Jenaţi de Liechtenstein

Cândva, un partid mai mic de stânga şi aparent prorus a făcut o campanie cu lozinca: “Moldova ca Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein”. Bănuim că pentru reprezentanţii acestuia, dacă şi-au luat lozinca în serios, atractivitatea Liechtensteinului a constat în pretinsa neafiliere la vreun proiect integraţionist, şi nu în antisocialismul, relativ, din această ţară.

Făcând abstracţie de jocurile geopolitice ale unor partide, merită totuşi să învăţăm şi multe altele de la o ţară ca Liechtenstein. Primul lucru evident este că “experţii naţionali şi internaţionali” care domină spaţiul mediatic rareori admit discuţii privind experienţa unor ţări care nu au fost “canonizate”, bănuim cu un pic de maliţiozitate, de marii finanţatori ai muncii intelectuale. Care sunt ţările ce le provoacă multor actori politici suficientă jenă pentru a evita menţionarea lor? Ele par să aibă cel puţin una din două caracteristici: un teritoriu mic şi o libertate economică “excesivă” (impozite joase, respect pentru proprietatea privată, intervenţie minimă a statului în economie). Astfel, rareori modelele unor ţări precum Andorra, Liechtenstein, San Marino, Brunei, Singapore, dar şi Cile sau Panama sunt considerate demne de analiză.

Ţările “micro” contrazic multe mituri economice şi politice. De câte ori auzim că un stat “prea mic” nu poate supravieţui? De asemenea, mai ales în Rusia, este răspândită ideea că o ţară trebuie să devină “autonomă” în producţia de produse alimentare şi altele. Dacă ar fi corect, ţări ca Monaco sau San Marino de mult ar fi murit de foame. Jenant pentru megalomanii de azi este faptul că aceste ţări nu numai că supravieţuiesc, dar se şi numără printre cele mai prospere din lume. Misionarii “democraţiei” mondiale nu pot suporta faptul că majoritatea lor încă sunt monarhii şi, cu toate acestea, populaţia nu pare a fi excesiv subjugată.

Să trecem în revistă câteva aspecte remarcabile din istoria Liechtensteinului. După Congresul de la Viena, din 1815, până la disoluţia sa în 1866, Liechtensteinul a fost, ca stat suveran, membru al Confederaţiei Germane. Alături de Luxemburg, sunt singurele dintre cele 39 de state constituente care şi-au putut păstra independenţa. În 1868, acesta şi-a dizolvat armata naţională, pentru a reduce cheltuielile de stat, dar a reuşit să rămână neutru în ambele războaie mondiale, spre deosebire de multe alte state din lume, mult mai îndepărtate de acţiunile militare principale. În 1945 o parte considerabilă a dezertorilor din armata roşie s-au refugiat în Liechtenstein, iar micul principat din Alpi a refuzat extrădarea lor în Uniunea Sovietică.

Anume acest ultim detaliu pare semnificativ în contextul repatrierilor forţate către URSS. În urma deciziei adoptate, la insistenţa lui Stalin, la conferinţa de la Yalta, americanii şi britanicii, în mod special, i-au “livrat” lui Stalin în jur de 2 milioane de oameni (refugiaţi, disidenţi, dezertori sau simpli prizonieri de război), pentru a fi torturaţi, exterminaţi sau trimişi la muncă forţată. Alexandr Soljeniţîn consideră aceste acte drept “ultima pată neagră” din al Doilea Război Mondial. Cu toate că în SUA documentele respective sunt secretizate şi astăzi, “din motive de securitate naţională”, multe cazuri au fost bine documentate. Astfel, numeroşi soldaţi ruşi, deja aflându-se în statul New Jersey, au fost înşelaţi şi drogaţi, pentru a fi îmbarcaţi apoi pe nave sovietice. Culmea e că cei în jur de 50 de mii de prizonieri americani şi britanici nu au fost restituiţi în schimb, ci au dispărut în gulaguri, ca să fie daţi uitării de statele lor de origine şi de opinia publică, fiind declaraţi “dispăruţi”.

