Justiţia palatelor

În ultimul timp, numărul cetăţenilor care solicită ajutorul redacţiei pentru a-i asista la procese judiciare ne provoacă nedumeriri. Oamenii tot mai des apelează la un serviciu pe care de fapt nu îl prestăm – să asistăm în sala de judecată la şedinţe judiciare care îi vizează. Unii spun franc că nu e neapărat să scriem ceva despre cazul lor, dar să asistăm în sala de judecată şi să se spună clar că un reporter de la ZdG este în sală.

Nu putem acorda asemenea servicii nu doar pentru că nu avem capacitatea, ci pentru că misiunea reporterului nu e să asiste o parte sau alta, ci să dea voce tuturor părţilor. Deseori, însă, cititorii ne conving că prezenţa reporterilor în instanţă responsabilizează toţi participanţii la procese, inclusiv pe cei care ar trebui să fie primii responsabili în faţa legii – judecătorii.

Mai complicat e faptul că majoritatea dintre cei care ni se adresează în ultimul timp după ajutor luptă în justiţie nu pentru cazuri de tortură, violenţă, sau încălcarea altor drepturi fundamentale de care ştiam în perioada comunistă. Oamenii dau năvală acum în instanţe pentru a-si apăra dreptul la proprietate, la locuinţă în fond.

Aparent, dacă nimeni nu e mutilat, bătut sau torturat, nu e cazul să urmărim ce se întâmplă în instanţă. Dar tortura psihologică din cauza pierderii unei locuinţe poate fi de nesuportat.

Într-o ţară săracă precum e Moldova, locuinţa e cel mai de preţ şi cel mai greu de achiziţionat bun al vieţii omului. Salariile sunt mici, preţurile la apartamente, case, materiale de construcţie cresc mai rapid decât salariile, astfel încât oamenii adună practic toată viaţa, împrumută, muncesc prin străinătate ca să îşi poată procura un loc de trai.

Culmea este că tocmai în acest sector se întâmplă foarte multe nedreptăţi. Apartamentele la bloc în oraşul Chişinău, dar şi la Bălţi şi în alte oraşe, pe lângă faptul că sunt nepermis de scumpe, deseori nu mai ajung să fie finalizate. Chişinăul e plin de construcţii lansate şi abandonate. Dacă sunt începute, asta înseamnă că un şir de persoane au introdus cote financiare pentru a obţine o locuinţă. Dacă sunt începute cu ani în urmă şi nefinalizate, înseamnă că cetăţenii care au făcut investiţii cu ani în urmă nu şi-au mai văzut casa, cu siguranţă nici banii. E la fel şi cu mansardele, şi alte proiecte locative.

O persoană care a ajuns să îşi pună banii într-un bloc „mort” va fi omorâtă câte puţin în fiecare zi. Ca să îşi recupereze banii, cetăţeanul trebuie să angajeze un avocat pe care să îl plătească, să plătească şi taxe judiciare, şi să întreţină participarea reprezentantului său în litigiu practic ani de zile. După care va afla, probabil, că are dreptul să îşi recupereze banii, doar că antreprenorul a dispărut fără urmă, iar banii s-au şi devalorizat. Chiar dacă instanţa îi va da câştig de cauză, asta nu înseamnă că omul îşi recuperează banii. E garantat că va mai pierde, deoarece trebuie în continuare să contracteze un executor judiciar. Dar deseori nu va avea câştig de cauză, şi oamenii invocă aici coruperea judecătorilor.

Astfel omul se pomeneşte fără acoperiş deasupra capului, fără bani, plin de datorii şi supărat pe justiţie.

Furia cetăţeanului nedreptăţit e şi mai mare când vede că e judecat de judecători care deţin imobile de lux. Sentimentul de injustiţie se acutizează atunci când îţi dai seama că eşti judecat de o persoană care nu a simţit niciodată durerea ta, care nu ştie că aştepţi hotărârea judecăţii trăind din împrumut.

Un judecător flâmând şi fără casă nu poate fi un judecător bun, căci va fi în permanenţă expus tentativelor de corupere. Totuşi, dacă judecătorii ar trăi şi ei în cămine, cu chirie, dacă ar avea şi ei bani din împrumut investiţi în apartamente moarte, cazurile persoanelor pătimite din cauza locuinţelor nefinalizate s-ar rezolva mai repede în instanţe.