La cimitire au lipsit doar dansurile

Paştele, ca şi Crăciunul, este o sărbătoare mult aşteptată de oamenii din lumea întreagă. Cei mai credincioşi postesc pentru a se pregăti trupeşte, dar mai ales sufleteşte pentru Învierea Domnului. Fiecare gospodărie face toate cele necesare ca să întâmpine demn această zi. Bărbaţii fac curăţenie în ogradă, femeile lista cu mâncăruri de pe masa de sărbătoare, copiii îşi spun şi ei preferinţele. Populaţia din Moldova, cea mai mare parte a căreia susţine că este de religie ortodoxă, încearcă să se împace cu cei certaţi, ca să întâmpine Ziua Sfântă cu sufletul împăcat şi luminat.

După ce am sărbătorit Învierea Domnului şi am urat sănătate celor apropiaţi, e timpul să ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi. Astfel, la o săptămână vine o altă sărbătoare foarte aproape de cea precedentă, Paştele Blajinilor. Mergem la cimitir să aprindem o lumânare, să punem o floare pe mormintele celor trecuţi în lumea de apoi, să ne amintim clipele pe care le-am petrecut alături de aceste persoane, să spunem un cuvânt bun despre ele, să tămâiem mormintele, alungând astfel Necuratul. Apoi, plecăm pe la casele noastre să cinstim şi un păhărel de vin în memoria lor, şi aici se termină sărbătorile pascale.

Aşa facem? Siiigur, cum să nu! Ca să cinstim un păhărel acasă, trebuie mai întâi să ajungem acolo, după toată ţuica băută în cimitir. Morţii n-au trăit toată viaţa lor aşa cum îi pomenesc viii. Sunt şi dintr-acei care nici nu-şi mai amintesc la mormântul cui au venit, iar cele mai “frumoase cuvinte” despre cel răposat le auzi după ce s-a consumat ultima picătură din sticlă. Mai mult. Brusc, apare o dorinţă nebună de a te certa cu cineva, dar mai ales cu cel cu care te-ai împăcat acum o săptămână. Apoi, aşa cum şoarecele din stomăcel începe să roadă câte puţin din el, unii se trezesc cu geniala idee de a prepara frigărui chiar acolo, pe loc, între cruci, doar nu este suficient să-şi amintească de această persoană acasă, s-o pomenească în rugăciuni. Nu, trebuie să-i fie alături “fizic”.

Bune trebuie să mai fie frigăruile preparate pe morminte… Oare când vom învăţa să ne potolim? Dacă ne uităm ce-a rămas în cimitir după ziua de pomenire, vom vedea sticle, resturi, mizerie, care va rămâne acolo până anul viitor. În tot acest timp nimeni nu le va strânge, nimeni nu-şi va mai aminti de cei pomeniţi în această zi şi nu va aprinde nici o lumânare de sufletul lor. În schimb, câte pomeni s-au dat la cimitir: de la căni, cratiţe, polonice, până la covoare, tablouri, parfumuri. Important e ca toate acestea să se dea în văzul tuturor. Cel răposat, bietul, nu-i acceptat pe lumea cealaltă dacă nu miroase bine.

Când întrebi pentru ce se fac toate aceste lucruri, răspunsul este mereu acelaşi: pentru că aşa e tradiţia. Deci, o sărbătoare religioasă o petrecem şi-o “chefuim” după tradiţiile pământeşti, Tradiţia Beţiei şi a Trufiei.

Olga Bulat