Ministrul de Externe al Liechtensteinului a fost nu demult la Chişinău, dar nu l-am văzut cuvântând în vreo piaţă, vizita sa rămânând aproape neobservată. Poate, totuşi, ar merita să studiem şi alte “istorii de succes” din Europa şi nu numai, în locul şabloanelor invocate atât de nostalgicii URSS, cât şi de cei care asociază Vestul doar cu SUA, Germania sau Franţa.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

8 comentarii

  1. Deportatul

    Bravo Gherhard! Toată vremea citesc cu interes editorialile tale. Ai orizont larg de cunoştinţe. Mă bucur că avem aşa tineri în RM. Succese! Să te ajută Domnul!

  2. Gerhard

    Mersi mult si ma bucur ca temele sunt interesante. …Si ma sunt onorat sa scriu pentru un ziar care, prin reportajele sale, incomodeaza parazitii zilelor noastre.

  3. Deportatul

    Dară să-mi fac datoria de cititor pînă la capăt şi să mulţumesc şi “veteranilor” ZDG Doamnelor Alina Radu şi Aneta Grosu şi Dlui Petru Grozavu pentru că au păstrat ZDG aşa cum a-l ţin minte de la apariţie a ZDG.
    Citesc ZDG de la apariţia ziarului. Mă bucur că ZDG a rămas la fel de principial în lupta cu răul şi a păstrat verticalitatea. Cred că nu e uşor. Ştiu că nu numai odată jurnaliştii ZDG au fost intemidaţi, au avut curajul să nu cedeze, chiar dacă unii jurnalişti au trebuit să fugă peste hotare.
    Într-un fel şi eu, cu natura mea cam timidă, am fost educat de ZDG prin curajul junaliştilor ZDG. Mulţumesc!
    Doresc “veteranilor” ZDG şi tinerilor jurnalişti, care prelungesc tradiţiile bune a ZDG, să se îndeplinească toate dolianţile Dstră, Domnul să Vă aibă în pază şi Domnul să Vă ajute.
    (Poate că uneori sunt prea dur cu aprecierile mele a ZDG. Nu-i exclus că pot fi şi greşite părerile mele. Dar o fac, atunci cînd mi se pare că articolul ZDG trădează istoria ZDG)
    Încă o dată – cele bune şi să Vă ajute Domnul!

  4. Petrus

    Multumesc pentru informatiile exceptionale, care sper sa fie verificabile, Gerhard. Bravo tie ca le-ai aflat. Razboiul al doilea ascunde si alte actiuni de-a dreptul rusinoase pe care le-au facut tarile asa-zis invingatoare, care, dupa cum se stie, sunt singurele care-si aroga dreptul de a scrie istoria. Rusia stie foarte bine ca a facut cele mai abominabile gesturi la terminarea razboiului, acoperita fiind si de partenerele GB si USA. Iar fata de Romania are chiar complexe de vinovatie, pe care le apara printr-o politica deosebit de agresiva. Adevarul insa se cunoaste deja, mai trebuie doar ca masele de intoxicati moldoveni sa le afle. Partea proasta este ca la noi sunt prea multe cozi de topor gen Voronin, Dodon, Rosca & Co.

  5. Petrus

    Sa nu uit: “Liechtensteinul a fost, ca stat suveran, membru al Confederaţiei Germane. Alături de Luxemburg”, ESTE SINGURUL “dintre cele 39 de state constituente care” SI-A “putut păstra independenţa”.
    CHILE se citeste “Cile” dar se scrie altfel.

  6. Gerhard

    Mersi, Petrus, pentru atentie la aspectele lingvistice)) dupa sens ar trebui sa fie “Liechenstein si Luxemburg” si-au pastrat independenta …
    Cuvintul cheie pentru deportarile este “operation keelhaul”, este destul de multa informatie online

Leave a Reply to Gerhard Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *