Ispitele Rusiei în postul Paştelui

Greu de crezut, dar s-a întâmplat. Pentru prima dată în istoria postbellică, Rusia, la nivel politic, şi-a permis să recunoască public că Basarabia şi Bucovina sunt pământuri care nu au aparţinut Rusiei, nu au nimic cu Ucraina şi că sunt teritorii istorice româneşti (Oare cum doarme acum Formuzal? Dar Voronin? Dar Dodon? Dar…?). Recunoaşterea unui adevăr istoric românesc în lumea politică rusă, mai rară întâmplare. Excepţie. Cazul este cu atât mai surprinzător, cu cât avea să se întâmple în preajma zile înainte de 27 Martie, ziua în care, la 1918, acum 96 de ani, Sfatul Ţării vota la Chişinău readucerea Basarabiei în matca sa istorică, la România, acolo de unde fusese furată de Rusia în 1812. Mai târziu, în 1944, tot Basarabia (Sudul plus Nordul Basarabiei) şi Nordul Bucovinei cu Herţa fusese dăruite de Rusia Ucrainei. Însă, nu ziua de 27 Martie a fost prilejul şi nici motivul din care s-a ajuns la recunoaşterea acestui adevăr. Contextul, deşi este şi el tot unul politic, ţine de invazia militară rusă în Crimeea şi noile nevoi geopolitice ruse în regiune. După ce a anexat Crimeea, dar nu a putut îmblânzi Kievul, Rusia şi-a făcut plan să implice în agresiunea sa din Ucraina, vecinii Ucrainei, propunându-le să împartă ”frăţeşte” cu ei sudul, estul şi vestul Ucrainei: Rusia să-şi ia 10 regiuni ruseşti din sud şi est, iar vestul Ucrainei să fie partajat între Polonia, România şi Ungaria, care au probleme teritoriale mai vechi cu Ucraina. Cel puţin, asta reiese din demersul oficial, semnat de vicepreşedintele Dumei de Stat, liderul liberal-democraţilor ruşi, V. Jirinovschi şi expediat, la începutul săptămânii, ambasadelor Poloniei, României şi Ungariei la Moscova.

„Daruri?!” de Paşti

Tentantă propunerea lui Jirinovschi. Pe de o parte, parcă e şi păcat să nu profiţi de situaţie, în cazul unui stat-fantomă ca Ucraina, creat de Rusia din rapturi teritoriale, mai noi sau mai vechi. Ispita e mare. Mai ales că Ucraina, în cei 22 de ani de existenţă, s-a umplut de păcate în relaţile cu vecinii şi cu minorităţile naţionale din teritoriile anexate, arbitrar de Rusia, cu diferite ocazii şi în diferite circumstanţe războinice. Tentaţiile sunt enorme, dar nici riscurile nu sunt mai mici. Nici pentru Polonia, România şi Ungaria, iar pentru R. Moldova cu atât mai mult. În noua strategie geopolitică rusă (citez de pe Regnum.ru) „Молдавская и украинская государственность имеют смысл только в рамках евразийской парадигмы” („statalitatea moldovenească şi ucrainească îşi au sens doar în limitele paradigmei euro-asiatice”). şi atunci, dacă Rusia nu vrea să lase Ucrainei (frăţeşti) nici o şansă la integritate teritorială, de ce i-ar lăsa ea această şansă R. Moldova? Dacă Moscova arde de nerăbdarea de a repara nişte greşeli istorice şi a se reabilita în faţa României, Poloniei şi Ungariei, atunci să adopte o decizie oficială, prin care ar denunţa, cel puţin, Pactul Ribbentrop-Molotov. Altfel, lucrurile seamănă a complot. E făcătură. Da, Rusiei nu-i este simplu acum. A luat Crimeea şi, după ce s-a pomenit cu toată lumea în capul ei, nu ştie ce să facă: să înainteze, ori să se retragă? În situaţia, în care s-a pomenit, e foarte posibil că Rusia caută să provoace România, Polonia, Ungaria şi, posibil, Slovacia la crearea unei Antante împotriva Ucrainei, dar nu pentru a se împărţi cu ele, ci pentru a se acoperi cu ele în planurile sale de re-formare (cotropire) a Ucrainei. ştiind Rusia, e greu, practic imposibil să admiţi că Moscova ar fi capabilă să împartă Ucraina cu cineva, după ce a adunat-o, din rapturi, de-a lungul istoriei. E mai degrabă un truc, o momeală. După ce a ocupat Crimeea, Rusia a contat, probabil, pe faptul că Kievul se va ”preda”, însă scenariul Kremlinului cu ”nerecunoaşterea noii guvernări” şi reîntronarea lui Ianukovici nu a luat foc. Kievul şi-a făcut propriul joc şi în ziua în care Putin promulga decizia de anexare a Crimeii la Rusia, Ucraina semna Acordul de Asociere cu UE. Practic, Rusia nu a reuşit deturnarea Ucrainei de pe pista euro-atlantică, ceea ce a complicat lucrurile s-au complicat. Kremlinul a înţeles că, deşi a câştigat Crimeea, a pierdut Ucraina, deşi nu se ştie dacă a câştigat şi Crimeea, în cazul în care tătarii vor avea duminică referendumul lor în problema Crimeii. Iar asta implică noi ”necunposcute” în ecuaţia Crimeii. Nu-i exclus ca lucrurile să degenereze, pe termen nedefinit, într-un război de gherilă. Aşa sau altfel, timpul trece, armatele ruse stau în suspans de-a lungul frontierei ce Ucraina, iar Moscova, deşi şi-a făcut publică intenţia de a avansa în sud-estul Ucrainei, stă pe loc, nu se încumetă să intre într-un nou dezacord cu dreptul internaţional şi în această situaţie, evident că caută soluţii, adepţi, „parteneri de ofensivă” împotriva Ucrainei. De ce îi caută la Varşovia, Bucureşti şi Budapesta, Jirinovschi a spus-o clar: pentru recâştigarea teritoriilor pierdute. Dar…, e foarte greu să crezi că Rusia chiar ar vrea ceea ce declară Jirinovscvhi. S-ar putea ca scenariul să fie mult mai subtil: Polonia, Ungaria şi România aprobă oferta Moscovei, după care Kremlinul, sub pretextul apărării integrităţii teritoriale a Ucrainei (Memorandumul din 1994 de la Budapesta) să atace şi Polonia, şi România, şi Ungaria şi să pornească refacerea Rusiei în graniţele fostului imperiu socialist.

Rusia nu are nevoie de un Kaliningrad la Nistru

În ultima săptămână găsim în presă tot mai multe declaraţii sceptice vizavi de R. Moldova şi, în special vizavi de Transnistria, în legătură ce evoluţiile din Ucraina. Tot mai multă lume prezice Transnistriei soarta Crimeii şi R. Moldova – pe cea a Ucrainei. Puţin probabil. După ce a ocupat Crimeea şi nu a putut opri Ucraina din parcursul european, Rusia nu are de ce să-şi complice situaţia la Nistru. Mai degrabă, Moscova va căuta să rupă Chişinăului obligaţii şi beneficii pentru Transnistria din asocierea cu UE. Doi: În cazul Crimeii, Putin l-a avut pe Ianukovici, care a cerut Rusiei sprijin militar pentru Ucraina. La Chişinău – cel puţin, deocamdată, lipseşte un Ianukovici (Formuzal, cu toate aerele de lider pro-Rusia, nu e decât unghia mică de la piciorul stâng al lui Ianukovici, nu degetul mare şi nici deget măcar nu este, în acest sens). Trei: Rusia nu vrea doar Transnsitria, ea vrea şi Basarabia. şi prostului îi este clar, dacă Moscova ar recunoaşte Transnsitria, Basarabia pleacă la România. Patru: Kremlinul nu va atinge Transnistria, până nu-şi va reface relaţiile cu Kievul sau nu se va consolida în Ucraina. Rusia nu are nevoie de un nou „Kaliningrad”, în situaţia în care Kievul a pus restricţii severe la intrarea în Ucraina şi pentru Rusia, şi pentru Transnistria. Cinci: Moscova ar putea forţa nota în cazul Transnistriei, de altfel ca şi al Găgăuziei, doar dacă va pune stăpânire pe reg. Odesa – lucru, care nu se va întâmpla prea repede şi nici prea uşor. Depinde, în ce relaţii şi regim de cooperare se vor afla şi serviciile de securitate şi apărare ale R. Moldova şi Ucrainei. şase: Moscova este preocupată acum mai mult de zona găgăuză decât de Transnitria. Teamă îmi e că acest lucru scapă Chişinăului de sub control, dacă Comratul a pornit instalarea posturilor de control la intrarea în cele 3 raioane găgăuze, iar Chişinăul tace, ca şi în cazul referendumurilor. şi şapte: Rusia, puţin probabil, să intervină militar în R. Moldova. E prea scandalos şi nici nu o avantajează. Ea se pregăteşte acum, la modul cel mai serios posibil, de o intervenţie politică, în toamnă, la alegeri. Asta ar avantaja-o cel mai mult. şi asta este riscul cel mai mare pentru R. Moldova.