Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Jurnal european despre o Moldovă…

Jurnal european despre o Moldovă bizară

Despre Moldova şi Lituania am putea spune, cu unele rezerve, că sunt două republici surori. Ambele au fost sub ocupaţie sovietică timp de jumătate de secol, numărul populaţiei este aproape acelaşi, ambele au luat calea indicatorului albastru – UE. Dar, cam aici se încheie rubedenia, pentru că, de la obţinerea independenţei, Lituania a tot alergat pe traseul european, în timp ce Moldova a mers când ca melcul, când ca racul.

Piatras Austreavicius, responsabil în 2001—2002 de negocierile pentru integrarea Lituaniei în UE, consideră că, în procesul respectiv, cel mai important lucru este autodeterminarea. Pe lângă aceasta, mai e nevoie de orientare politică clară şi de condiţii social-economice. Or, realităţile moldoveneşti nu întrunesc pe deplin niciuna din condiţiile respective, chiar dacă în rapoartele oficiale situaţia este mult mai roz.

Timp de 17 ani, partidele politice din Moldova nu pot să găsească un consens şi să meargă în aceeaşi direcţie. Unul trage la est, altul la vest, al treilea stă pe loc, iar al patrulea încearcă să împace lupul, capra şi varza. „Elita politică trebuie să ştie ce înseamnă să te integrezi în UE şi să aibă mapa cu temele pentru acasă făcute, deoarece nimic nu se întâmplă peste noapte. Dacă nici elita nu ştie, ţara va merge în zigzag şi procesul de integrare va dura de 2—3 ori mai mult”, spune Austreavicius.

Astfel, dacă Lituania este deja de 4 ani membră UE, iar R. Moldova e abia la început de cale, şi tot mai mult la nivel de declaraţii, atunci peste cât timp va deveni şi pământul basarabean spaţiu comunitar? O întrebare retorică, pentru că societatea moldovenească este mult prea incertă. Chiar dacă ar fi destulă voinţă politică, element necesar în procesul de integrare, după cum susţin unii lideri de opinie lituanieni.

Cu toate acestea, un rol aparte în acest proces îi revine şi societăţii, care ar trebui să aibă aceleaşi viziuni cu autorităţile, şi viceversa, în ce priveşte orientarea politică a ţării. Doar că din cauza debandadei instaurate pe scena politică autohtonă, nu este de mirare că lumea este neîncrezătoare, atât în partide, cât şi în forţele proprii. „Nici un demnitar nu poate merge împotriva propriului popor”, cred oficialii lituanieni. Şi asta pentru că în Lituania societatea are şi ea opinie, doleanţe, iar consultarea acesteia se face, de obicei, prin referendum.

În R. Moldova, însă, vocea poporului e cea de care, în majoritatea cazurilor, se ţine cont în ultimul rând. Ultimul referendum a fost organizat cu aproape un deceniu în urmă. Potrivit Constituţiei, doar cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sunt consultate cu cetăţenii. Respectiv, circa 10 ani în Moldova nu s-a luat nicio decizie majoră, care să schimbe cursul anevoios  al ţării.

„Moldova are mari şanse să se integreze în UE”. Este o afirmaţie pe care am auzit-o în repetate rânduri în cadrul mai multor întrevederi cu demnitarii din Lituania. Nortautas Statkus, directorul interimar al Departamentului de politică estică de vecinătate, spune că s-a întâlnit cu mai mulţi colegi moldoveni care doresc să facă ceva pentru ţară. Iar intenţia e foarte importantă în cazul Moldovei, consideră oficialul.

Şi dacă pentru lituanieni această intenţie s-a materializat aproape într-un deceniu, atunci pentru moldoveni acest lucru  poate dura mult mai mult, ţinând cont de orientarea politică actuală – cu un ochi la Rusia şi altul la România. Şi dacă experţii lituanieni sunt optimişti în ce priveşte viitorul european al Moldovei, se prea poate că de la intenţie şi până la faptă nu va fi un drum etern. Deşi… multe acţiuni ale actualei guvernări dau foarte mult de gândit.

Să luăm, de exemplu, aceeaşi Românie, huiduită în repetate rânduri de autorităţile moldovene. Vidmant Purlis, directorul Departamentului UE din cadrul Ministerului lituanian de Externe, crede că potenţialul de integrare al Moldovei s-a majorat considerabil, după ce România a devenit membră a UE. O comparaţie foarte bună, auzită tot de la oficialii lituanieni, este că România ar putea servi drept locomotivă pentru Moldova în procesul de integrare europeană.

Şi această locomotivă ar fi început să pufăie odată cu semnarea Tratatului cu privire la micul trafic de frontieră, dar faţă de care autorităţile de la Chişinău au preferat să invoce diverse motive de refuz, fără să ţină cont de dorinţa cetăţenilor. Lituania, în schimb, are semnate două astfel de tratate, unul cu Belarus şi altul cu regiunea Kaliningrad (Federaţia Rusă). Chiar dacă ultimele două nu şi-au declarat niciodată dorinţa de aderare la UE. Moldova, însă, la nivel de declaraţii, dă până la sânge din coate ca să se integreze, pe când în practică lucrurile abia de se mişcă.

Nortautas Statkus mai spune că UE acordă foarte mare importanţă alegerilor democratice, respectării drepturilor omului şi libertăţii presei. Or, autorităţile moldoveneşti au destule restanţe la toate cele trei capitole. Despre încălcarea drepturilor omului ne vorbesc foarte clar hotărârile CEDO. Despre libertatea presei – imaginile  TV, în care un reporter este ameninţat, altul intimidat, al treilea reţinut sau un al patrulea agresat fizic. În ce priveşte alegerile, examenul elitei politice va fi în primăvara lui 2009. Şi, oricât de atente sunt partidele la vocea Europei, cu siguranţă va fi cineva care va încerca să „copie” sau să „mituiască” observatorii.

Nicolae Cuşchevici