Iurie Sanduţa: Jumerele şi drogurile poliţiştilor

Zilele trecute, poliţistul Andrei Ursan împreună cu un coleg de serviciu au fost trecuţi în lista neagră a Ministerului de Interne, după ce unul dintre ei a fost prins fabricând dosare. Alţi fabricanţi de dosare, printre care şi cei implicaţi în cazul lui Anatol Mătăsaru, încă stau ascunşi după perdea.

Deja nu mai e o noutate pentru nimeni că unii colaboratori ai poliţiei folosesc diverse scheme ilegale pentru a fabrica dosare la comandă sau pentru a scoate bani din această “afacere”. La cele spuse, cazul  colaboratorului de poliţie Andrei Ursan, din mun. Bălţi, e un exemplu concludent.

Potrivit CCCEC, acesta  folosea o schemă inteligentă de obţinere a banilor. Modela situaţii în care, de regulă, erau implicaţi minori. Aceştia erau instruiţi să arunce în automobile sau în buzunarele unor victime droguri. După aceasta, Ursan le ameninţa cu dosare penale şi estorca sute de euro pentru a scăpa curaţi din mâna poliţiştilor.

Din informaţiile oferite de CCCEC, poliţistul Ursan se află în arest preventiv. Mă întreb: dacă se va demonstra vinovăţia poliţistului, ar putea el să întoarcă situaţia şi să spună în faţa judecătorilor că ofiţerii CCCEC i-au întins o cursă, că ei i-ar fi pus droguri în maşină şi în locuinţă, pentru a demonstra că CCCEC combate corupţia în rândul colaboratorilor de poliţie? Rămâne de văzut.

Însă, de faptul că poliţiştii s-ar ocupa de fabricarea unor dosare nu mă îndoiesc. Un bun exemplu în acest context este situaţia din iulie 2009, când Anatol Mătăsaru a fost eliberat din arest preventiv, după ce fusese acuzat de participarea la evenimentele din 7 aprilie. În a doua jumătate a aceleiaşi zile, 10 iulie, acesta a fost arestat din nou, fiind bănuit de comiterea unui furt, prin anul 2007. Mai exact, era învinuit că ar fi furat un ceas de marcă Franck Muller şi câteva borcane cu jumări.

Despre pretinsa victimă, care ar fi declarat la poliţie că Mătăsaru i-a furat jumările, presa a scris că era o rudă a comisarului Sergiu Cociorvă. La acel moment, Mătăsaru declara că i-a fost fabricat “dosarul jumerele”, însă nu se ştie nici astăzi cine anume a fost fabricantul.

Iurie Sanduţa, 
i.sanduta.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Strasbourg

    Si suntem membri ai Consiliului Europei, cu drepturile omului ? Ce fac reprezentantii lor in Moldova ? Si ai nostri acolo la hotar cu Germania ? In vacanta ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *