Moldova, şi Transnistria nu sunt pregătite pentru acest lucru”, a declarat din partea Tiraspolului pretinsul şef de externe, V. Ignatiev. În schimb, a cerut recunoaşterea independenţei Transnsitriei. Marian Lupu, care a reprezentat delegaţia Chişinăului la acea reuniune, în calitate de preşedinte al delegaţiei RM la APCE, nu a avut nici replică şi nici comentariu la declaraţiile Tiraspolului. În presă s-a scris, ce-i drept sumar, că la Paris Chişinăul a fost mai mult mut, decât vocal. Nicio declaraţie nu a urmat şi după Paris. Iar asta este chiar suspect, în cazul în care cei de la Tiraspol au ieşit şi au făcut declaraţii în presă că întâlnirea de la Paris, la fel ca şi semnarea celor 4 protocoale cu Chişinăul, la Tighina, sunt cele mai mari succese ale lor din ultimul an, „pe plan extern”. Despre Paris, la Chişinău – nicio vorbă. A plecat Lupu şi delegaţia cu tema nepregătită, sau ăsta a fost scenariul? Seamănă a complicitate. În schimb, a doua zi, după Paris, Krasnoselski de la Tiraspol a plecat la Mosocva. S-a întâlnit cu Grigore Karasin, viceministrul de la Externe, şi cu Dmitri Rogozin, vicepremier la guvern. A raportat situaţia, „ne-am înţeles asupra programului pentru acest an” (zice el) şi a revenit la Tiraspol. Nu înainte de a fi intervievat de publicaţia rusă „Nezavisimaia gazeta”, pentru care declară că „recunoaşterea Transnistriei nu mai este o iluzie, ci o problemă tehnică, care va fi depăşita la timpul potrivit”, spune Krasnoselski. E real? Da, e real. Numai că Krasnoselski, probabil, nu ştie că rmn-ul, la fel ca şi RASSM-ul, nu pentru asta au fost create de Rusia. Transnistria, dacă ar fi fost în planurile Moscovei să se rupă de Basarabia, ar fi fost ruptă prima în spaţiul ex-sovietic, încă în 1992, odată cu terminarea războiului sau după cele două referendumuri trucate de Tiraspol. Aşa cum s-a întâmplat cu Abhazia, Osetia de Sud sau Crimeea. Toate s-au rezolvat în câteva luni sau în câteva săptămâni. Transnistria nu e nici cazul Crimeii, nici al Abhaziei, nici al Osetiei, Donbasului şi nici al altor „Crimei” care s-ar mai putea rupe de Ucraina. Rusia se ceartă cu toată lumea şi cheltuie bani grei ca să întreţină, de 26 de ani, trupele sale la Nistru, nu pentru a-l face pe Krasnoselski preşedinte „proclamat”. Mai mult: Moscova a ucis doi generali de armată, pe Alexandr Ruţkoi şi pe Alexandr Lebed, inclusiv pentru faptul că au contrazis Kremlinul şi au optat pentru separarea Transnistriei de R. Moldova, recunoaşterea independentei ei şi alipirea la Rusia. Pe ruşi nu îi interesează Transnistria, în sine. Pe ei îi interesează Transnistria ca ancoră, capcană, dacă vreţi, pentru Basarabia, ca să nu o poată scăpa din zona politico-geografică, pretinsă de ei ca zonă de influenţă rusă. În 1918, Rusia pierdea Basarabia, crezând că, după 106 ani de ocupaţie şi despotism ţarist, nu a mai rămas nimic din starea de spirit şi din ataşamentul Ei şi al Basarabenilor la Neamul Românesc. A greşit. În 1918, la doar patru luni de la proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, Sfatul Ţării vota Unirea cu Ţara. Rusia a pierdut, dar fără să renunţe la gândul de a o reocupa, înţelegând, totodată, că Basarabia, în sine, e imposibil să fie ţinută sub ocupaţie fără „ancoră” şi, în 1924, creează RASSM în componenţa Ucrainei, iar pe 28 iunie 1940, reocupă Basarabia, anexează la ea Transnistria şi dă naştere RSSM. Peste aproape 50 de ani, Moldova de la est de Prut îşi proclamă independenţa faţă de Rusia Sovietică, dar nu mai poate repeta actul din 27 Martie 1918. O ţine „ancora”. Şi nu e vina Transnistriei, ci a Rusiei. În acest an, sărbătorim Centenarul Unirii. Dacă guvernarea de la Chişinău, cea care este sau va veni, va fi una cu respect pentru Istorie, situaţia ar putea reveni la cea de acum 100 de ani. Ce va fi cu Transnistria? Problema Transnistriei, Crimeii, Basarabiei Istorice şi Nordului Bucovinei vor trebui discutate la masa de negocieri de România, Rusia şi Ucraina. Poate şi într-un format mai extins. Dar nu aşa cum au făcut-o, în 1939, Stalin şi Hitler.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. A

    Moscova a ucis doi generali de armată, pe Alexandr Ruţkoi şi pe Alexandr Lebed. Adica cum ?? daca A. Rutcoi e viu

    • makedon

      si a mai inchis un general cu ajutorul copilului poporului ales ciubais …p.s. ciuba nu este in ultima lista tiparita de fbi sau ministerul finantelor SUA…dar de ce ???? p.s. a dat in mainile fratilor tot sistemul industrial si energetic al URSS, uzine de miliarde au ajuns in mainile colonizatorilor cu kapishi

  2. makedon

    imi pare bine ca spun nume lebedi si altii..dar mai scriti nume din sfatul tarii …deal de patrioti )))) ca PAN halippa sau alti “iubitori” de patrie ))))

  3. Armagedon

    dar prin ce se deosebeste stalin cu hitler de shor ulinici ???? dacas toti copii din popor ales

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *