Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Isus, Papuc şi Codul Penal

Isus, Papuc şi Codul Penal

Zilele trecute, am citit o ştire despre un medic narcolog din cadrul Secţiei consultative raionale Făleşti care riscă o amendă de la 4000 la 20 000 de lei sau detenţie pe un termen de până la 3 ani. Şi asta pentru că a luat mită de 350 de lei, pentru eliberarea unei reţete medicale.

Observând toate aceste cifre, mi-am adus aminte de ce este pasibil Gheorghe Papuc, ex-ministrul de externe, or, fiind cercetat în legătură cu evenimentele din aprilie 2009, pentru neglijenţă în serviciu, soldată cu urmări grave, acesta riscă o amendă de la 6000 la 16 000 de lei sau închisoare de la 3 la 7 ani.

Cel mai tare m-a nedumirit în aceste cazuri decalajul dintre mărimea amenzilor. Un simplu medic, dintr-un centru raional, pentru o mită de 350 de lei, îmi permit să-i numesc nenorociţi, riscă o amendă de cel puţin 4000 de lei, în timp ce un fost ministru, care, în modul cel mai direct, este responsabil de devastarea clădirilor Preşedinţiei şi Parlamentului şi, în acelaşi timp, de moartea a cel puţin unui tânăr, ar putea plăti o amendă de cel puţin 6 000 de lei. Aş spune că e un paradox sau chiar o prostie.

Compararea acestor două cazuri mi-a amintit de „Pilda văduvei sărace” (Marcu 12:41-12:44). În aceasta sunt contrapuşi oamenii bogaţi, care aruncau mulţi bani în vistierie, şi o văduvă, care a aruncat doar doi bănuţi. Concluzia lui Isus e că bogaţii, deşi au aruncat mai mult, au dat de fapt mai puţin, pentru că au dat din prisosul lor, în timp ce văduva, deşi a aruncat puţin, a dat de fapt cel mai mult, pentru că a aruncat tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.

Dacă ar fi să urmăm şi să adaptăm această pildă, atunci, în mod logic, şi medicului, şi fostului ministru de Interne, ar trebui să i se stabilească mărimea amenzii în funcţie de mărimea venitului, să zicem, sau în funcţie de valoarea totală a bunurilor pe care le deţin. Or, dacă un medic, cu un salariu de circa 2 000 de lei, poate fi amendat cu maximum 20 000 de lei, iar un ministru, cu un salariu de aproximativ 5000, poate fi amendat cu maximum 16000 de lei, atunci unde-i dreptatea, sau, mai corect spus, logica?

Evident că nu putem trece cu vederea şi anii de detenţie pe care îi riscă cei doi. Doar că, într-un sistem judiciar (im)perfect, cum e cel din R. Moldova, un medic poate fi cu uşurinţă condamnat la 3 ani de puşcărie, termenul maxim, pentru recompensă ilicită, dar iată să bagi la răcoare un fost ministru, şi încă de Interne, pe un termen de 7 ani… Vor dori oare procurorii şi judecătorii să creeze un astfel de precedent? (Cazul lui Valeriu Pasat, fost ministru al Apărării, nu poate fi considerat un precedent.) Puţin probabil, dar, cum se spune, speranţa moare ultima. Dar totuşi moare.

Nicolae CUŞCHEVICI, 
n.cuschevici.zdg@gmail.com