Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Iurie Sanduţa: Bârlădeanu, tras de…

Iurie Sanduţa: Bârlădeanu, tras de pantaloni, a criticat Alianţa la Beijing

Ruslan Bârlădeanu, membru al Consiliului Naţional al PSD şi preşedinte al companiei „Locuinţe pentru Toţi”, a criticat săptămâna trecută, la Beijing, Alianţa pentru Integrare Europeană. Firma de construcţie patronată de Bârlădeanu i-a dus de nas pe 300 de oameni, rămaşi fără automobile, locuind la gazde de câţiva ani, după ce „Locuinţe pentru toţi” a încasat milioane de euro de la ei şi i-a lăsat fără bani şi fără locuinţe. Oamenii spun că cei peste 3 milioane de euro pe care i-au plătit 300 de clienţi pentru apartamente, ar fi fost investiţi de Bârlădeanu în campania electorală a PSD din 2009.

Oamenii, disperaţi că de trei ani nu îşi pot vedea banii de la „Locuinţe pentru Toţi”, dat fiind faptul că firma se află în prag de faliment şi mai are şi conturile blocate, merg zilnic la sediul companiei cu speranţa că, într-o bună zi, îşi vor vedea cei peste 30 de mii de euro pe care i-au dat, prin contract, lui Bârlădeanu şi lui Dorin Caşenco, director general, ca să le construiască locuinţe. Şi internetul este plin de diferite mesaje de disperare şi de ameninţare făcute la adresa conducerii „Locuinţe pentru Toţi”.

„Sunt ani de zile pierduţi. Nervi şi stres, investiţi în blocul de la Ciocana. Se ştie bine că cei care trag ţeapa rămân cu ţeapa în ei. Oare nu îşi dau seama că foarte mulţi oameni vor ajunge, într-un moment, să facă ceea de ce se teme cel mai tare (dle Bârlădeanu, viaţa e scumpă şi merită trăită, nu vi se pare?). Orice răbdare are o limită. Sperăm cu toţii să nu ajungem la capătul limitei. Sper să se rezolve cât mai rapid problema”, scrie pe forum Mista.

Un alt forumist scrie: „Dacă au ajuns atâţia bani din partea premierului pe mâna lor (pe timpul comuniştilor), există la sigur nişte relaţii între ei. Nu putea Filat să dea banii, că nu este un nebun şi necalculat, să le dea banii fără să aibă ceva din asta, dar şi garanţii că totul va fi ok”, a scris Ţepeş pe forum.

Zeci de astfel de mesaje au luat cu asalt forumurile. Totodată, la ZdG au apelat mai multe persoane ca să ne ofere informaţii suplimentare după ce redacţia a publicat articolul „Locuinţe pentru Hoţi”.

Dar iată că Bârlădeanu, care este plin de datorii faţă de cetăţeni, faţă de premierul Filat şi faţă de câţiva agenţi economici, a ajuns, acum o săptămână, în China, la Beijing, unde a şi criticat planul de măsuri anticriză aplicat de AIE. Potrivit PSD, Bârlădeanu le-a vorbit investiotorilor chinezi despre activitatea actualului guvern, în scopul scoaterii ţării din criza economică interminabilă.

Bârlădeanu i-a informat pe participanţii la Marele For Economic din China că „la ora actuală, coaliţia de guvernare nu are un program bine conturat de activităţi anticriză pentru R. Moldova. PSD a înaintat guvernului propriul plan de măsuri anticriză urgente, care permit de a stopa criza, de a normaliza situaţia economică şi de a aşeza ţara pe calea dezvoltării. Cu regret, puterea actuală nu a venit cu un răspuns clar la propunerile noastre”, se arată într-un comunicat al PSD.

Iurie Sanduţa,
i.sanduta.zdg@gmail.com