Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Iurie Sanduţa: "Bomba" care a…

Iurie Sanduţa: „Bomba” care a zguduit lumea

Informaţiile de marţi de la conferinţa de presă a Ministerului de Interne despre captura de 1,8 kg de Uraniu 238, o cantitate cât a opta parte dintr-o bombă atomică, a zguduit întreg globul mediatic. Influenta televiziune americană CNN, presa română, presa rusă a titrat acest subiect pe prima pagină.

Grupul criminal din 7 persoane, dintre care doi foşti poliţişti, actualmente pensionari MAI, se ocupau de contrabandă şi de comercializarea substanţelor radioactive de mai mulţi ani. Trei cetăţeni din grupare au antecedente penale, fiind anterior condamnaţi penal atât în R. Moldova, în Rusia, cât şi în România pentru acţiuni de condrabandă şi comercializare a substanţelor radioactive.

Substanţa radioactivă, o cantitate de 1,8 kg de Uraniu 238, a fost introdusă în R. Moldova prin contrabandă şi era păstrată într-un garaj din Chişinău. Persoanele reţinute urmau să vândă materialul radioactiv în ţările cu risc sporit al materialelor respective. Preţul estimat pe piaţa neagră ajunge la 9 milioane de euro, fiind apreciat de experţi ca un material radioactiv din care pot fi confecţionate bombe atomice.

Potrivit specialiştilor de la Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţii Nucleare şi Radiologice, produsul depistat este material radioactiv, care poate fi folosit în industria nucleară paşnică, la fabricarea combustibilului pentru staţiile atomo-electrice, precum şi în scopuri militare – la confecţionarea armelor de distrugere în masă.

Specialiştii au de verificat dacă în timpul transportării şi păstrării substanţei radioactive au avut de suferit cetăţenii din preajmă. La conferinţa de presă, autorităţile au apreciat că ar fi puţin probabil ca cetăţenii din Chişinău să fi fost supuşi unui atac radioactiv. Acestea fiind spuse pentru a evita panica. Însă, dacă e să analizăm faptele, cantitatea de uraniu era păstrată într-un garaj din Chişinău, până a fi capturată. Doar după captură, putem admite, au fost luate toate măsurile de securitate, uraniul fiind depozitat într-un container special şi fiind luat sub pază.

MAI arată că gruparea criminală era bine dotată. În garajul ce aparţine cetăţeanului Sergiu Sajin, au fost depistate şi ridicate 620 de cartuşe pentru automatul AK 74 şi pistolul PM, o grenadă de luptă de model F1 cu focos, un pistol confecţionat în mod artizanal, un revolver, plăci de înmatriculare a mijloacelor de transport, paşapoarte de tip sovietic, facturi fiscale de evidenţă strictă, 3300 la număr.

Infiltrarea foştilor şi actualilor colaboratori de poliţie în grupările criminale specializate pe trafic de droguri, de arme, de uraniu, de femei sau de organe, reduce din credibilitatea opiniei publice fată de poliţie. Acest lucru este vizibil şi din recentul sondaj realizat de IMAS. Din toate instituţiile statului, cetăţenii au cea mai mică încredere în poliţie.

MAI, deşi a promis, întârzie cu reforma. Presa a comentat de mai multe ori toleranţa conducerii MAI faţă de angajaţii săi care fac abuz de serviciu. Unul dintre cazuri îl constituie cel al poliţiştilor bătăuşi care s-au manifestat în legătură cu evenimentele din aprilie 2009, repuşi deja în funcţii, din motiv că MAI se confruntă cu o lipsă constantă de personal. Asemenea acte de toleranţă reduc şi mai mult credibilitatea cetăţenilor în poliţie.

Iurie Sanduţa,
i.sanduta.zdg@gmail.com